Continuare din numărul 1 al revistei

În numărul pilot al revistei apărut în luna decembrie 2020 în prima parte a articolului am făcut o introducere în a conceptului de karma, reinacarnare și vieți anterioare.

Reiau câteva elemente scrise în articolele anterioare, pentru cei care nu au citit articolele din primele două numere ale revistei.
Karma – ca și noțiune a filozofiei budiste – desemnează renașterile și reîncarnările succesive ale sufletelor, migrația acestora după moarte, în funcție de faptele săvârșite pe pământ. Conceptele de karma, viață anterioară și reîncarnare au fost străine, mult timp multor generații. De-a lungul istoriei omenirea s-a împotrivit acceptării unor idei noi, deoarece existența acelor descoperiri contrazicea credințele acceptate a acelor timpuri. Inițial existase în Biblie, dar cu ocazia celui de- al Doilea Conciliu de la Constantinopol, în anul 553 dH.au declarat conceptul de reîncarnare că fiind erezie . Termenul de reîncarnare ar reprezenta un șir lung de vieți în care sufletul și spiritul vin și se încarnează în corpuri fizice pe Pământ .. Viețile noastre reprezintă o suită de trepte pe scară evoluției. De ce ne întoarcem pe Pământ și ne reîntoarcem și de ce nu putem să învățam că spirite? Unul din motive ar fi că avem” datorii karmice” ce trebuie plătite. Dacă nu ne-am plătit datoriile, trebuie să le luăm cu noi în altă viață că să poată fi rezolvate. Este normal să ne reparăm greșelile, și trebuie să accepți soarta că pe o consecință a greșelilor comise în existente anterioare. Progresăm și achitându-ne “datoriile”. KARMA reprezintă marea legea cauzei și a efectului. Legea de baza a karmei spune “culegi ceea ce ai semănat, “după faptă și răsplată”, cum îți așterni așa vei dormi”. În Kybalion se spune: ”Fiecare cauza are un efect și fiecare efect are o cauza. Nu există coincidențe. Totul în Univers este guvernat de legi. Atunci când nu ne armonizăm cu aceste legi, avem de suferit. Scopul karmei este să ne ajute să realizăm armonia și echlibrul astfel încât să fim uniți cu Divinitatea și a scăpa de suferință. Cunoașterea ne apropie de Dumnezeu și asta presupune mai întăi o cunoaștere de sine.

Atunci când ne încarnăm pe Pământ venim cu un contract al sufletului și datoriile karmice, cât și cu lecțiile ce se cer învățate în această viață. Fiecare avem lecții diferite de învățat și fiecare le învățam în ritmul nostru, pentru că e nevoie de timp pentru asmilarea fiecărei lecții. Uneori viaţa pare plină de durere, suferinţă şi dificultăţi, dar toate acestea sunt oportunităţi ce ne sunt date nouă că să ne ajute în evoluția noastră. Nu putem schimba trecututul, dar putem schimba modul în care ne raportăm la fiecare situație din viață noastră. Drumul către, cunoașterea de sine are legătură și cu dezvoltarea conștiinței. E un process ce presupune etape, trepte, la care se ajunge prin efort și perseverență. O dată ce ai depășit o etapă, și ai început procesul de trezire, nu mai există cale de întoarcere, și ajungerea la un anumit nivel, depinde de fiecare persoană în parte, de voință, de efort, de cum simte și de ceea ce și-a propus să învețe în această viață. Iar ceea ce la un moment dat poate părea că și fatalitate, datorită suferinței sau blocajului resimțit, nu reprezintă decât o oportunitate de creștere, că progresăm tocmai datorită obstacolelor. A-ți plânge de milă, și resemnându-te că așa e soarta, o cruce de dus, nu te ajută să progresezi și a crede că poți scapă de responsabilități, e doar o iluzie, pentru cei care nu cunosc Legile Universului. Venim cu un scop aici pe pământ, ce ține de împlinirea propriului destin, cu multe provocări, lecțîi de viață, ce țin de evoluția noastră pentru îndeplinirea Legilor Divine și atingerea perfecțiunii.

Dumnezeu în mărinimia, bunătatea și iubirea pentru noi ne-a lăsat instrumente pentru a găsi soluții și a ne ajută să ne descoperim pe sine, atât din punct de vedere individual cât și relațional sau, social. Unul din aceste instrumente este Astrologia. Astrologia, reprezintă un instrument foarte util în descifrarea propriului destin și în evoluția noastră. Avem atât calități cât și slăbiciuni. Există și o clasificare a karmei asociată din punct de vedere al zodiilor. Cunoașterea acestor informații ne poate ajuta să vedem de ce ne-am încarnat într-o anumită zodie, cu calitățile, virtuțile, lecțiile specifice acelei zodii, dezvoltarea, folosirea lor, a resurselor de care dispunem pentru învățarea lecțiilor, în procesul evoluției. Un alt element în horoscopul karmic o reprezintă plantele retrograde. O planetă retrogradă, indică o energie care e blocată, reținută în interior, aspect dificil și imposibil de exteriorizat La un anumit nivel o planetă retrogradă aduce o serie de blocaje energetice care împiedică manifestarea energiei în ambientul înconjurător și urmarea energia proprie nu poate fi în armonie cu întregul. Planetele retrograde în horoscopul karmic cuprind lecțiile karmice restante din viețile precedente și se interpretează după semnele și casă pe care le ocupă în horoscopul karmic Horoscopul karmic ne vorbește despre trecutul nostru. Venim cu anumite probleme, tipare, tendințe, atitudini din viețile anterioare dintre care unele se vor repetă, la început faci ceea ce știi să în viețile anterioare. Nu suntem influențați doar de familie, școală, mediul social ci și de planete. Dacă tot avem instrumente de cunoaștere de ce să nu le folosim. La un anumit moment al viețIi multe persoane încep să se întrebe care este scopul vieții. Și de obicei această întrebare apare mai pregnanat în momentul când ceva nu merge în viața noastră, sau, poate atunci când simțim la nivel interior, că nu suntem aliniați cu scopul nostru pe Pământ. și ne gândim la lucruri pe care le avem de făcut aici pe Pământ.
Făcusem cunoșțInță cu astrogramă în 2011, iar la acea dată, știam doar date generale, despre zodii, compatibilități. Atunci am aflat de acel aspect dat de ceea ce se numește în Astrologie Nodul Nord ce reprezintă lecția de viață. Era o noutate pentru mine ce mi-a stârnit atât de mult curiozitatea, încât am și început să cercetez acest aspect la apropiați, colegii mei, prieteni, rude, la care le știam datele de naștere și câte ceva din viață personală.Nu le spusesem că făceam asta, ținusem secret, era doar pe cont propriu, o cercetare a mea personală să înțeleg influența Nodului Nord asupra vieții lor. Această cercetare m-a ajutat să înțeleg cunoașterea și importanța Nodurilor lunare în viață fiecărei personae. Și au fost multe exemple pentru mine să înțeleg că, așa cum spune Astrologia karmică, că Axa Nodurilor lunare sunt cele mai importante elemente în viață unei persoane, ce ne sunt exemplificate prin examene, experiențe, provocări care dezvăluie scopul în actuala existența.

Nodurile lunare reprezintă direcții fundamentale în existența unei persoane, prin analiza lor în fiecare din cele 12 semne și 12 case astrologice corespunzătoare fiecărui segment sau domeniu de viață Astrul care guvenreaza semnul zodiacal în care este Nodul Nord, este controlorul karmic în viață prezența , iar astrul care guverneza semnul zodiacal al Nodului Sud este controlorul karmic al vietiulor trecute. Poziția lor în astrogramă fiecăruia, aspectul cu alte planete, ne poate arată elementele necesare autoducarii, autocunoasterii, în scopul evoluției noastre în viață prezența.

Nodul Nord sau Nodul ascendent mai este numit și Capul Dragonului reprezintă Dharma. În astrologia hindusă Nodurile lunare sunt privite cu cu multă considerație și li se da o mare importantă și reprezintă lecția cea mai importantă în viață prezența. Nodul Nord este elementul care indică efortul pe care trebuie să îl depună o persoană și sensul în care ar trebui să se îndrepte în această viață, pentru a-și realiza propriul Sine, lecțiile cele mai importante care vor ajuta persoană să evolueeze. Zodia și casa astrologică în care se află la naștere indică misiunea pe care o are persoană în viața prezența.
Nodul Sud reprezintă bagajul karmic și aduce elemente privind greșeala făcută de fiecare individ într-un anumit domeniu al vieții și ne oferă, informații asupra, tendințelor, unele comportamente, tipare, acțiuni ce provin din viața anterioară sau din alte vieți. În funcție de semnul în care se află reprezintă acel sector de viață în care persoană se va confruntă cu karma sa.

Revoluția completa a nodurilor lunare se produce într-un interval de 18 ani și jumătate, astfel că la fiecare 18.5 ani revin în pozița de la naștere și de fiecare dată vor trece prin teste au încercări în jurul vârstelor de 18-19 ani, 36-37 ani, 55-56 ani.

Nodul Nord în Berbec-Nodul Sud în Balanță În această viață nativul cu Nodul Nord în Berbec nativii au nevoie să se descopere pe sine, să-și dezvolte încrederea în sine, puterea personală și să se bazeze pe ea, fără să aștepte recompense de la alții. Să învețe să-și urmeze impulsurile și să acționeze independent, să ia decizii personale și să și le asume. Începerea unei activități independente, menținerea ei cu multă perseverență și consecvență îl poate ajută la realizarea misiunii sale. În viețile anterioare acesta a susținut pe alții, a ținut cont de părerea altora fără să își asume responsabilități. În viețile anterioare a dezvoltat apacitatea de a stabili relații cu ușurință, ceea ce acum, îi poate adduce avantaje. În această încarnare nativul are nevoie să se gândească la el însuși, să treacă de la poziția de copdependenta la cea de independent, să-și găsească identitatea, să devină lider să nu se ascundă în spatele altora, să găsească echlibrul între nevoile sale și ale altora.

Gabriela Marcela Tofan

Continuare în numărul următor…

1.Cine ești tu și cum a început drumul tău profesional și personal în aventura vieții?

Cine sunt eu? O minune de om. O poveste!
Cu această credință, încredere a început drumul meu. Singură la părinți, ambițioasă, dar și cu o personalitate extrem de puternică, am ajuns să cresc frumos într-o companie națională și astfel, în câțiva ani să lucrez în top managementul mai multor companii, cu o experiență personală și profesională semnificativă, dar cel mai important cu un brand personal.
Doar că am simțit întotdeauna că viața are pentru mine un dar mai prețios decat un brand.
Așa a luat naștere dorința de a trece la un alt nivel, acela de a împărtăși, de a îndruma, de a ghida alți oameni asemeni mie.

  1. Cum ai ajuns să incluzi aceste două cuvinte magice “dezvoltare personală”?

Deloc întâmplător am ales acest domeniu al consilierii și motivul este unul simplu, cu ani în urmă, am trecut și eu pe aici și am văzut cât de mult contează îndrumarea și suportul unui consilier în momentele cheie de decizie.
Mi-am dat seama că cele mai sincere și corecte decizii legate de viața mea, le pot lua doar eu, iar consilierea asta face, te ajută să-ți găsești propriile resurse și să-ți iei propriile decizii, fără a te lăsa purtat de părerile diverse ale celor din jurul tău, care uneori pot să nu spună nimic cu adevarat despre cine ești și ce vrei.

  1. Știu că ești preocupată de înțelegerea ființei umane, dar știu și că acest lucru nu este ușor. Care sunt dezavantajele?

Nu este ușor pentru că fiecare om este o poveste, iar oamenii care aleg să vină la consiliere sunt oameni autentici care cunosc importanța ei și care doresc să cunoască, să acceseze cea mai bună versiune a lor, este un proces întreg la care ești părtași.
Dezavantaje? nu există în viziunea mea, experiența lor de viață vine ca un plus valoare pentru care sunt recunoscătoare.

  1. Povestește-ne despre bucuria de a deține un site care se numește https://consiliere-personala.ro/și despre mulțumirea de a-i susține pe alții pe drumul lor?

Când îți găsești menirea, tot ce simți să faci, este să dăruiești.
Mă simt un om cu adevărat împlinit. Nu a fost ușor să ajung aici, au fost ani, au fost temeri și au fost lupte pe care nimeni nu le-a știut sau le-a vazut vreodată, doar ale mele.
Însă la finalul lor am ieșit un alt om cu o altă poveste de viață, una mult mai autentică și mai semnificativă.
Site-ul este o bucurie, o oportunitate de a atrage oamenii potriviți care au nevoie de mine in viața lor și care dincolo de ceea ce văd sau citesc, simt o conexiune aparte sau se regăsesc in povestea mea de viață.
Este clar că atragem ceea ce suntem și este extrem de importantă conexiunea cu consilierul nostru.
Daca aceasta nu există, este bine ca lucrurile să se oprească acolo.
Ai susține pe ceilalți pe drumul lor înseamnă, defapt, a mă susține pe mine pe drumul meu.

  1. Se spune că dezvoltarea personală este cheia succesului, atât în relația cu noi înșine, cât și în relația noastră cu cei din jur.
    Cum apare această legătură între dezvoltare personală și succes?

Pentru mine, dezvoltarea personală este un stil de viață.
A te dezvolta personal înseamnă a evolua din toate punctele de vedere și asta nu te poate conduce decât spre succes.
Fiind cea mai bună variantă a ta, tot ce oferi se ridică la un nivel superior atât personal cât și profesional.
Și tot ce atragi și vine către tine se află pe aceeași scară de valori și principii.

  1. Care este rolul consilierului de dezvoltare personală și cum ne poate el sprijini pe acest drum lung al succesului?

Orice nevoie de dezvoltare va fi mai ușor realizabilă sub îndrumarea și cu suportul unui consilier de dezvoltare personală, fiind o persoană acreditată în această profesie.
Oamenii au nevoie de o viață mai bună, au nevoie să evolueze, au nevoie să fie cât mai conectați la ei înșiși, iar de cele mai multe ori munca în echipă face ca aceasta să se întample mult mai repede.

  1. Dezvoltarea personală este un proces care pornește din noi înșine. Ce sfat esențial poți oferi cititorilor noștri?

La consiliere vin oamenii asumați și nu neapărat sfătuiți.
Cred cu tărie că fiecare dintre noi avem o putere interioară care ne ghidează și un timp al nostru în care să acționăm.
Consilierea este ceva pentru sufletul nostru, iar conștientizarea importanței ei trebuie să izvorească tot de acolo și nu la sfatul cuiva.

  1. Care sunt efectele pe care le poate observa cineva dupa ce a apelat la consilierul de dezvoltare potrivit lui/ei?

Important este să se vadă schimbarea, progresul, efectele acțiunilor întreprinse.
Dezvoltarea personală înseamnă să devii mai bun, mai fericit, mai mulțumit decât ieri, să te iubești și să te prețuiești mai mult, să fii recunoscător pentru tot ce ai primit de la viață, să te simți un om împlinit.

  1. Cum ai caracteriza oamenii împliniți?

Oamenii împliniți sunt oameni asumati în totalitatea lor, sunt oameni care văd ceva bun în orice rau și care se bucură de orice.

Oamenii împliniți sunt bine cu ei înșișii, și fiind bine cu ei înșiși pot aduce lumină și în viețile altor oameni.
Oamenii împliniți emană bunatate.

  1. Spune-mi te rog, un motto în care crezi, care te reprezintă?

Sunt multe în care cred, dar cel mai reprezentativ ținând cont de tema dezbătută de noi este urmatorul:

,,Sufletele noastre nu tanjesc după faimă, confort, avere sau putere, sufletele noastre tanjesc după semnificație, după sentimentul că viața pe care o avem conteaza astfel încât lumea să se schimbe măcar puțin în bine fiindcă noi am trecut prin a ea.”

Oana Emiliana Taerel.
Consilier Dezvoltare Personală, Vocationala, Training.

Tel: 0741 276 623.

Nu renunța niciodată la a spera, iar acesta va deveni realitate!

Suntem prizonierii propriei noastre gândiri.

Povestea mea începe de pe la vârsta de 10 ani când, după vacanța de vară petrecută și de data aceasta la țară, la bunici (vacanțe de care personal îmi este cumplit de dor, deși ajutam foarte mult în gospodărie și nu prea aveam timp de joacă), tocmai m-am transferat la o școală nouă și astfel am schimbat și colectivul. Am trecut de la ceea ce eram învățat, adică o doamnă învățătoare, la a avea profesori pentru fiecare materie. Făceam parte dintr-o familie în care condițiile erau destul de vitrege, fiind cinci copii, dintre care eu eram cel mai mare. Mama se sacrifica continuu și pendula între apartamentul din Brașov și casa de la țară, unde trudea din zori și până târziu în noapte pentru a ne asigura hrana cea de toate zilele, iar când era la Brașov nu știa cum să mai facă rost de bănuți pentru a ne asigura cele de trebuință și la școală …O mamă care din dragoste pentru copiii ei, a renunțat la un job bine plătit pentru a fi alături de noi și a preferat să lucreze ca femeie de serviciu la scări de bloc, dat fiind faptul că programul îi era mult mai flexibil – și astfel se putea îngriji de noi. Fiind cel mai mare dintre copii, o ajutam foarte mult. Deseori, le-am fost tuturor fraților mei mai mici: mamă, tată, frate, soră, psiholog, preot, avocat, etc. În ciuda vârstei, eram mâna ei dreaptă și pentru că aveam capacitatea de a conștientiza sacrificiile pe care le făcea, îmbrăcam halatul albastru, puneam mâna pe mop, pe mătură și făraș și o ajutam la curățenie la blocuri, ignorând glumele inocente deși extrem de jignitoare ale colegilor care mă vedeau deseori. Ajutându-mi mama și pentru că eram mai tot timpul cu ea la lucru, școala pentru mine ajunsese pe plan secundar. Rezultatele mele erau mediocre. Din clasele V – VIII, îmi amintesc doar de două situatii, care mi-au rămas întipărite în minte și în suflet:

  • prima: faptul că prin clasa a VI -VII, deși eram aproape în stare de corigență la matematică, am fost singurul elev din clasă, care a reușit să rezolve o problemă primită în timpul orei de la o profesoară care era pe cât de dură, pe atât de profesionistă! Cu siguranță era în top 3 profesori de matematică din județul Brașov! Evident am primit nota 10, dar nu înainte de a mă face cu ou și cu oțet în fața clasei, spunând în gura mare printre altele faptul că sunt “brânză bună în burduf de câine” și alte expresii de genul acesta extrem de “încurajatoare”;
  • iar a doua situație pe care nu o pot uita niciodată, este de fapt și subiectul poveștii mele adevărate. Diriginta noastră – o doamnă cu un suflet și o inimă de aur – o roagă pe șefa clasei să mă ajute și să mă mediteze la materiile importante, pentru a progresa. Răspunsul, din partea colegei, afirmativ a venit fără nici cea mai mică ezitare.

… Și deși eram părtaș la discuție, inimioara mea îmi zvâcnea cu putere, la față eram roșu ca racul și simțeam șiroaie de transpirație ce se formau în creștet și coborau precum izvoarele din munți pe fața mea în cascadă fiind absorbite de hăinuțele care – de cele mai multe ori, erau primite cadou de la persoane și familii mai generoase. Oare de ce aveam starea aceasta emoțională atât de puternică? Doar pentru faptul că mă simțeam neputincios și avem nevoie de sprijin? Pentru faptul că diriginta noastră apelase la o colegă? NUUUU!!! Toate acestea erau doar pentru faptul că aceea colegă de care vă vorbesc, era dacă vreți îngerul școlii – nu doar al clasei! Nu exista băiat să nu o placă și să nu se simtă atras atât de frumusețea fizică, dar mai ales de frumusețea interioară! Nu exista fetiță care să nu fie uimită de căldura cu care colega noastră îi înconjura pe toți, ajutând și sprijinind în absolut toate acțiunile! Ea s-a dedicat de mică în întregime, procesului de învățare, fără a ieși la joacă, fără a se distra cu prietenele. La ea întotdeauna găseai dacă aveai nevoie, nu doar un creion, o radieră sau riglă, culori, etc., ci chiar și stilou suplimentar! De la ea, zilnic, colegii mai nevoiași primeau prin rotație pachețelul pe care îl primea de acasă! Deseori făcea cadouri diverse rechizite tuturor colegilor! Iar toate acestea le făcea din tot sufletul, cu multă dragoste și iubire față de semeni, încât nu conta dacă erai elev, elevă, cadru didactic sau femeie de serviciu; toată lumea se îndrăgostise de ea, o îndrăgeau și o apreciau în egală măsură! Iar eu mă simțeam vrăjit de-a dreptul de ființa aceasta angelică și deși îmi venea în minte zicala românească “vulpea care nu ajunge la struguri spune că sunt acri” eu nu puteam spune lucrul acesta – faptul că strugurii sunt acri. Dimpotrivă! Eram extrem de bucuros pentru faptul că voi fi ajutat de această ființă care era apreciată de toată lumea. Am început să merg la ea acasă pentru meditații, la diverse materii; de multe ori mintea mea era cuprinsă de imaginație nicidecum fiind atentă la ceea ce îmi arăta și explica colega; inimioara mea abia mai încăpea în cutia toracică, iar bătăile erau neregulate și extrem de accentuate; sentimentul care oricum luase naștere încă din primele zile ale clasei a V-a pentru persoana respectivă (deoarece nu aveai cum să nu o iubești) acum se transformase într-un vulcan ce emana o lavă nimicitoare! Mihaela își dorea să devină medic,si pentru faptul că citea, învăța și scria extraordinar de mult, vederea i-a fost afectată încă de mică, astfel că era singura persoană purtătoare de ochelari din clasă. Dorința mea cea mai fierbinte din acea perioadă a fost de a o ajuta cândva să vadă mai bine și poate – de ce nu – să poată scăpa de ochelari.

După clasa a VIII-a, am fost purtați de vânturi diferite prin viață, timp de trei decenii și jumătate. În tot acest interval, deseori îmi aminteam de fetița cu trup de înger și păr lung bălai, de care mă îndrăgostisem încă de mic și de fiecare dată mii de fiori străfulgerau trupul meu.

Mă transformasem dintr-un copil nevoiaș, prin muncă într-un adult realizat din punct de vedere material, construind o vilă foarte mare și frumoasă în oraș și conducând mașini de lux, în cartierul în care am crescut; astfel că ajunsesem să fiu invidiat de unii care îmi cunoscuseră copilăria și apreciat de alții care aveau capacitatea de a aprecia eforturile depuse de către persoanele care ajung să fie împlinite. Printre aceștia, se număra, nu doar Mihaela ci chiar și frații ei mai mici decât noi, care mă dădeau exemplu în fața copilașilor lor, povestindu-le de unde am plecat și cum prin muncă am ajuns să reușesc în viață (lucrurile acestea le-am aflat mai târziu). La nici 100 de m de locul unde aveam casa, pe aceeași stradă, întâmplător am aflat că locuia și cea care între timp devenise medic – fosta mea colegă – persoana care m-a meditat atunci când eram în școala generală și avem nevoie de susținere! Am locuit pe aceeași stradă timp de 11 ani și în tot acest interval ne-am întâlnit o singură dată, deoarece autoeducația din copilărie s-a transferat pe umerii persoanei adulte, astfel că a fost, este și va fi extrem de dedicată pacienților, plină de pasiune în îndeplinirea actului medical și extrem de iubitoare față de cei trei copii pe care îi are!

Nu mă întrebați cum – pentru că nu știu să vă răspund – însă din varii motive, în urmă cu doi ani, întâmplarea (ne place nouă să spunem dar nimic nu este întâmplător) a făcut ca amândoi să divorțăm cam în același timp, a făcut ca drumurile noastre să se intersecteze, iar acum formăm o familie extrem de frumoasă, în mijlocul căreia iubirea și-a găsit un culcuș mai mult decât fabulos! Astfel că la rândul nostru, am ajuns un exemplu pentru cei cu care avem tangență, iar atunci când vor să ni se adreseze, niciodată nu ne spun pe nume ci ne strigă cu apelativul “îndrăgostiților”!

Nu am renunțat la visul de a o ajuta pe Mihaela să aibă o vedere mai bună, deoarece 27 de ani de activitate profesională m-am ocupat cu distribuție de aparatură medicală (import și service, la nivel național) pentru specialitatea oftalmologie, visând că într-o zi voi reuși să îmi ating țelul!

Astăzi suntem la braț și în viață dar și în cariera profesională; și împreună am deschis cabinetul de oftalmologie și optică medicală OPTIC SPA, împletind foarte armonios tot ceea ce am acumulat ca și experiență în acești 27 de ani de activitate în domeniul acesta plus dragostea și iubirea față de semeni, care, trebuie să recunosc, soției mele îi curge în vene! Și tu dragă cititorule, ai un suflet minunat! Te așteptăm să ne cunoaștem, pentru că … nu-i așa? Cine se aseamănă, se adună. Așadar, NU RENUNȚA NICIODATĂ la visul tău!
https://www.facebook.com/OpticSpa.ro/
https://opticspa.ro/

Mircea Istudor – administrator.

Păi, da!: Este luna evenimentelor despre dragoste, Valentine’s day și Dragobetele nostru, aș vrea, Tache Florescu să îmi povestești despre nunta ta în Basarabia

T.F.: Frumos spus, dar nu a fost nunta mea, a fost doar cel mai reprezentativ rol pe care l-am făcut în film în cariera mea de actor, cel mai viu, cel mai înălțător, și nu aș vrea să supăr pe nimeni cu care am făcut film, dar ăsta a fost rolul care m-a provocat cel mai tare. Am fost surprins de propunerea lui Nap Toader, regizorul. El a plecat acolo în prospecție și m-a lăsat cu scenariul în brațe să mă uit pe el, să îl facem, să îl dregem. Mi-a dat câteva repere și m-am apucat de el.

Pai, da!: Dar tu ai origini basarabene?

T.F.: Am niște trăiri, nu rădăcini. Îți povestesc. Eram în anii 90 în Pața Universității când s-a făcut podul de flori de la Prut. Eu urmărisem ceva pe TV Moldova și eram foarte excitat de ceea ce se întâmplă acolo și la nivel cultural și la nivel uman, și de emoția vie a legăturii cu țara mamă. Am mers într-un turneu acolo și m-am entuziasmat, am luat un rucsac plin de cărți, cărți bune, de care m-am despărțit cu greu, dar cu bucurie. Am luat un tren și am plecat la Galați, ca de la Galați să plec la Albița unde era vama. Am plecat cu insigna de golan în piept și cu un tricolor cu gaură pe unde mi-am scos capul. Drapelul acoperea cumva insigna de golan. Pe tren nu am avut nici o problemă. Dar când am ajuns în autogara de unde se duceau oamenii la podul de flori, pod pe care se putea trece dintr-o țară în alta, fsn-iștii nu m-au lăsat să urc pe pod pentru că au văzut insigna. Era să iasă cu bătaie dar i-a sărit șoferul autocarului care a spus: Dacă nu îl lăsați pe băietul ista, eu nu mai car pe nimieni! A fost suficient să se potolească ăia acolo, m-au mai înjutat puțin, dar am urcat. Nu îmi păsa foarte tare că mă înjură. Eu voiam să ajung. Și să duc lumină prin cărți. Când am ajuns pe pod am văzut două râuri de oameni. Unul venea spre țară și unul spre Basarabia. Dar interesant era că se scurgeau așa în sensuri opuse, parcă fără să se privească. Era ceva ciudat, parcă lipsit de viață. Și la mijlocul podului m-am oprit și am strigat din rărunchi: STOOOP!!! S-au oprit toți și mă priveau înmărmuiți de ambele părți. Am zis: Noi de ce ne-am adunat aici? Nu ca să ne privim, să ne simțim? Și niște fețe au venit la mine, frumoase, care vorbeau prost tare românește și le-am spus: Am cărți în limba română, nu vreți? Și am început să golesc rucsacul, să împart cărțile și aproape mi se tăia respirația când vedeam că puneau mâna pe cărți ca pe niște icoane exclamând: Aiesta este Nichita Stăniescu aiesta Arghezi… a fost foarte, foarte emoționant. În acea emoție, după discuții cu câțiva basarabeni, am luat pământ și m-am întors cu el în piața universității. Erau 100.000 de oameni acolo, se coagula mișcarea pentru democrație, era Liga Studenților. Le-am spus că vin de la Podul cu flori și cu pământ basarabean și m-au împins la microfon. Eram atât de emoționat încât nici nu puteam să mai vorbesc. Am scos pământul și am anunțat că îl duc la crucea eroilor. A fost un moment foarte mișto, era o vibrație națională unică. De atunci am rămas în mine cu un anumit dor de Basarabia, de puritate, de autenticitate, neprihănire. M-am bucurat când m-am dus să filmez… Oamenii sunt mai puțin alterați moral, uman. Au dorul de țară, identitatea chinuită. Acum s-au mai schimbat, dar sunt la fel de determinați, muncitori. Am fost în universitățile lor, am văzut copii sărmani, nevoiași, dar care fac performanță din îndârjire. Își doresc mult să vină în România ca să treacă la un alt nivel pentru că acolo chiar nu au unde. Unii iau calea Moscovei, alții vin la noi și de aici pleacă în Europa. Ființa lor e cumva sfâșiată pentru că au fost educați de mici într-un rusism din asta pe care eu nu îl desfid, e bine știut, cultura rusă e impresionantă, dar ei nu au apartenență clară. Multe familii sunt mixte.

Păi, da!: Asta te-a ajutat în film?

T.F.: Cert. Pot să vă pictez o scenă uimitoare. În film, la o nuntă, trebuia să se anunțe că este interzisă vorbirea în rusă. Și când s-a filmat asta a fost un moment de mare crispare. Nimeni nu mai spunea nimic. Parca toate fricile ieșiseră la suprafață. Erau peste 80 de figuranți la mese, care de fapt nu erau chiar figuranți, erau actori și studenți care veniseră din tot sufletul să joace o producție românească. Banii erau foarte puțini și pentru noi și pentru ei, dar entuziasmul era uriaș. Era primul film făcut de o casă de film româească în Chișinău. Chiar au venit toți actorii importanți locali ca să îi și cunosc. Erau la mese și actori de la teatrul Cehov, teatru în limba rusă. Nat, regizorul, nu le-a spus imediat ce urmează să se întîmple pur și simplu a zis: Hai să repetăm scena aia când le interzici să vorbească în limba rusă. Eu fiind unchiul mirelui și mai vagabond, așa, eram beat, se vorbea în rusește și am zis cu atâta patos Asta e o nuntă românească. Din acest moment se va vorbi Românește! A fost șoc! Au încremenit. Apoi Nap a cerut reacție, nu era mulțumit de această paralizie și am întărit; Chiar e voie să vorbiți numai românește. Au țâșnit de pe scaune, m-au luat pe sus, am pornit o sârba oltenească. A fost un moment delirant. Eu am jucat cum trebuie, dar ei au trăit. Și, din acel moment, în fiecare pauză, cum prindeau un moment că mă odihneam pe scaunul meu, veneau cu tot felul de povești. Despre deportări, segregare, ca o mărturisire de dor uriaș de țara mamă. Acolo au fost niște vârfuri culturale care avea curaj, Vieru, Lavric, dar restul mocneau. Totul era de o emoție atât de copleșitoare încât parcă a fost mai important decât filmul, deși filmul scotea cumva această frustrare. După ce s-a lansat filmul și s-a bucurat de succes, am fost invitați la festivaluri internaționale Și acolo am simțit puternic responsabilitatea rolului pe care l-am jucat. Am realizat că sunt unul care dă cu bățul prin gard în istorie. E o barieră dureroasă această frontieră.

Păi, da !: Dar cât ai trăit tu filmul?

T.F.: Am trăit la maxim. Hai să îți spun o altă poveste. Am fost la Bruxelle cu integrarea în UE, am prezentat filmul și întrebau ce e cu granița. Dacă se integrau și ei poate reușeam unirea. Că a luat o altă turnură e o altă discuție. Acolo era și un consul al lor, destul de ghiocel, așa retras, fără să îndrăznească prea mult. Și în cadrul oficial am simțit nevoia să cer oficial cetățenia moldoveană.
Păi, da!: Și ai cetățenie ?

T.F.: Din păcate nu. Dar e interesant cum nu. Eram la pescuit cu Nap și mă sună de la ambasada Republicii Moldova, cu accent _- Domnul Floriescu?- Da. – Doriți cetățenia? –Da.- Dar avieți străbunei în Moldova?- Nu- Suntieți căsătorit cu o moldovancă? – Nu – Aveț prăpități în Moldova?-NU –Nu știu ce articol să vă găsesc să vă acordăm cetățenia. – Păi mai întrebați-mă? – Dar de ce doriți cetățenia? – Din respect pentru țara soră – Dar aviem o mare probliemă. Nu –i articol. Dacă nu aș fi fost cu femeia mea care a devenit soție poate că mă gândeam la o soluție cu căsătoria să fie articol. Am spus toate astea ca să se înțeleagă cum un personaj a intrat în mine. Când fac un personaj eu mă aduc pe mine acolo, testând la nivel imaginar situații și trăiri pe care în viața reala nu le experimentez.

Dacă în viața reală pot minți, și mă pot minții și pe mine, în rol nu pot. Mă integrez autentic ca să îmi iasă. E clar ca aceste fațete sunt în mine. Pe scenă nu ai nici un drept să minți! Nu poți pentru că rolul se naște împreunnă cu spectatorul. Tu, prin personaj , îl iei pe spectator cu tine. Și e un necunoscut total. Nu îi ceri buletinul. Și atunci tu știi ca acel om, care nu ți-a făcut niciodată nimic, de la care nu vrei nimic, a venit la tine cu puritate. Trebuie să fii maxim nesimțit să îți bați joc de un om pe care nu îl cunoști făcând roluri de mântuială. Spectatorul nu merită trădat. Spectatorul face împreună cu tine spectacolul. Intră în lumea ta.

Păi, da!: Teatrul nu este o iluzie, o minciuna ?

T.F.: În teatru și în film adevărul este mult mai pregnant decât în viața de zi cu zi. Cine nu a trăit nu poate înțelege asta. Actorii toți știu.

Păi, da!: De ce crezi că în viața reală nu putem fi atât de autentici?
T.F.: Datorită unei educații precare și perpetuate așa. La școala noastră nu se învață autenticitatea, asumarea, responsabilitatea, respectul, empatia. A devenit un lux să te poți manifesta, e un mare lux să poți să fii sincer. Dar oriunde, nu doar la noi. Și lipsa asta de sinceritate are preț mare și daune în lanț.

Viața dă prețul. Viața în familie, în societate. Dar asta simt eu acum când mă apropii de 60. Omul evoluând în viață nu are cum să nu se raporteze la niște valori. Să nu învețe să discearnă. Nu uita că am trăit în comunism. Am încercat să ma curăt prin cărți, prin oamenii cu care m-am conectat, prin modele, prin teatru. Am descoperit și redescoperit SACRALITATEA teatrului. În anumite spectacole se întâmplă această magie. Dau tot din mine. Nu mereu.

Păi, da !: Și dacă dai bucata aia din tine, tu cu ce mai rămâi?

T.F.: Primesc înzecit… se încarcă din nou. E acea formă de iubire care este. Fără reciprocitate.

Păi, da! : În viața ta acea iubire și-a făcut loc?

T.F.: Nu sunt specialist în viața mea. Încerc prin tot ce fac să trăiesc mai aproape de zbor. Nu calc apăsat. Simt foarte mult când mă ține dumnezeu în palme. Nu mă pocnește, ci ca pe ceva prețios. Eu am simțit de mic că am avut noroc. Prima dată m-am întâlnit cu gândul că viața mea e un cadou și că trebuie să fac ceva cu ea pe la 20 de ani. Datorită unei experiențe negative am început să mă reevaluez. Evaluarea a fost pozitivă. Nu m-a țintuit acolo. Mi-am luat în mâini viața mea. Atunci am învățat să mă uit la mine cu prietenie, cu încredere. Am înțeles că nu pot lucra asupra nimănui din afară, ci doar asupra mea. Și evaluarea continuă.

Păi, da !: Au fost mai multe episoade de cumpănă?

T.F.: Evident, au fost cutremure, dar au început să se așeze.

Păi, da!: Maturitatea a apărut la o anumită vârstă?

T.F.: Nu cred în maturitate, eu cred și știu că tinerețea trebuie să fie veșnică. Dar cred că validarea breslei îți dă certitudini că ești pe un drum bun. Când cei puțini care contează te privesc în anumit fel. Și sunt puțini, că sunt valoroși. Dacă nu ai o misiune…ești mâncat…. Misiunea e ceva dinamic, suferă transformari, e ceea ce dă sens unei vieți.

Păi, da !: Atunci devii model, cînd te manifești în misiune?

T.F.: Până la un punct, da, dar responsabilitatea e uriașa. E bine să te desprinzi de model. Modelul este un fel đe copac. Îți dă aer, are rădăcini, îți dă umbră…dar până devi tu copac, observă.

Păi, da!: Tu ai devenit copac?

T.F.: Nu, nu mai sunt. Dacă înveți zborul, vezi cumva mai de sus, chiar și Zborul se învață. Lecțiile de viață sunt inutile pentru un om care nu vrea să trăiască.

Păi, da!: Dar de ce crezi că oamenii nu vor să trăiască?

T.F.: Nu pot răspunde pentru că eu trăiesc. Se înghesuie să mortifice tot ce e în ei cu iluzia de control. Eu nu vreau controlul eu m-am dedicat simțirii.

PDG Păi, da! Corina Pleșa

Fiecare părinte ar trebui să își pună această întrebare, evident mi-am pus-o și eu, am un fiu de 27 ani pe care îl iubesc mai mult decât orice pe aceasta lume, iar ca dovadă a iubirii si grijii pe care eu i-o port, m-am gândit să-l încredințez in mâna lui D-zeu…bineînțeles că nu a fost suficient, de aceea am ales și un Program de Protecție (adaptat vârstei lui) cu gândul că el merită, că eu merit toată liniștea și confortul oferit de acest program.

Oare câți părinți gândesc așa, și fără să aduc vreo ofensă, uitați-vă pe toate canalele mass-media unde vedem realitatea foarte dură. Sunt pline de cazuri care au ajuns la donații publice, cer disperați bani, ajutor urgent pentru tratamente în străinătate (marea majoritate) sistemul nostru public de sănătate este limitat, jos cu pălăria pentru acele cadre medicale care fac adevărate minuni dat fiind condițiile reduse de îngrijire din România.

De ce să nu ai o poziție demnă, onorabilă, să acționezi rapid și eficient având alături persoanele potrivite și competențe, care să te ajute moral într-un mod profesionist, și aici intervine rolul meu de Consultant Financiar, facilitându-ți în cazul apariției unui eveniment asigurat, de aceea în acest caz noi suntem numiți și ,,Doctori Financiari” fiecare client devine Top Priority, primește încă de la început pe lângă toate informațiile privind beneficiile programului ales strict pe nevoile lui și scenariu cum este activată protecția, care sunt pașii pe care trebuie să-i urmăm împreună, fiind sigur că va fi sprijinit în orice moment, niciodată nu va trece singur prin astfel de situații.

Am încredere în spiritul vostru civic de românii autentici, și imi doresc ca mesajele mele să ajungă la toată lumea, însă nu oricum, ci în modul cel mai rapid posibil, nu de alta dar situațiile neprevăzute nu țin cont de nimeni și nimic, mă bucur când văd și aud că a crescut rata natalității, în acest sens vă dau o veste maxim de bună, o sugestie de CADOU pentru proaspeții părinți, unchi, mătuși, bunici, nași… un Program Unic în România pentru Protecție Copii care poate fi întocmit de la vârsta 0-23 ani.

CARACTERISTICI – Asigurare pentru Protecție Copii.
Din clipa în care devii părinte, te însoțește un al 6-lea simț ce face ca dintr-o dată să devină firesc să prevezi tot felul de situații ce ar putea duce la accidente sau probleme de sănătate.

Iar asta trebuie să se întâmple fără să deranjeze, să îngrădească libertatea și creativitatea de care mici….exploratori au nevoie pentru a descoperi lumea.

Pentru a crește, ei explorează și experimentează, caută mereu răspunsuri și învață adeseori prin metoda încercării și a greșelii, ceea ce este firesc așa.

Tocmai pentru ca TU să fii liniștită, a fost creat acest PROGRAM UNIC în România pentru Protecția Copilului pentru că:

  • oferă protecție atât copilului cât și părinților; servicii unice pentru copii, precum Servicii de Urgență și Teste Practice; în perioada vacanței de vară unele beneficii se dublează ca valoare.

Exemple:

  • asistență de urgență pentru copii, vizita unui medic acasă, transport medical de urgență
  • teste practice de cunoaștere a copilului pe o platforma inovatoare de parenting
  • protecție financiară în caz de invaliditate din accident
  • beneficii de spitalizare, chirurgie din orice cauză, fracturi și arsuri din accident
  • protecție financiară în caz de boli grave (20 boli grave specifice copiilor, tabel în privat)
  • a doua opinie medicală în străinătate, pentru confirmare/infirmare a unui diagnostic
  • exonerare de la plata primelor (preluare plată contract până la maturitate în caz de deces prematur a titularului)

Serviciul de ASISTENȚĂ ACASĂ:

  • îngrijirea copilului/babysitting (în caz de spitalizare bruscă a reprezentantului legal sau deces a unui membru în familie)
  • livrarea medicamentelor
  • serviciul de curățenie a casei(în caz de accident grav sau spitalizare bruscă a reprezentantului legal)

Asistență la cerere/Serviciul de Informații.

  • Call center
  • info despre grădinițe, școli, tabere școlare, cursuri, locuri de joacă
  • evenimente/party pentru copii
  • taxi cu scaun de copii, etc

BONUSURI – pentru O despăgubiri pentru servicii medicale

  • scutire de la plata primelor timp de 6 luni consecutive
  • reducere la prima de plată pentru al doilea copil

Cine deține INFORMATIA, deține PUTEREA!

Iuliana Pasol – Consultant Financiar.
Tel : 0722 794 395.
Web site: https://aiasigurare.ro

,,Nu trebuie să-ți fie frică de nimic in viata. Trebuie doar sa INTELEGI.”
Marie Curie

Din punct de vedere calendaristic, primăvara fiind aproape, pentru mine, acesta este momentul ideal pentru anumite curățări, care te vor susține în a intra mai deschis, mai vesel, mai încrezător în noul anotimp. Dacă ești de acord, m-aș bucura să te alături cititorilor acestui articol pentru a descoperi secretele acestor rânduri.

Am primit mesaje pe mail, la office@corinatievi.com de la cititori, iar asta mă bucură. Mi-am făcut timp să răspund majorității. Dacă ai o întrebare, dacă vrei să fii mai aproape, dacă vrei să înțelegi lucrurile mai bine, fii deschis, scrie-mi, pentru că sunt alături și de tine, pentru a integra mai bine informația primită. Dacă în tot acest parcurs, au loc rezultate, indiferent de amploarea lor, vă încurajez să mi le spuneți, vreau să le împărtășim cu ceilalți, vreau să le dăm curaj și să le arătăm că se poate și că lucrurile deja au apărut primele rezultate. Prin rezultat, înțelegem prezența unei stări de spirit în care începem să apreciem lucrurile și situațiile din viață noastră, care până acum ni se păreau normale: să învățăm să iubim din nou natură, să ne bucurăm cu adevărat când privim o floare, să admirăm zborul păsărilor, și să ne bucurăm de tot ceea ce se întâmplă, chiar dacă, suntem cuprinși de această pandemie mondială. Dacă ne păstrăm serenitatea și suntem dornici de o viață frumoasă, indiferent cum este ea acum și învățăm să acceptăm ceea ce se întâmplă acum la nivel mondial, înseamnă să ai credință. A avea credință, înseamnă că orice lucru se întâmplă, este un lucru bun, indiferent de cum îl percepem noi în prezent. Orice lucru se întâmplă este un lucru bun, iar eu mulțumesc pentru asta!
Înainte să începem o nouă călătorie, voiam să îți reaminteșți, cum au fost, pentru ține, exercițiile de dată trecută, cele în care am discutat despre Mulțumesc versus a fi Recunoscător?
Ai început să cauți, să te întrebi pentru ce “sunt recunoscător?” Să fii recunoscatormai ales pentru acele lucruri pecare le percepem a fi “fireșți”, avem impresia că ni se cuvin și le vedem adevărată valoare doar în momentul în care suntem privați de ele chiar și pentru timp foarte scurt. Iar aici mă refer la sănătate, la familie, la faptul că ai un acoperiș deasupra capului, la acele lucruri care ne încânta ziua, ne bucură diminețile, sau după amiezile.
Iubesc aceste exerciții, unde corpul tău simte și când fizic simți ce gândeșți, atunci începi să crezi. Deoarece ne ajută să ne schimbăm rapid starea, să nu mai fim blocați și să ne indispunem pentru ceea ce ne nemulțumește.

Indiferent dacă păstrezi articolele și ulterior vei practica, alege să faci asta. Important este să faci acest exercițiu. Să aduci emoția în corpul tău. Răspunde-ți ție chiar acum, dacă ai făcut exercițiul, cum a fost pentru ține să aduci emoție și să te bucuri? Eu te felicit și sunt mândră de ține!

Continuând, îți amintesc de ceea ce am spus în primul articol referitor la povestea mea, în articolul cu titlul“ introducere în lumea magică”, În timpul petrecut în Italia, am învățat limba italiană, am cunoscut oameni frumoși, însă, oarecum nu mă regăseam, nu mă regăseam departe de casă.

Dar de fapt, orice căutare, are ca rezultat o regăsire, pentru că fiecare am ajuns într-un punct, fie că ne face plăcere saumai puțin, asta duce la îndeplinirea misiunii și mai exact, vindecarea sinelui.
Motivul pentru care am menționat sus perioada traita departe de casa, este pentru că vreau să știi: persoană la care eviți să alegi să te uiți, eșți chiar tu. Cu bune, sau rele și cand spun “rele”, mă refer la tot ceea ce consideri obstacol sau problema, de fapt, acestea din urma sunt cele care construiesc realizările tale. Poți să spui chiar acum, ție însuți: “îmi mulțumesc pentru… Inainte de orice, vreau să îți mulțumeșți ție!
“Eu sunt responsabil pentru cum mi-am ales să trăiesc și pentru ce aleg să fac în momentul acesta!” Și indiferent ce alegeri faci, te va conduce într-un loc din care sa faci alegeri noi. Fii mandru de orice evolutie a ta.

Și voiam să va spun, legat de povestea mea că trăiam într-un compromis. Fiind tânăra, am făcut compromisuri atât cu un job, probabil și într-o relație, sau cu lucrurile care mă tentau, însă îmi plăcea să cred că undeva în sinea mea există o dorință uriașă să mă eliberez de tot. Simțeam că pot mai mult decât ceea ce arăt, pot mai mult decât ceea ce mi se arată în conjunctura anturajului meu. Iubesc și respect absolut orice meserie, atât timp cât ceea ce aleg pentru mine, aleg eu.

Vorbind despre decizii, vreau să subliniez că tu eșți cel care îți influențează viața în baza acestora, de aceea, vreau să încep prin a-ți dori să nu pleci urechea la comentariile răutăcioase ale unora, deoarece îți creezi automat o vibrație sufletească joasă! Ceea ce ei afirmă sau consideră, îi privește doar pe ei.
Cine eșți tu? Care sunt plăcerile tale? Care sunt dorințele tale? Dacă ai fi singur pe o insula și nu ar există nicio amintire din trecutul tău, cine ai fi tu? Dacă ți-ai trăi viața ca și cum ar fi imposibil să eșuezi, ce ți-ai dori cu adevărat? Cât la suta te-ai gândit cine ești și cât la suta te-ai lăsat condus de ce gândesc alții?
Asumă-ți responsabilitate pentru ceea ce alegi pentru tine! Eu alesesem să trăiesc în trecut și datorită lipsei de recunoștință, am pierdut; (dacă va amintiți acel citat: “celui care are recunoștință i se va da și mai mult. Celui care nu are recunostinta, i se va lua chiar și ceea ce are”).
Am pierdut oameni apropiați, mi-am pierdut stimă de sine, respectul, am pierdut pe plan financiar și simțeam că rămăsesem fără nimic, dar nu și fără speranță! Acest lucru mă face să îmi amintesc din nou, cu bucurie de un citat care sună în felul următor: “Un om poate să trăiască trei săptămâni fără mâncare, poate să trăiască o săptămâna fără apă, poate să traisca câteva minute fără aer însă nicio secundă fără speranța!”
Speranța este probabil cel mai puternic mecanism de supraviețuire! Este cea care se transformă în dorința și motivație!

Găsește visul tău, găsește pasiunea ta, găsește iubirea ta, găsește ceea ce iubești să faci și nu vei mai munci o zi din viața ta. Astfel te îndemn să îți scrii pe o foaie de hârtie dorințele, visele! Nu vede nimeni. Nu citește nimeni. Ești tu cu tine! Bucură-te! Ai viziunea largă. Deschide-te!
Trăiește în prezent și lasă-te inspirat de lucrurile din jurul tău și îți recomand să încerci să nu îți mai scape de sub observație acele obiecte, locuri pe lângă care treci zilnic, dar niciodată nu le-ai dat importantă pentru că atenția ta era orientată către haine, mașini, bani, etc, Încearcă să vezi lucrurile mai mult decât le vezi acum, mai mult decât un ansamblu.

Te invit să scrii aceste dorințe ale tale, cu mintea liberă, fără să îți pui bariere. Notează fiecare dorința liber, cu răspunsul acestei replici: Dacă totul și toate există și sunt posibile pentru tine și așteaptă doar să le ceri, care sunt acelea?
Acum scrie, chiar acum! Iar dacă în acest moment începi să simți anumite blocaje, îți vin în minte frici, începi să pui la îndoială dacă tu meriți așa ceva, dacă ești suficient, pentru că la un moment dat cineva ți-a spus: “banii nu aduc fericirea”, “nu poți să faci asta”, “nu mai visa și găsește-ți un loc de muncă stabil”…
Vreau să eliminăm prin acest proces grija exagerată de a evita un eșec, care ne oprește sau amână la nesfârșit acțiunea, să eliminăm tot ceea ce cred alții, tot ceea ce ei nu au reușit să facă, iar acum ne zic nouă că noi nu reușim să facem, în schimb să luăm acțiune că și cum nu ar fi avut nimic de pierdut!

Analizează, și răspunde, ce ne face sa ne limitam așteptările de la viața si sa amanam procesul prin care sa dăm naștere acestor dorințelor se numește frică? Frică de eșec, frică de rușine, frică de a-și ieși din zona de confort, etc. Iar aceasta frică exista doar pentru ca este alimentată de o voce, care existe în capul fiecăruia dintre noi, și care ruleaza o banda stricata, iar efectul ei poate varia de la o simpla umbra de îndoială, la o stare de paralizie, la un paravan imaginar care nu ne lăsa sa vedem tot ceea ce are lumea aceasta frumoasă de oferit : “eu nu sunt bun”, “eu nu pot”, “n-ai văzut ce s-a intamplat data trecută cand ai incercat?!” “Iti amintesti cat de tare te-a durut atunci?” / “dacă pană la varsta asta nu ti-a reusit, crezi ca acum o sa-ti reusească?” “Tu ești bun doar sa faci asta!” / “Dar tu ai renunțat la facultate…”/ “Ce vor zice cei apropiati daca ai un nou eșec?!”

Astăzi vom învăța cum să eliminăm această voce din capul nostru care ne împiedică să ne apropiem de adevăratul potențial pe care-l avem!

Așa că, vreau să luați o foaie și un pix, este foarte important pentru voi, pentru cei care vor să facă acest exercițiu, să luați o foaie de hârtie și să scrieți o denumire. Fie că numiți vocea care strica bandă casetei, (gândirii): Joker, Sabotor, etc. Orice denumire vreți să-i dați, dați-i un nume, acestei voci din capul tău. Și vreau să scrieți, în două trei cuvinte, o scrisoare, prin care vreau să trimitem această voce la plimbare, vreau să o trimitem undeva departe de tot astăzi, să ne lase în pace, să rupem acest paravan care ne umbrește că să putem vedea și simți, recunoștință. Să putem înainta cu tot ce urmează dintr-un spațiu nou de creație, să ne ajute să ne eliberăm. Și da, chiar e posibil dacă te întrebi …Cum? Încet, încet în fiecare zi, prin exerciții simple vom ajunge să ne eliberăm mai bine, însă acum, este foarte important…

Bun. Și acum scrii: Dragă, Joker… ( și acum vreau să scrii ceea ce simți tu,)… Eu va las scrisă poezia mea, poate va inspira să vă dați voie… Eu iubesc să pun lucrurile în rânduri, așa că, am scris o scrisoare. Dar nu vreau să compuneti neaparat o scrisoare frumoasă sau o poezie cu rimă…nu va va citi nimeni rândurile , este o scrisoare a voastră , pentru că vreau să ne luăm la revedere de la vocea toxică… astfel incat să o facem sa se întoarcă de unde a venit. Deci, orice vă spune mintea, îi dați un nume și trimitem o scrisoare. Vreau să vă zic că de fiecare dată când urma să iau o acțiune în direcția dorințelor mele, venea acest JOKER cum l-am numit eu, care încerca să-mi decidă el ceea ce eu trebuie să fac în viața mea. Și atunci, am scris o scrisoare:

“Auzi, Jokerule, atunci când eu sunt determinată motivată și dornică de succes, tu ajungi că un ghimpe să mă faci să sângerez, pentru că este dureros să fii neputincios, dar când realizez că tu că ești un gând pe care acum l-am ochit, din fericire te voi prinde eu în ghimpi.
De fiecare dată când vei încerca să te agăți de mine, căci atunci când eu stiu ca este momentul sa actionez, tu îmi arăți canapeaua,
atunci când eu vreau să mă fardez, tu îmi forțezi pijamaua, atunci când pot face lucruri care mă fac fericită tu mă obligi să dau vina.
Pentru asta, te trimit Jokerule de unde ai venit!”

Scrie cam tot ce simți, cat mai lung și mai eliberator. Să va scrieți toate durerile, tot ceea ce această voce va oprește, ca sa ieșiți din umbra în care erați prizonieri datorită atenției oferite vocii… și să mergeți spre lumină. Adică fii stăpân pe situație, dar distrează-te. Adu în realitatea ta emoția de bucurie când faci asta, distrează-te. Poate să te creadă lumea nebun, puteți să mă credeți nebună, dar sunt fericit de nebună. Sunt o fericită nebună. Sunt o nebună fericită. V-aș dori din suflet să fiți la fel de nebuni ca și mine. Asadar, de fiecare dată când vine cel care crede că ne poate fura identitatea, îl conștientizăm, îi dăm o denumire, îi scriem scrisoarea, și îl trimitem în lumea lui .

Când îl mai conștientizăm? În toate zilele următoare, pentru că nu este un lucru pe care îl faci azi și atât, este un lucru pe care îl faci ori de câte ori își face apariția și te vede slab și îți fură pofta de a fi și a deveni tot ceea ce iti doresti. Este un lucru pe care îl vei face zi de zi și de fiecare dată conștientizezi.

Un alt lucru pe care ai putea să-l faci de azi, ar fi să vezi când vrei să faci un lucru, sau când te uiți către un lucru…Care este primul gând care-ți vine în minte ?

Ce vezi când te uiți la câinele tău, la copilul tău? Și cel mai bun exercițiu pe care ai putea să-l faci: începe să te uiți pe Facebook, instagram, ziar, Tv, la un film. Când începi să judeci alte persoane(judecata este percepția și punctul tău de vedere despre x lucru fie dacă este bun sau rău…) tu cu ce emoție privești toate astea?
Unii oameni se bucură când văd alte persoane cum călătoresc sau care au un corp minunat. Alții, când ne uităm la ele, avem un gând… Acel gând pe care tu îl ai, vreau să-l scrii, vreau să-ți faci o lista a ta, cu toate gândurile pe care le ai despre orice lucru pe care îl vezi, că tu să poți conștientiza toate gândurile pe care tu le ai zi de zi. Vreau să fii polițistul tău, vreau să fii propriul tău antrenor, vreau să vezi acolo unde poti lucra la tine. Dacă eu nu decid să-mi fie bine? Repet, dacă eu (dacă tu) nu decid să-mi fie bine? Eu. Mie. E viața mea. Cine mă poate ajuta? Hai să-i dau voie.

Ok. Acum că l-am trimis pe joker în lumea lui, vreau să vorbim un pic despre ce înseamnă să ai încredere.
Mulți dintre noi, vom citi diferite articole, diferite cărți, vom merge la seminarii, însă, o să avem câteva blocaje cum ar fi, lipsa credinței.
Totul pleacă de la încredere, de la CREDINȚĂ.
Te întreb deschis, tu crezi? Tu crezi că ți se poate întâmpla? Tu crezi că poate magia să ajungă în viață ta? Tu ai încredere în ce urmează să se întâmple? Tu ai încredere în ceea ce urmează să se întâmple? Tu crezi că tot ce ți-ai așternut pe hârtie ca și dorințe, se pot întâmpla în viață ta?

Dacă nu crezi, facem așa: schimbăm acest lucru, conștientizând lucrurile negative, alungandu-le și ușor, ușor, în fiecare zi , o să creezi un nou TU, un om care este curățat de ceea ce s-a întâmplat, un om care este curățat de ceea ce crede el și credea. Este un tipar care rulează, și e normal căci așa este la fiecare, dar, lucrurile dorite se pot întâmpla în viață ta într-un mod diferit și mult mai bun decât înainte. Care este cea mai simplă modalitate să conștientizăm asta? Amintindu-ne care sunt lucrurile pentru care suntem cu adevărat recunoscători…
Alege prin pași simpli să practici recunoștința și mai ales, prin pași zilnici căci ceea ce este zilnic aplicat, rămâne amprentă în viața ta.

Cum facem asta?
Alege o piatra din natură, de ce? Ca să ne conectăm un pic cu natura, o piatra pe care să o poți lua în palmă, sau orice obiect dorești, care nu are o valoare materială pentru ca valoarea o capătă sensul următor… Pune acest obiect ales pe noptieră și în fiecare seară adu-l în palmele tale, gandindu-te la binecuvântările de care te bucuri în momentul de față, căci orice om are numeroase motive să se simtă binecuvântat; nu te gândi la nenorocirile din trecut, deși orice om a trecut prin astfel de evenimente neplăcute. Cu toții, dacă vreți să vă întreb…Napoleon Hill spunea: “dacă te plimbi pe stradă și oprești orice om pe care-l întâlnești și-i spui: hey, știu de problema ta. El o să-ți zică: de unde știi de problema mea? Dragilor, toată lumea are probleme. Dacă vreți să găsiți un om fără probleme, faceți o plimbare prin cimitir. Cu toate că cei de acolo, au o problema serioasă.“

Acum, când vei avea această piatră, obiect, o să ne ajute să facem exercițiul de a fi recunoscători. Și atunci când repeți un lucru îndeajuns, devine obicei și când devine obicei , acest lucru va face parte din tine și dacă până acum am strâns și ce era mai puțin folositor , carand de ani de zile situații care ne-au îngreunat, e timpul să facem o schimbare. Noi suntem tentați de fiecare dată să vedem lucrurile pentru care nu suntem recunoscători, în fiecare zi. Astfel, prin acest exercițiu, vei aduce zilnic mai aproape de tine ceea ce cu adevărat te-a bucurat, fără să rămânem blocați pe ce NU NE DORIM. Cum reușim acest lucru?
În fiecare seară, să ai această piatră pe noptieră, lângă tine, într-un loc în care să o vezi și de fiecare dată înainte să te bagi în pat. Eu obișnuiesc să beau un pahar cu apă în fiecare dimineață și un pahar de apă seară. Beau și dimineață și seară. Și creându-mi acest obicei, îmi pun piatra pe noptieră și atunci când știu că beau apă, iau și piatră în mână, să creez un nou obicei. De asemenea, cât avem piatră în mână, scanăm tot ce s-a întâmplat în ziua respectivă și alegem un singur lucru pentru care suntem recunoscători. Să zicem că alegem, din toată ziua, cel mai plăcut lucru care este de exemplu, faptul ca astăzi, sunt recunoscătoare pentru că iubitul meu mi-a dat o îmbrățișare și mi-a spus cât de mult mă iubește. Chiar dacă au fost mult mai multe lucruri frumoase în acea zi, eu aleg unul.

Dar ce se întâmplă la nivel de subconștient? Te montezi peste noapte cu tot ce ai avut frumos peste zi și te pui în pat cu o radiografie a lucrurilor frumoase care ție ți s-au întâmplat în fiecare zi și te gândești la toate lucrurile frumoase. Alegand unul, strângi piatra și spui cu acea pasiune de care vorbeam dată trecută, mulțumesc(pentru acel lucru, acțiune, persoană), mulțumesc, mulțumesc și aduci emoția cat mai puternic aproape de tine. Acest exemplu este preluat chiar din cartea Magia scrisă de Rhonda Byrne pe care o recomand cu caldura.

Eu aș spune mulțumesc pentru toate lucrurile pe care le găsești în mintea pentru ziua respectivă, dar când alegi acel lucru, spui mulțumesc cu pasiune puternică. Dormi și aici începe magia. Tu când vei dormi , subconștientul tău nu doarme, el va medita asupra lucrurilor frumoase pentru care tu ai mulțumit, așa că tot parcursul nopții și ziua când te trezești, primul lucru, tu știi să spui mulțumesc și așa să arate fiecare noapte de acum înainte .

Corina Tievi- Life Coach și Practician Access Consciousness Bars și Facelift si Procese de Vindecare pe Corp

O cercetare sociologică făcută în România arată un nivel crescut de acceptare a cuplurilor de același sex și a drepturilor pe care acestea vor și ar trebui să le aibă.

“Țara noastră merge într-o direcție foarte bună pentru comunitatea LGBT, o direcție în care vedem că anumite momente din istorie nu se pot repetă”, a spus referitor la studiu Teodora Rosetti, directorul executiv al ACCEPT, citată de news.ro.

Raimar Wagner, reprezentantul Fundaţiei Friedrich Neumann pentru Libertate, care a sprijinit demersurile asociaţiei, a declarat că datele sondajului „arată o lumină, după multe voci stridente”.

„Discursul urii practicat de multe voci politice nu se reflectă în noile date. Suntem optimişti şi sperăm că partidele politice vor lua în considerare acest studiu. România trebuie să facă paşi. E bine să rămânem optimişti şi să avem nu voci isterice care apar în media, ci aceste date ştiinţifice”, a completat el.

Cercetarea cu privire la valorile românilor a avut loc în luna ianuarie 2021 și a abordat trei teme mari:

• principalele valori ale românilor în această perioadă;
• atitudinea românilor față de căsătorie și familie;
• atitudinea românilor față de persoanele din comunitatea LGBT și față de căsătoria între persoane de același sex.

Cele mai importante valori pentru români sunt: familia, sănătatea, credința, onestitatea și respectul.

Motivele pentru căsătorie sunt: pentru a întemeia o familie (69%), din dragoste (63%), pentru a construi o viață împreună (31%), pentru a fi uniți în față lui Dumnezeu (25%).
„Putem observa un nivel relativ crescut de acceptare a cuplurilor de acelaşi sex şi a drepturilor pe care acestea doresc şi ar trebui să le aibă, legale, creştere a copiilor, şi constatăm un trend de creştere faţă de acum trei ani, când a avut loc referendumul. Românii încep să fie mai deschişi. Se observă o trecere de la toleranţă, la înţelegere”, a declarat sociologul Paul Acatrini, coordonatorul studiului.

Dintre respondenți, 68% consideră că toate familiile ar trebui protejate prin lege în România, inclusiv cele formate din persoane de același sex. Dintre tinerii cu vârsta între 18-34 de ani, 76% sunt de această părere.

Mai mult de 60% dintre românii care cunosc persoane gay din familie sunt de acord cu căsătoria între persoanele de același sex.
Întrebați care cred că sunt motivele pentru care persoanele LGBT doresc să se căsătorească, din total, 25% nu au știut să răspundă, însă cei mai mulți au ales “din dragoste”, apoi “pentru a întemeia o familie” și “pentru a construi o viață împreună”.

În cee ace privește reglementarea căsătoriei între persoane de același sex, 43% dintre respondenți consideră că familiile de același sex au nevoie de o formă de protecție legală în România, iar dintre tineri, 56% au ales acest răspuns.

62% dintre românii care se poziționează pro față de căsătoria între persoanele de același sex sunt de acord cu creșterea copiilor în cadrul acestor familii, în timp ce 22% dintre cei care se poziționează împotriva căsătoriei recunosc că persoanele gay pot fi sau sunt deja părinți și au nevoie de protecția legii.

Dacă legalizarea căsătoriei între persoane de același sex le-ar putea influența viața personală, aproximativ trei sferturi dintre români cred că asta nu ar avea niciun impact. Aproximativ 25% apreciază că ar fi negativ afectați de asta. La întrebarea despre cum percep diverse drepturi ale persoanelor din comunitatea LGBT, peste 60% consideră că aceste persoane trebuie respectate și 51% sunt de acord cu dreptul de moștenire.

Florin Buhuceanu (membru ACCEPT) şi Victor Ciobotaru reprezintă una dintre cele 21 de familii care au dat România în judecată la CEDO pentru a obţine protecţia legală din partea statului român.

„Ne bucură trendul. Este important că societatea se schimbă şi că se schimbă în bine. Sperăm să primim curând o decizie în cazul colectiv de la CEDO. Valorile noastre sunt aceleaşi ca ale oricărei familii din România. Nu vrem privilegii. Vrem egalitate. Schimbarea este evidentă în ultimii 25 de ani. Suntem în plină schimbare şi sper că politicienii vor ţine seama de informaţiile din acest studiu”, a declarant Florin Buhuceanu.

Cord-Meier Klodt, ambasadorul Germaniei la București, a transmis un mesaj video de susținere și a remarcat importanța evoluției pozitive a percepției românilor. El a subliniat că nimeni nu trebuie discriminat.
“Rezultatul studiului este foarte relevant și profund european. Ne oferă o adevărată rază de speranță, pentru că ne demonstrează clar că în societatea românească s-a produs o schimbare importantă a modului de gândire. Ideea europeană e, înainte de toate, una a incluziunii. Nimeni nu trebuie marginalizat din niciun motiv”, a spus Klodt.

Sondajul a fost realizat telefonic, pe un eșantion de 1.064 de subiecți. Eşantionul reflectă structura populaţiei din România – pe vârste, gen, educaţie, practici religioase şi regiuni geografice. De precizat că, dintre cei 1064 respondeți, 81% au spus că nu cunosc o persoană gay. Peste jumătate dintre cei care au spus că știu persoane gay au afirmat că este vorba de cunoștințe sau vecini.

Cercetarea sociologică, ale cărei date au fost făcute publice pe 15 aprilie, în cadrul unei conferințe de presă, a fost realizată de Cult Market research și The Street pentru Asociația ACCEPT. Marja de eroare este de +-3%.

Sursa foto: www.acceptromania.ro
Mihaela Iliescu

Despre noi OAMENII se spun multe legende. De unde venim, cine suntem si de ce suntem capabili.
Dupa mulți ani de studiu si lucru atat cu mine personal, cat si ca profesor al unor tehnici energetice, am inteles ca suntem ființe speciale în acest univers. Suntem
miracole ale unei creații Divine uitate.
Ne preocupăm doar de viața noastra de zi cu zi, de realitatea materială și uitam măreția creației care suntem.
Ne zbatem să devenim ceva ce ni s-a spus odată că este bine pentru noi.
Ne-am născut liberi, fără ego, fără frici, plini de curaj, fără limite, dar am uitat libertatea, bucuria de a trăi și capacitatea de a crea universuri.
Ni s-a spus si ni se spune mereu ce putem și ce nu putem. Ce avem voie și ce nu avem voie. Apoi am auzit că nu avem voie să “zburăm” pentru că este periculos. Ni s-a mai spus că a încerca ceva ce nu a mai făcut nimeni, este și mai periculos. Nu prezintă siguranță…. Ni s-au pus limite si incet-incet am început să le credem, să renunțăm și să ne fie frică. Oare de ce ne este frică? De propia noastră putere!

“ Chiar centrul inimii tale este locul unde începe viața,
cel mai frumos loc de pe pământ.”- Rumi

Uitarea este cel mai mare inamic al oamenilor. Ni se spune mereu ce este bine pentru noi, totul conform percepției si convingerilor altora și după ce ni se repetă de nenumărate ori, ajungem să credem si noi convingerile lor și ne ducem și mai adânc în uitare. Repetarea programelor limitative ale altor oameni si ale societatii ne invaluie, si astfel, acestea devin, fara sa ne dam seama, realitatea noastră.

Am crescut și eu auzind toate aceste povești de viață ale celor din jurul meu. Instinctiv nu le-am crezut, însă parțial am căzut și eu pradă lor, insa în adâncul meu am știut mereu că nu sunt adevărate. Am simțit că există ceva dincolo de acel “val” al nesiguranței, al fricii, al îndoielilor.

Valurile vieții și întrebările constante din adâncul meu mi-au calauzit pașii vieții pentru a ajunge să descopăr adevărul. Cel puțin este adevărul meu. Tu poți alege să crezi sau nu. Ce este important însă este sa iti dai voie să simți adevărul, adevarul tau. Ai să mă întrebi cum. Foarte simplu. Ascultă acea voce interioară. Ea este inca acolo si dorește să îți spună ce este important pentru tine.

Ești norocoasă să trăiești în această perioada de timp. Știința și spiritualitatea vin împreună pentru prima dată în istorie să demonstreze ceea ce spiritualitatea ne spunea de mii de ani. Puterea interioară de a manifestă tot ce dorești în viață ta, se găsește în inima ta. Acesta este marele secret pe care misticii l-au știut dintotdeauna. Aceasta este ce ai simțit tu ori de câte ori te întrebai ce să faci, după care ezitai și luai poate o decizie bazată pe părerile celor din jurul tău, ale părinților, profesorilor, familiei sau societatii.
Nu doresc să spun că cineva este vinovat, ci doar să îți reamintesc că probabil ai “uitat” si tu puterea inimii tale, iar acum, la răscruce de timpuri, universul a corelat toată informația necesară, astfel incat ea să vină spre tine, să fie auzită, in modul cel mai potrivit tie.

Ar fi fost mult mai ușor, dacă acum 30-35 de ani, cineva ar fi venit la mine să-mi spună ce am să-ți spun eu ție acum. Acum sunt multe cercetări științifice care vin sa sustina ceea ce urmează să povestesc aici, si asta imi bucură inima.
Cum te-ai simți dacă ți-aș spune că tot ce ți se întâmplă în viața ta, este un scenariu in care tu ai uitat puterea creației, puterea echilibrului, puterea bucuriei, puterea iubirii și a non-atașamentului ce ti-au fost date?
A sosit însă momentul sa ne întoarcem la sursa creației si să ne reamintim!

“ Chiar centrul inimii tale este locul unde începe viața,
cel mai frumos loc de pe pământ.”- Rumi

Acum știm, inima fiecăruia dintre noi emană un câmp electromagnetic care “vorbește” cu câmpul electromagnetic al planetei. Comunica între ele, sunt în colaborare, interdependente.

Inima are propriul creier, cu 40,000 de neuroni similari cu cei ai creierului, inima are propria sa inteligență, iar abilitatea de a aduce mintea în inima și a crea coerentă, este răspunsul pentru toate problemele umanității. Fără să facem acest lucru, nu suntem în plenitudinea creației Divine. Pentru a “funcționa” conform planului Divin, este nevoie să ne reamintim aceast secret și să îl aplicăm în viața noastră.  Cand semanam in permanenta, recunostiinta, compasiune si iubire pentru tot ceea ce este in jurul nostru, pentru semenii nostrii, ne întoarcem in unitate, in reconectare energetică cu întregul, in armonie si pace.

    Pe măsură ce lucrez cu cursantii mei pe tema, puterea inimii și abilitățile noastre uitate, îmi vine tot mai des in gând că cineva ne-a jucat, noua oamenilor, o mare farsă. Cum a fost posibil sa uităm esența vieții însăși?

    Reflecțiile, observațiile și meditațiile mele ma ajuta să mă conectez din ce în ce mai profund cu această cunoaștere străveche.

    Mi-am amintit astfel parte din misiunea mea- să ajut, sa susțin oamenii să își reamintească aceast secret ascuns.

    Sentimentul că poți face o schimbare în bine măcar în viața unui singur om, este înălțător. Imagineaza-ti însă, cum ar fi, sa poti face o diferenta in viața întregii planete. Poti impacta campul planetar atunci cand, singur sau in grup, in meditatie, intri in stare de coerență si emani din campul personal sentimente inalte, cum ar fi recunostinta, iubire, pace, bucurie! Pe masura ce emani sentimente de o astfel de vibratie inalta, campul si constiinta planetara este impactata benefic. Totul este atat de armonios si frumos. 

Aceste câmpuri interconectate, cel al inimii și cel al planetei, aceste frecvențe, rezonanțe, pot fi sincronizate sau nu. Ele pot fi măsurate și bineînțeles că au nevoie să fie sincronizate, pe exact aceeași frecvență, pentru a avea o viață armonioasă. Altfel, obținem exact opusul- agitație, stres, dezechilibru, anxietate, panică, frică.

Secretul inimii a fost știut de Esenienii mistici încă de acum 4000. “Oglinzile Eseniene” fac parte din învățăturile lor și descriu esența a tot ce avem de lucrat cu noi înșine, pentru vindecarea rănilor emoționale, reîntregirea părților de suflet pierdute, echilibrare și centrare în inima, tocmai pentru a ajunge si mentine acea stare benefică, de coerentă si echilibru.

În Upanishade ni se vorbește despre micul spațiul sacru al inimii în care se găsește tot ce este în afară, cerul și pământul, focul, aerul, soarele și luna. Acestea sunt unele dintre cele mai vechi scrieri hinduse ce au supraviețuit timpului și datează din secolul XI î.e.n.. Metaforic, ca de altfel în toate textele vechi, ni se indică această conexiune dintre ființă umană și univers. Suntem praf de stele, precum spun și poeții!

Rumi, poet si Sufi mistic din secolul 13, a fost poetul care a înțeles si a captat in versurile sale cel mai frumos si complex povestea iubirii, importanta inimii si puterea ei.

Dacă cineva ţi-ar spune,, în oraşul fortificat al nemuririi – corpul nostru – se află un lotus, iar în acest lotus, un mic spaţiu: oare ce cuprinde el, încât cineva ar dori să-l cunoască?

Tu trebuie să-i răspunzi:
„La fel de imens precum este acest spaţiu din exterior, este şi micul spaţiu din interiorul inimii tale. Cerul şi Pământul se găsesc în el, focul şi aerul, soarele şi luna, fulgerul şi constelaţiile, orice îţi aparţine aici, jos, şi tot ce nu este al tău, toate sunt adunate în acel mic spaţiu din interiorul inimii tale.”

Campul Magnetic al Inimii Umane.
Cum este afectat de emotii.
HeartMath

    Gregg Breden, geolog si autor al multor carti recunoscute international , în cărțile și conferințele sale vorbește despre această conexiune între ființă umană și univers. În cartea “Matricea Divină”, ne vorbește în detaliu despre potențialul inimii, cel mai important și cel mai inteligent organ din ființă noastră.

    HeartMarth Institute desfășoară, de peste 20 de ani,  cercetări ale inimii, ale sistemului circulator și reacțiile lor la stimulii exteriori, folosind respirația și meditația, cu tehnici inovative și foarte eficiente, cu rezultate deosebite.

  Ei sunt cei care au dovedit prin experimente științifice, cum iubirea este puntea de legatura dintre campurile     electromagnetice ale oamenilor, dar si cum influenteaza campul magnetic al planetei. 

    Egiptenii, știau acest secret și venerau inima și după moarte, cu un ceremonial de îmbălsămare separată de corpul fizic.

    Drunvalo Melchizedek, autor, profesor si ghid spiritual, ne vorbește in cărțile sale,  “Floarea Vieții” și “Spațiul Sacru al Inimii”,  despre tehnicile ancestrale de co-creație a tot ce ne dorim din inima, în armonie și cu intenție, în conexiune cu Mama Pământ și Tatăl Ceresc. Ființa umană este cea mai complexă “tehnologie” din univers. Suntem cea mai frumoasă și complexă creație Divină.

    Oare ce s-a întâmplat cu noi, de am cazut atât de adânc în uitare și refuzam sa intelegem si sa ne regăsim puterea interioară?

    Cu cât lucrăm mai mult cu noi înșine, cu atât ne dăm voie să înțelegem că suntem energie, spirit, conștiința, conectate prin puterea respirației în acest mic corp uman. Vehiculul personal de manifestare aici și acum este corpul fizic, care este și el o replică a universului. Astfel, precum atomii și celulele corpului fizic ( 0.01% este corp fizic, restul de 99.99% fiind energie) formează celule, organe, sisteme, exact la fel suntem și noi fiecare, “ingrediente” în marele corp Cosmic și tot la fel, la nivel micro funcționează, exact pe același tipar cele mai mici particule.

    Totul este perfect interconectat. Fiecare mișcare a unei celule cosmice afectează întreg cosmosul. Mai mult decat atat, totul este un tipar ( fractal) care se repeta la infinit.

    Cum afectezi tu, prin acțiunile și starea ta, lumea care te înconjoara? Câmpul inimii tale este viu și vorbește, comunica cu câmpul planetei și al cosmosului întreg, prin emoțiile pe care le generezi în câmp.

    Totul este undă, vibrație , frecvența care se propaga în marele web. Marea pânză de păianjen, cum o numesc eu.

    Te invit să citești și să practici meditația și respirația, în armonie cu energia Mamei Pământ și a Tatălui Ceresc, în inima ta. Cercetăm și ne regăsim. Practicăm și ne trezim.

    Dupa 17 ani de lucru cu energia, pot spune ca cele mai puternice tehnici de curatare, energizare si refacere a campurilor spre dezvoltarea si cresterea noastra in constiinta sunt Respiratia si Meditația, mai ales atunci cand reusim sa linistim gandurile.

    Aceste practici făcute cu multă răbdare, fără așteptări, ne conduc la creșterea în conștiința și conștientizarea faptului că suntem cea mai sofisticată “tehnologie”, conectată în marele mecanism al Universului.

    Momentele de contemplare, meditație și respirație ne ajută să căpătăm această înțelegere, să ne reconectam în cunoaștere.

    Atunci când devenim maeștrii ai coerenței, înțelegând în deplinătatea ei conexiunea câmpului inimii cu câmpul electromagnetic al planetei, ne recăpătam acea puterea interioară uitată, generata din IUBIRE.

    „Oamenii de știință știu că frecvențele rezonante ale Pământului se apropie de cele ale creierului, inimii și ale sistemului nervos autonom, iar studiile arată relații surprinzătoare între sănătate, comportament și activitatea solară și geomagnetică. Rezultatele susțin ipoteza lui GCI conform căreia câmpul magnetic al Pământului transportă informații biologice importante care leagă sistemele vii “ – Institutul HeartMath

    (GCI – Inițiativa Globală de Coerență este un proiect co-creativ bazat pe știință pentru a uni oamenii în emotia iubirii si a recunostintei, cu intenția axata pe inimă, pentru a facilita trecerea si stabilizarea conștiinței globale in compasiune, pace, cooperare si iubire de semeni. Senzori au fost situați pe întreaga planetă pentru a se putea masura conexiunea dintre starea de coerență a populatiei si efectul asupra campului electromagnetic al planetei)

    Cât de mult îți dorești să fii în controlul propriei vieți? Cat de mult iti doresti sa transformi lumea in care trăim, prin iubire si compasiune, renuntand la lupta continua in ego pentru putere si control?

    In cazul in care răspunsul este, DA, DORESC, a sosit momentul sa te implici serios in acest proiect de întoarcere catre tine insuti si sa traiesti din si in inima.

 Iubirea Necondiționată este marele secret !

Te aștept la urmatoarea meditatie globala de creatie pentru pace si armonie in constiinta unitara globala, in conexiune cu Mama Pamant!

Michelle Pacheco
Energy Healer, Profesor si Spiritual Coach

Pentru detalii in legatura cu evenimente.
Facebook
https://www.facebook.com/michelle.pacheco.37
https://www.facebook.com/Michelle-Pacheco-695383803832179
Youtube
Canal Michelle Pacheco – https://www.youtube.com/channel/UCK-Bhu7iT2q56bidcdoRHwA
Website
https://www.michellepacheco.com
http://trezirea-inimii.blogspot.com

Cursuri cu Michelle Pacheco
Trezirea Inimii Iluminate – Un workshop al Ascensiuni/ Meditatia de creatie in inima si activarea MerKaBa
Tehnici de Respiratie Constienta pentru o viata armonioasa si sanatoasa
Sesiuni private (Reiki, regresii, curatari energetice, reconectare)
Cursuri de vindecare emotionala – “In Bucurie este Viata” , Oglinzile Eseniene, Geometrie Sacra.

Cine este Michelle Pacheco

Am renuntat la “Visul american” împlinit pentru a urma calea spiritualitatii. De peste 10 ani de zile sunt “calauza”celor interesați de evolutia spirituala pe drumul lor catre cunoastere.

Privind retrospectiv, acum, dupa atatia ani de cunoaștere si practica spirituala, realizez ca legatura mea cu spiritualitatea nici măcar nu s-a nascut, ci pur si simplu a venit odată cu mine pe acest taram.

Amintirile din frageda copilarie, precum si povestirile bunicii care m-a crescut, sunt legate de jocul cu pietre si cristale, de întrebările incuietoare despre reincarnare, căutările conexiunii cu “norii mei” ce nicicand nu se pierduse. Cărțile si filmele cu extraterestrii au completat apoi “educatia” mea spirituala de copil.

Apoi, dorința si ambiția de a reuși in viața m-au purtat către “visul american”, m-am stabilit in America, am devenit mama unei minuni de fetita si corporatista de succes.

Am plecat in America pe vremea României socialiste si asta mi-a deschis numeroase alte oportunități – atat in ceea ce priveste evolutia mea profesională, cat si cunoasterea spirituala. Pe plan profesional, m-am perfecționat si am muncit mult, si astfel cariera mea a evoluat pe o traiectorie ascendenta.

Am ocupat poziții importante in companii de top din sectorul financiar, ajungând a fi VicePreședinte de Achiziții într-o renumita banca elvetiana. Toate acestea reușite profesionale mi-au conferit un anumit statut profesional in “Corporate America”, recunoastere sociala si securitate financiara.

Însă ceea ce nu au reușit sa imi ofere au fost răspunsurile la întrebările spirituale ce m-au însoțit de cand am apărut pe lume – cine sunt? de unde vin? care este rolul meu in aceasta lume?

Toate aceste goluri sufletești le-am umplut cu cursuri si practici spirituale, urmate de-a lungul anilor:

Reiki Usui, Karuna Reiki, Shambala Reiki, Preotia Melchizedek, Trezirea Inimii si Respiratia Constienta.

Reiki mi-a deschis calea spre energie, sa înțeleg lucrul cu energia si conectarea cu Sursa.

Momentul in care l-am descoperit mai apoi pe Drunvalo Melchizedek a fost un punct de cotitură in cunoașterea si practica mea spirituala. Am învățat la cursurile lui de Trezire a Inimii ce însemna sa imi deschid inima cu adevărat in iubire neconditionata, sa gasesc sursa mea interioară. 

Am avut si am privilegiul de a lucra îndeaproape cu Drunvalo incepand cu anul 2008, astfel, am devenit si eu Profesor Certificat pentru Trezirea Inimii iluminate, parte din Școlii Reamintirii fondate de el.

A urmat un alt moment deosebit de important in evolutia mea spirituală. Intalnirea cu Dan Brule, fondatorul tehnicilor de “Respirație Conștientă” care de peste 45 de ani studiaza, practica si preda tehnici de respirație ca metodă de a reduce stresul si anxietatea, de a echilibra sanatatea, de a-ti linisti mintea si durerea, tehnici ce au ajutat peste 100.000 oameni din 45 tari.

Pentru a aduce si a raspandi aceasta cunoastere in Romania, am fondat Asociația Romano – Americana de Terapie prin Respirație si alte terapii omplementare.

Dorința de a ajuta, de a susține pe cei dornici sa se dezvolte spiritul, ramane pentru mine o misiune principala. Este nevoie de sustinere prin tehnici si metode de lucru, care alături de teorie, pot aduce o dezvoltate in conștiința planetara, de  grup si personala.

Cunoaște-ți trecutul ca să îți poți trăi prezentul
De ce e important să îți cunoști arborele genealogic?

Mereu am fost atrasă de natură și de sursa lucrurilor, însă în urmă cu … ani, după ce m-am îmbolnăvit de un psoriazis difuz, m-am încăpățânat să studiez intens, ca să aflu ce anume a influențat apariția bolii mele. Astfel, am început să aprofundez diferite terapii, în speranța că mă pot vindeca.

Am început cu o detoxifiere a corpului, fiindcă am înțeles că pentru a fi din nou sănătos trebuie mai întâi să îți cureți celulele. Apoi am continuat cu detoxifierea de credințele limitative, de gândirea negativă. Totul mergea bine, însă simțeam că nu este suficient și că e necesar să lucrez și pe emoții, pe suflet. Am lucrat cu tehnici de eliberare emoțională, dar parcă tot mai lipsea ceva. Atunci am cunoscut Constelațiile familiale, o metodă dezvoltată de psiho-terapeutul german Bert Hellinger, care pune accent pe tiparele de comportament din familia în care te-ai născut și pe acceptarea

Una din situațiile cel mai des întâlnite în care sunt întrebat ce e de făcut este ”Ce să fac pentru a depăși momentele în care nu am chef să fac nimic, deși lucrez la un proiect și am termen limită?”.
Apropo, mi se întâmplă și mie să trec prin astfel de momente și o să vezi în continuare de ce nu ai cum să eviți astfel de situații în viața ta.
Ca să-ți dau răspunsul, dă-mi voie să-ți prezint cadrul general, contextul în care operăm.

Una din legile care guvernează realitatea pe care o trăim este Legea Dualității: nu există stânga fără dreapta, sus fără jos, bine fără rău. Ca urmare, nu exiști TU-cel/cea-super-productiv(ă), fără să existe TU-cel/cea-fără-chef de muncă. Sunt cele două extreme ale dualității, nu pot exista una fără cealaltă.

Ție îți place și iubești acea parte din tine care te face să fii super-productiv(ă) și respingi și nu iubești acea parte din tine care nu are chef să facă treabă. Doar că și această parte e tot o componentă a ta, și, mai mult, fără ea, n-ar exista partea din tine super-productivă.
O să repet, pentru că e important: fără partea din tine care nu are chef să facă lucruri, nu ar exista partea din tine care e super-productivă.
Ori, atunci când această parte din tine care nu are chef să facă lucruri vrea să-i fie recunoscute meritele, tu o dai la o parte, o respingi.

Una din legile fizicii – Legea Acțiunii și Reacțiunii – s-a transpus în realitatea noastră sub forma faptului că ”Lucrul la care te opui, persistă”. Cu cât rezistența ta la starea ”nu am chef să fac lucruri” e mai mare, cu cât vrei mai mult să alungi această stare, cu atât mai mult această stare devine mai persistentă și mai puternică.

Și atunci, ce e de făcut?
În primul rând, acceptă că ceea ce experimentezi e natural, face parte din viață, la fel cum iarna face parte din an. Apoi, oprește-te din a te opune stării de lipsă de chef. Abordarea productivă este ca în astfel de momente să te privești din exterior, ca și când ai fi o cameră de luat vederi amplasată în colțul camerei, și să te uiți la tine cu iubire și compasiune având următorul dialog mental:

”Ok, deci așa arăt eu când nu am chef să fac lucruri. Mă știu pe mine, cel super-productiv, cel care mută munții din loc, și îmi place de mine și mă iubesc când sunt așa. Hai să mă iubesc și să îmi placă de mine și când nu am chef să fac lucruri. Ia uite ce frumos mă întind pe canapea și uite ce bun sunt la căutat video-uri pe youtube sau informații care poate o să-mi folosească mai târziu. Îi mulțumesc acestei stări că există, pentru că altfel n-aș fi cel/cea super-productiv(ă) care mă știu de obicei”.
Și această stare de observator extern, prin intermediul căreia te uiți la tine cu iubire și compasiune ”dizolvă” starea de lipsă de chef.

Încearcă!
Florin Păsat

Mă pot numi o deschizătoare de drumuri în cultură prin stilul avangardist, care se regăsește în scrisul meu, dar și în spectacolele regizate de mine de-a lungul anilor, o experiență memorabilă având-o și în cadrul Studioului artistic „Valahia Film”, al cărui președinte era regretatul regizor Ștefan Brandes-Lățea. Posed și o experiență în mass-media audiovizuală, experiență pe care am îmbogățit-o, deschizându-mi propriul Canal You Tube: „Maria Munteanu Steaua Albastră”. Nu pot omite să amintesc aici profesia de bază și anume cea de profesor de limba și literatura română, cu douăzeci și patru de ani de Catedră, după care m-am oprit, evoluând doar în paradigma artistică.
Vizionarismul este un factor catalizator al ideilor mele, crezând cu tărie într-o lume mai bună, menită să-și schimbe raportările. De aceea, noi, Artiștii, reinventăm, prin tot ceea ce manifestăm, Arhetipurile, menținând pe podium ESTETICUL.

Sunt autoarea a unsprezece cărți, dintre care cinci de poezie și șase de proză, cea de-a șasea fiind în curs de apariție editorială. Frapează un sincretism al stilurilor artistice, dar cel care aduce un fior puternic, citindu-mi cărțile, este cel realist, învăluit în haina misticismului în aceeași formulă avangardistă.
Provocarea mea la ora actuală este filmul, fiind și autoare de scenarii care au primit șansa să devină producții cinematografice. Filmul reprezintă inițierea supremă, pentru că toate Artele sunt adunate aici la un loc.
Dar cea mai mare provocare o reprezintă nașterea, creșterea și educația celor trei fii ai mei, toți absolvenți ai unor instituții de profil artistic. Prin ceea ce sunt astăzi, ei reprezintă roadele muncii mele constante.
Arta în esența sa reprezintă un proces complex hermeneutic și consider că Artiștii sunt cei care inaugurează Noua Lume. Ei reaprind LUMINA!

Nu prea voiam să intitulez așa eseul meu, dat fiind faptul că sintagma „Noua Lume” sau „Lumea Nouă” este foarte des folosită, chiar în exces, încât din start ideea despre o nouă lume pare virusată. Depinde însă de trăirea cu care faci articolul, de rolul tău în conturarea propriilor gânduri pe care le așterni aici, responsabil, pentru că alții se raportează la tine, la cum vezi tu lucrurile, la ce aduci tu bun, promovând o cu totul altă lume… Dar ca să ajungi să schimbi lumea, începe mai întâi cu tine!

În ce mă privește, am început demult schimbarea cu mine. Au trecut ani de șlefuire, până când aurul din mine să strălucească. Este vorba despre comoara info-energetică pe care Dumnezeu a așezat-o în noi. Graalul!
Cum văd eu Noua Lume? Mi-o imaginez ca pe o Stea, absorbind Terra în matricea sa, refăcându-i chipul după inima-i albastră, ca pe o realitate paralelă în care să nu mai fie războaie, ură, minciună, trădare sau alte potrivnice răbufniri din noaptea sufletelor pierdute. Îmi imaginez Noua Lume ca pe o mare de liniște unde poposesc Albatroșii ca Mesageri celești. Și-n farmecul dorurilor de seară, să cânte matelotul chemând la proră marinarii în căutarea misterioaselor Sirene. Pe poduri de Lumină să coboare Zeii, adumbrindu-ne senini… Oglinda Noii Lumi să ne fie sufletul în care am clădit Castele pentru Ziua de Mâine, sacrificând câte ceva ca să dureze… Magicieni ai Timpului Orb să ne conducă în temple de aur la slujba hierofanților, predicând solemni viitorul. Pe pânze viorii să ne picteze Soarele preambuluri romantice cu Cavaleri și mândre Cavalerițe, sorbind picături de Iubire din Potirul veșniciilor. Mirese înflorate să-și desfacă voalul deasupra pădurilor de trandafiri, jubilând în gingășii nenumărate cu al lor Mire. Terrei învinse să-i auzim suspinul într-o dăruire voită Stelei Albastre care-o absoarbe pe dată, readucând-o Acasă… Amintiri primordiale să țâșnească din găuri negre, refăcând Chipul primei Creații. Acolo să ne întâlnim cu toții, crescând împreună în adaosuri luxuriante, extravagante… pentru Noua Lume! Și-n stări de har să ne regândim Viața ca pe un joc sublim care să le continue pe celelalte…

Declamând Versuri solare să dăm Roata Vieții înapoi, readucând măreția Cea Dintâi! Din viețile trecute să ne facem un cuib cu tot ceea ce am făcut bun pentru ca Universul să triumfe! „Din punctul negru de mișcare” Dumnezeu a născut Universuri infinite pentru noi, celebrând sincronic mereu un Nou Început în căutări de sensuri! Paradisuri revendicate se instalează pe loc, boltind cupole fermecate pentru fiecare Univers născut! Un Cer Nou și un Pământ Nou se arată la Orizont, iar Nunta dintre lumi are loc!

Diagrame cosmogonice prin epifanice acte se configurează ad hoc, iar tu știi că ești Maestru și că aparții acestui Nou Veac! Sfântul Soare te renaște ca Prinț la Ceas de Soroc, iar Mama Lună te tot strigă pe Numele de botez, botezul inițiatic săvârșindu-se pe deplin. Cu acest Cod redeschizi Porțile în Infinit, invitându-i pe cei Aleși la Pomul rodit! Dharma ca și compensație funcționează. Mărul Cunoașterii îl primește cel care îndrăznește. Noaptea sufletului se risipește. Lacăte sar, lăsând libere comori ancestrale la care ai acum acces, descifrând secrete pe care nu credeai vreodată să le cunoști. Luându-ți Mantia și Sceptrul, te potrivești în rândul Maeștrilor cu însemnele regale ale Trandafirului. Deții acum comoara cea mai mare: pe tine însuți! Și Domnul de Rouă te întâmpină la Răsărit, dându-ți sărutul pe frunte – pecete sângerie – depășind profanul și intrând în dimensiunea sacrului, miruit.
Pe cărări de Vis gonind, refăcând din mers traseul, să faci lumea un Paradis așa cum îți e felul! Eternități solare să reînvii în Noua Lume, regândind istoria! După Calendare noi, să ne reîncepem Viața, dintr-odată fericiți de Soartă! Prin arabescuri stelare să ne potrivim pasul, cântându-ne Imnul către Soare! Podoabe zeiești să ne înveșmânteze și Luceferi să ne lumineze!

E Noua Lume! Vino și tu! Pășește fără teamă, căci ți-ai dorit așa cum mi-am dorit și eu o nouă Casă, retrăind ce am avut odată în Împărăția fermecată! E Noua Lume! Te așteaptă! Și poate că nu ți-ai închipuit-o precum mi-am închipuit-o eu, dar te chem și pe tine să-mi fii alături, construind mai departe o realitate care nu ne apasă, una care nu doare, petrecând milenii în celebrare și adorare. Dumnezeul din noi este Viu. Conștientizează! Divinul nu te-a părăsit. La slujba Învierii participă și tu… Cu Flori de Paște în mână Omul din tine s-a reîntors din morți! Și calcă moartea în picioare așa cum Iisus a făcut-o înaintea ta, revendicându-ți drepturi pe care credeai că nu le meritai.
Vizionare clipe poți să le cuprinzi și tu, insistând în desăvârșire până când vei ajunge la destinația finală și vei simți atunci că ești Tu! Iar din ziua aceea îți vei spune că imposibilul a devenit posibil și o vei putea lua-o de la capăt, proliferând debuturi într-o altă lume, cât mai departe de vechea lume, reîntors pe podium ca învingător. Vei ști atunci că totul îți aparține și că Marele Creator a vrut să fii eroul propriei tale Vieți, ridicându-te din țărână ca Dumnezeu de Har. Ai depășit sclavia ignoranței, triumfând printr-un veritabil statut. Conștiința ta e trează, cuprinzând în ea memorii akashice. Trecut, prezent și viitor au devenit Una, lansând un Timp etern.
Miracole se țes la tot pasul, iar lumea de Azur este plină, plimbându-te cu Dumnezeu prin Grădină… O lume în care Lumina și Iubirea vă vor defini este pe cale să se înfăptuiască. Dar nu ai cum să pătrunzi aici, dacă mai înainte nu ai plătit tribut Cunoașterii și Lui Dumnezeu, purtându-ți Visul clandestin dincolo de limitele egoului ce se vrea uneori stăpân. Nu ai cum să intri în posesia nestematelor divine și să guști din fructele Raiului, dacă nu ai avut permisiunea mai întâi să străbați avatarurile Stelelor, fericind muritorii cu câte puțin din secretele lor. Nu ai cum să continui Drumul, dacă nu recunoști cu smerenie că Autorul Marii Povești e doar El! Nu ai cum…
A sosit vremea să vă alegeți Realitatea în care doriți să trăiți. Ea va oglindi Sufletul fiecăruia dintre voi cu cele mai frumoase închipuiri și, învăluiți în fumul sacru al unui Tărâm în care Magia devine promisiune, veți atinge dimensiunile acelui Timp fabulos în care totul se întâmplă. Aripi de Lumină și Iubire lină în Lumea Nouă vibrează pentru voi în fiecare Dimineață ca preambul pentru o altă Viață… Visul prinde contur!
Pășind pe Pământul renăscut din Noaptea cosmogonică, vă liniștiți așteptările, încă timizi zâmbind și aprobând din ochi schimbările. Spirale în Auriu incendiar vă împresoară șăgalnic, reamintindu-vă nostalgic de trecutul vostru karmic, renunțând să mai fiți jalnici și privind exuberanți doar spre viitor. Gigantice Clepsidre nu mai vor să cearnă Timpul lor, trecute de-acum în Veșnicie, pe când din Crisalide țâșnesc în Sus Fluturi de Cristal, dând jos efemerul și îmbrățișând Eternul, cu Iriși magnifici, scrutând Nadirul!
O Zi de Lumină pe Noua Terra este o Eternitate sub Noul Cer, izbutind să cutreierați Abisuri suverane, triumfători și învăluiți în Oaze de Mister. Miracole se țes la tot pasul, iar lumea de Azur e plină, când Viața se fredonează în surdină la graniță cu Dumnezeu!

Trăim acum o Primăvară a eliberării din coconul în care am fost prinși, ieșind din matrixul în care ne sufocaseră cei rău intenționați, recalibrându-ne potențialul creator în scopuri glorioase, readucând adevărata viață pe Noua Terra! Nu disperați, căci mai este vreme până la ultimul Dans dintre Om și Dumnezeu! Privește în față, nu te teme! După marele zid, este Lumina! Ceremonialul mirungerii se înfăptuiește! Ești Fiu de Dumnezeu care are drepturi! Veți redeveni Vii, pogorând ca Aștrii împreună cu Mari Maeștri, sărbătorind absolvirea Școlii de pe Terra la Ziua cea Mare a Învierii! Fiți precum Copiii, căci Sufletul lor nu este umbrit de nicio grijă, purtând o avere în el, de bucurii și speranțe ce le înseninează viața în arabescuri de culori pe note triumfale ale Muzicii celeste. Fiți precum ei, căci vă vor întâmpina mii de Sori, veniți aproape de voi din spațiile siderale, să vă călăuzească pașii pe mai departe în Marea Poveste, brodând cu imaginația voastră noi Lumi în care să vă simțiți ca Acasă.

Iar gândurile mele despre Noua Lume vor înflori discret, dând curs unei viziuni unanime. Nu trebuie să strig în Piața Mare, căci Cuvântul meu va lucra pentru fiecare, îndeplinindu-și rolul. Trăim o nouă Primăvară a Nemuritorilor divini, regândind o albie a renașterii într-un mod sublim. Florile cele mai frumoase cresc din mâl… Așadar există speranța atât timp cât nu am murit. Împrospătați cu idealuri, idealiști de prim rang, ne preluăm statutul de Creatori pentru acest Veac! Susținuți de Poezia inimilor noastre în ritm cadențat, vom reface structuri paradisiace pentru milenii așteptate, redeschizând azi Porți închise! Desăvârșindu-ți Visul, vei prinde culoare în Noua Lume de sub Soare! Vei duce peste tot Lumina printre oameni și-n galaxii îndepărtate, reproducând memorii ce păreau doar uitate. Din noaptea ființei tale te vei ridica, Raze de Luceferi vor fi pe fruntea ta!

În urma unui Vis s-a născut Universul odată cu voi, luminând în Timp ca lampadare Cărările astrale, după care v-ați hotărât să experimentați în materie. Astăzi însă a sunat Ceasul reîntoarcerii voastre Acasă, unde Visul se transformă instantaneu în realitate, cunoscând metarealitatea recompunerii ființei ce-și arde limitele impuse de dogme false. Ieșirea din lungul exil a avut loc!
Refacerea Stărilor Primordiale prin Reîntoarcerea la Origini, unde impulsul creaționist a declanșat ceea ce am fost, suntem și vom fi este marele pas pe care omenirea trebuie să-l facă. Celebrarea omului prin acord divin, parcurgând călătoria inițiatică înapoi la Esență, va declanșa Marea Trezire! Veți putea realiza lucruri mărețe pentru voi și pentru ceilalți, fericindu-vă cu Comori spirituale, informații prețioase de Acasă. Amintirea va pulsa sub tâmpla fierbinte și atunci veți ști că v-ați trezit, regăsindu-vă după „necazul cel mare” când ați fost adormiți. Veți simți că nu mai este timp și că sunteți cuprinși într-o curgere temporală continuă, unde vibrând la unde magnetice înalte, vă veți recompune apoi propriul Cântec. Înlănțuiți în Dansul cosmogonic, veți renaște Terra ca Mireasă a Mirelui promis!

Dansează Cerul Albastru deasupra voastră!
E ultimul Dans dintre Om şi Dumnezeu din Noaptea Mare a Învierii!
Dansează Cerul Albastru, ținând în mâini Făcliile de Astre,
pe strune fierbinţi…
E Noaptea Învierii, domnilor! Aprindeţi Candela în voi!
La Strană se cântă Colinda, iar în Altare au început să crească Flori!
Lumina lumânării este Azi Lumina Florii Albe de Crin,
Lumina opalină a Cerului senin!
Icoanele sunt vii! Se mişcă printre noi Sfinţii îmbrăcaţi
în Haine Albe de In!
Cupa Cerului îşi revarsă Apa Sfinţită peste Biserici cernite,
aducându-le la Adevăr,
iar Preoţii îşi spală păcatul, predicând
Noua Evanghelie pe tot Pământul!
Moştenirea Spirituală e Dreptul Divin al Omului Celui Nou,
pe care-a pregătit-o pentru fiecare Cuvântul,
la Sărbătoarea Sărbătorilor!
Şi însuşi Pământul și-a schimbat Chipul, reflectându-se
în Oglinda Cerului,
și intrând în Împărăţia Fiului Omului!
Sufletul îşi cinsteşte trupul cu mireasma Trandafirilor,
Izvor al Inimii, în care a înflorit Dumnezeirea!
Viaţa triumfase într-o Lume Nouă și tot Pământul era
o mare Cântare de Glasuri care sărbătoreau Învierea,
iar Inimile, în care înflorise Dumnezeirea,
îşi uneau Lumina, formând o singură Candelă,
arzând la Picioarele Celui Care învinsese Moartea,
ultimul duşman al Vieţii!
Şi Cerul dansa, ținând în mâini Făcliile de Astre,
Sărbătorind Învierea Pământului care primise
Sângele şi Trupul Lui Hristos!
Viii îşi îngropaseră morţii, ultimii naufragiaţi ai Timpului
care nu mai avea răbdare,
îmbrăcând Veşmântul Cel Nou al Omului-Dumnezeu!
Cei Răscumpăraţi erau Mireasa Lui Iisus,
care acum deschidea Porţile Ierusalimului Celui Nou!

Maria Munteanu