Sunt momente în care, indiferent de cât de mult te aduni sau te concentrezi, totuși nimic nu merge. Sunt acele zile în care pare că totul se desfășoară dincolo de înțelegerea, puterea sau gândirea ta. Asiști la trecerea vremii și a lumii ca la o piesă de teatru în care dialogul actorilor este într-o limbă necunoscută ție. Vezi mișcarea scenică, vezi costumele și decorul dar nu știi piesa și mai ales, nu înțelegi ce se spune. Izolat, dincolo de un prezent neînțeles, nu pricepi cum ai ajuns aici. Seria de întrebări este lungă și nu are ca efect decât o listă și mai lungă de îndoieli:
de ce mi se întâmplă tocmai mie așa ceva?
de ce n-am noroc? Sau de ce am ghinion?
cum să fac încât să mă iubească? Sau dar de ce nu mă iubește pe mine?
de ce nu m-am apucat și eu mai devreme de a face x lucru?
de ce nu mă pot ține de planul pe care l-am făcut?
de ce nu mă pot abține? sau de ce nu îndrăznesc?
merită? este avantajos? Iată doar câteva dintre formulările care, din punct de vedere organizare mentală, nu au prea mari șanse să fie de ajutor. De obicei, răspunsurile la aceste întrebări nu pot fi în sine soluții ci doar cel mult, explicații. Nu aș vrea să consider întrebările de mai sus ca fiind inutile, dar dacă ți le-ai adresat, probabil că ai observat că nu au capacitatea de a sprijini. Mai degrabă, acest tip de întrebări duce la o adâncire a senzației de neputință.
Am auzit o dată un copil întrebând de mai multe ori “de ce este cerul albastru”. Părintele a răspuns în doi peri iar la a patra întrebare a micuțului l-a invitat să meargă să stea de vorbă cu bunica. Părintele din povestea mea, era deja obosit și plictisit de întrebarea la care răspunsese de câteva ori. Preocupat de telefon, adultul nu înțelegea de ce copilul continua să pună aceeași întrebare – în măsura în care copilul primise mai multe răspunsuri.
Tati, de ce e cerul albastru?
Hmm… pentru că așa e cerul, albastru!
De ce?
Pentru că de fapt cerul este un fel de lumină care e albastră.
De ce?
Hmmm… Pentru că așa trebuie! Așa e normal!
De ce?
Mergi la bunica te rog, eu am un pic de treabă…
N-am să uit niciodată expresia de nedumerire a copilului care a plecat spre bunică. Părea că spune – ți-am adresat o întrebare atât de simplă și tu mai rău m-ai încurcat. Cred că așa se întâmplă și în viață. Ne adresăm întrebări la care nu știm răspunsurile și cele mai des întâlnite reacții sunt cele de renunțare, ocolire sau de amânare.
Întrebarea “de ce?” este una dintre cele mai puternice întrebări pe care le știu. Această întrebare are, în mod potențial (prin calitatea răspunsului), toate datele și informațiile legate de reușita sau de nereușita unei acțiuni. Cu o singură condiție – să fie adresată constructiv, în sensul în care, prin răspuns, să se determine ce este necesar pentru a se ajunge la succes. În mod practic, având răspunsul orientat pozitiv, voi ști ce este recomandat să fac sau la ce este indicat să renunț. Însă este nevoie să nu uit să-mi adresez această întrebare și mai ales să tratez cu maximum de respect găsirea răspunsurilor. Și da, este necesar ca aceste răspunsuri să fie date de mai multe ori. Învățăm prin repetiție. De aceea, în fața întrebărilor copiilor noștri, cerința este de a răspunde cu răbdare, corect, simplu și repetat! Până când? Până când vor ști 🙂 Este recomandat același tratament și în fața întrebărilor noastre, ale adulților – se va răspunde cu răbdare, corect, simplu și repetat!
În contraponderea întrebărilor de mai sus, există o serie de adresări care au capacitatea de a lumina calea de urmat: ce pot face mai bine? ce anume a funcționat/ cum pot să fac mai mult din ceea ce a funcționat? cum pot să ajut? ce pot da mai departe? ce am de învățat din asta? de ce am reușit să fac? cum m-am simțit când am întreprins x acțiune? unde vreau să ajung? care este obiectivul meu? ce am nevoie să știu / exersez / aflu pentru a fi mai bun în ceea ce fac? Este nevoie să fie înțeles în primul rând faptul că întrebările care ne ajută să evoluăm, au legătura cu raportarea la ceea ce ține de noi. Degeaba mă întreb de ce am avut ghinion pentru că probabil că nu voi afla niciodată un răspuns rezonabil. Mai degrabă ar fi indicat să mă întreb ce-am învățat din evenimentul petrecut și cum să fac ca, în cazul în care se mai întâmplă așa ceva, să fac mai ușor față situației. Răspunsurile sunt toate la noi – este nevoie, însă, să găsim cheia (a se citi întrebarea) care deschide ușa spre cunoaștere și aflare.
Pentru a trece de perioadele de anxietate, lipsă de energie, lipsă de motivație este nevoie să (re)învățăm să ne punem întrebări. Acestea ne pot deschide orizontul și ne pot ajuta să observăm direcția de care avem nevoie.
Toate întrebările sunt surse de informare și potențial în măsura în care sunt constructive. Personal, nu cred că există o întrebare care să fie considerată cea mai bună din lume. Dar dacă ar exista așa ceva răspunsul ar trebui să aibă legătură cu sensul vieții, ar trebui să dea liniștea și echilibrul necesar, ar aduce cel mai probabil un zâmbet perpetuu și ar da energia de a face lucrurile până la capăt. Repet, nu cred că există o întrebare care să fie considerată cea mai bună din lume prin răspunsul ei.
Dar dacă ar fi să rostesc o asemenea întrebare, probabil că aceasta ar fi:
https://paida.ro/wp-content/uploads/2021/02/Alin-Comsa-Copy.jpg19801414Admin Revistahttps://paida.ro/wp-content/uploads/2021/02/logo-negru-slim.pngAdmin Revista2022-03-29 13:10:102022-03-29 13:10:12Cea mai bună întrebare din lume
Te-ai întrebat vreodată de ce un obicei benefic propriei persoane este mult mai greu de implementat, ca să nu mai spun de menținut în viața noastră, decât un obicei care ne este nociv?
Această întrebare mi-a venit și mie în minte nu cu mult timp în urmă, și a apărut atunci când mi-am dorit extrem de mult să înlocuiesc definitiv fumatul cu ceva benefic mie, precum pregătirea unui mic dejun sănătos și gustos pentru întreaga familie.
Am început să fumez cam de pe vremea când mă aflam în ultimul an de liceu, din curiozitate, teribilism, dorința de a mă opune restricțiilor impuse de tata, precum și din nevoia de acceptare de către cei din grupul care mi se părea mie extraordinar. Mai întâi a fost ca o joacă, care mai apoi , subtil și parcă pe modulul „silent” s-a strecurat în viața mea de adolescentă precum un iubit priceput la vorbe, ca mai apoi să devină parte din mine până nu cu mult timp în urmă. Și, ceea ce mi s-a părut și mai interesant a fost că a intrat în viața mea extrem de facil, a făcut un pact cu nevoia mea de independență, de libertate, de acceptare socială, și nici nu a mai fost nevoie să ducă vreo luptă cu mine. Și-a ocupat locul în viața mea într-o bună zi și a rămas acolo mult prea mulți ani, lucrând doar împotriva mea, cu acordul meu tacit. Am avut perioade de răzvrătire împotriva lui, chiar am pus piciorul în prag și l-am pus la colț pentru anumite perioade de timp (unele care au durat chiar ani de zile), dar puterea pe care eu i-am dat-o acestui obicei nociv din momentul în care l-am lăsat să vină în viața mea de adolescentă, era incredibilă.
Oricând nevoia mea de independență, libertate, revoltă sau acceptare se făcea simțită, el, fumatul, revenea cu extrem de mare ușurință din nou în viața mea, ca și când m-am născut cu el. Nici măcar nu mai conta dacă pentru o zi, două, o lună sau 2 țigări. Ideea era că el prelua din nou puterea asupra mea. De câte ori nu mi-am spus că, pe lângă faptul că îmi dăunează sănătății, îmi distrug tenul, miros ca o scrumieră nespălată și altele din aceeași categorie, dar toate fără vreun rezultat? De mult prea multe ori… Dar cu ceva timp în urmă, am luat hotărârea să încerc să lupt în alt mod cu obiceiul prost. Mi-am pus în gând să fiu mai atentă la emoțiile mele, la nevoile care îmi sunt accesate de diverși stimuli, cu alte cuvinte să fiu mai prezentă în viața mea. Astfel, mi-am propus ca atunci când voi observa că una dintre aceste nevoi va reapărea în viața mea să fac cu totul altceva decât să apelez la vechiul meu obicei, care le potolea. Ce am făcut concret pentru asta: în primul rând am ales un adversar pe măsură, pe care să-l respect și pe care să mă bazez. Apoi, mi-am promis că voi fi extrem de atentă la ceea ce mi se întâmplă pentru a putea fi pregătită să identific nevoile care mi-ar fi putut declanșa din nou dorința de a fuma.
Obiceiul nou pe care am început să-l introduc pas cu pas în viața mea a fost să pregătesc zilnic diverse rețete de mic dejun sănătos pentru mine și cei dragi, și să fac legătura dintre acest obicei benefic cu nevoia mea de libertate, independență, acceptare.
Cum am făcut asta? M-am gândit așa: eu am libertatea de a alege să mă trezesc înaintea celor dragi, am independența de a alege și pentru ei ceea ce cred eu că e mai sănătos și gustos pentru toți și apoi voi împărtăși și cu alți oameni rețetele pregătite de mine pentru că astfel îmi voi crește încrederea în mine și expunându-mă, voi ajunge să mă accept chiar dacă uneori mai și greșesc. Astfel, hrănindu-mi zilnic aceste nevoi, ele nu au mai apărut o lungă perioadă de timp, așa că nici vechiul și nocivul obicei nu a mai ieșit la suprafață. Dar credeți că a fost ușor ca să cresc acest nou obicei sănătos în detrimentul celui vechi și nociv? Nici gând, a fost chiar o mică/mare luptă cu mine. M-am bătut parte în parte cu comoditatea, cu dorința de a dormi mai mult dimineața, cu a sări peste masa de dimineață sau de a o înlocui cu o simplă cafea. Cum credeți că de data aceasta am reușit să nu mă dau bătută? Am făcut anterior o convenție cu propria persoană și mi-am promis că nu mă dau bătută timp de 2 luni de zile. Am promis asta cu voce tare și alor mei, pentru că așa motivația mea era și mai mare. De asemenea, o altă unealtă importantă pentru mine în toată această perioadă de implementare a unui obicei nou, benefic, a fost să pozez fiecare mic dejun și să-l împărtășesc în online cu alți oameni.
Și, pe măsură ce zilele treceau, am realizat că acest nou obicei lua pas cu pas locul celui nociv, pentru că el îmi hrănea suficient nevoile care erau anterior așa-zis potolite de fumat. Am realizat că atunci când pregătesc micul dejun mă umplu de energie bună pentru toată ziua, de iubire și poftă de viață și că nu mai am nevoie de ceva care să mă coboare în întuneric.
Acum, am încercat să văd dacă m-am vindecat complet de vechiul și nocivul obicei și răspunsul este un mare DA, de care sunt tare mândră.
Nimic nu este imposibil de schimbat la propria persoană, atâta timp cât începi să conștientizezi ceea ce este benefic pentru tine și ce nu este, apoi începi să fii prezent cu adevărat în viața ta, ca nu în ultimul rând să nu eziți să accepți că ai nevoie și de ajutorul persoanelor din jurul tău pentru a te susține în drumul tău. Ce concluzie am tras eu din această luptă pentru redobândirea unei vieți cât mai de calitate? E foarte important să transmitem generațiilor viitoare să își formeze din copilărie/adolescență cât mai multe obiceiuri benefice, pentru a nu pierde timp și energie prețioasă mai apoi pentru a le schimba.
Prevenția stă la baza unei vieți de calitate, este mai ieftină și este la îndemâna tuturor, atâta timp cât suntem deschiși la a ne informa corect, la a ne respecta pe noi și pe cei din jurul nostru, atâta timp cât realizăm că iubirea și respectul începe cu noi, ca mai apoi să se propage și în jur.
https://paida.ro/wp-content/uploads/2015/07/Simona-Boldea-Cine-Sunt.jpg10001327Admin Revistahttps://paida.ro/wp-content/uploads/2021/02/logo-negru-slim.pngAdmin Revista2022-03-29 13:09:172022-03-29 13:09:19Hoțul de timp și energie
Ne-am cunoscut la Târgu Jiu la un festival folk. Care este apropierea dintre folk şi folclor?
Sunt mulţi ani de atunci. Ne-am cunoscut la „Festivalul Naţional de Folk şi Baladă «Poarta Sărutului»” unde am fost invitaţi de un prieten drag, un deosebit om de cultură, prea devreme plecat la ceruri, domnul Viorel Gârbaciu… Conceptul de folclor nu este atât de vechi pe cât s-ar crede.
A fost folosit de William J. Thoms în anul 1846 pentru a înlocui sintagma „antichităţi populareˮ, termenul „folkloreˮ devenind chintesenţă: „înţelepciunea poporuluiˮ. Bogdan Petriceicu Hașdeu l-a inclus în anul 1887 în „Etymologicum magnum romaniae” pentru a cuprinde „credinţele cele intime ale poporului, obiceiurile şi apucăturile sale, suspinele şi bucuriele”. Mă întrebaţi despre apropierea dintre folclor şi folk. Accentuez două aspecte. Factorul esenţial – publicul şi poeticul – atitudinea faţă de anumite momente ale istoriei, ale vieţii cotidiene în care oamenii caută soluţii pentru un mâine şi pentru a-şi exprima revolta, bucuria, dragostea… Iubesc muzica bună şi poezia.
E de datoria folkului să prelucreze folclor?
Este o alegere, ţine de opţiunea fiecăruia.
Când s-a îndrăgostit Luminița Tucă de folclor, de muzica populară? Ați cântat și dvs?
Am în minte flash-uri ale primilor ani… Pe la trei ani am descoperit patefonul lui tataie Gheorghiţă. Îl cumpărase în vremea în care era o raritate la sate. Avea discuri cu Zavaidoc, cu Ileana Constantinescu, cu Ioana Radu, cu Maria Tănase, cu Maria Lătăreţu. Colecţia s-a completat când tatăl meu a cumpărat un pick-up: Maria Ciobanu, Ion Dolănescu, Gheorghe Zamfir, Benone Sinulescu, Irina Loghin, Sofia Vicoveanca, discuri tematice: „Nunta la româniˮ, unele basme, ar fi câteva exemple.
Însă patefonul lui tataie mi-a deschis inima. L-am aşezat în faţa casei pe două scaune şi o ascultam continuu pe Maria Lătăreţu. Îmi amintesc că străbunicul, Marin Arcuş, bolnav fiind, mă ruga să-i cânt „Sanie cu zurgălăi”. Se lumina la faţă… Am mers apoi la şcoală, am cântat la serbări, am fost în Ansamblul de dansuri populare al comunei Izvoarele, am participat la „Cântarea României” la competiţiile pe judeţ. Mai târziu, în anii de liceu, am urmat cursuri de canto popular la Clubul elevilor din Giurgiu cu domnul profesor Ştefan Stoica. Au urmat festivaluri, spectacole, apoi am renunţat, dar flacăra a rămas în inima mea…
Este legat patriotismul de formele populare de exprimare artistică?
Patriotismul reflectă dragostea de neam şi de glie. Cum să trecem cu vederea legătura cu străbunii care s-au jertfit pentru noi, să uităm cântecele lor de front? Am organizat în 2018 un eveniment cultural „Istorisiri din vreme de război”, la Muzeul Astra, valorificând jurnale de front, cântece şi povestiri din Primul Război Mondial, dar şi din Al Doilea Război Mondial.
Cum s-a făcut trecerea de la pasiune la profesie? Ce oameni, ce profesori v-au marcat evoluția? Ce artiști?
În perioada liceului făcusem o pasiune pentru analiza gramaticală, pe care o iubeam din anii de gimnaziu, încurajată de doamna profesoară Victoria Moise. Mergeam tot timpul la biblioteca liceului să lucrez dintr-o culegere – „Dificultăţi ale limbii române” – cu domnul profesor Hanibal Georgescu. Vara, în special, „devoramˮ critică literară. Destinul mi-a dus paşii spre jurnalism. Am fost gazetar la „Cuvântul liberˮ în Giurgiu, apoi, la Bucureşti, la „Tineretul liber”, „Jurnalul Naţional”, „Capitala”, „Monitorul de Bucureşti”, „Realitatea românească”, însă am colaborat şi la televiziune şi radio: Antena 1, Alpha Tv, Radio România Antena Satelor. La Jurnalul Naţional am avut ocazia de a cunoaşte mulţi artişti şi de a realiza interviuri cu Gheorghe Zamfir, Maria Ciobanu, Ion Dolănescu, Irina Loghin, Ileana Constantinescu, Benone Sinulescu… Retrăiam altfel anii copilăriei. Fără să stau pe gânduri, m-am înscris la masteratul de Etnologie, Antropologie Culturală şi Folclor din cadrul Universităţi Bucureşti. Am preţuit fiecare clipă petrecută în serile de cursuri. Profesorii de aici au fost excepţionali. Doamna profesoară Rodica Zane, căreia îi mulţumesc, m-a îndemnat, la finalul masteratului, să nu mă opresc din drum, să mă înscriu la Şcoala Doctorală. I-am urmat sfatul abia după un an. Din 2017 sunt cadru didactic asociat la Universitatea Valahia din Târgovişte.
Ați întreprins o foarte serioasă cercetare pe urmele lui Iancu Jianu, din ea s-a născut cartea care mie mi-a plăcut foarte mult „Iancu Jianu -o perspectivă asupra construirii erouluiˮ. Ce ați descoperit? Cât din erou e real și cât mit? Mai sunt eroii neamului azi efigii emoționale?
Domnul profesor universitar emerit doctor Silviu Angelescu mi-a călăuzit drumul, mi-a coordonat cercetarea, mi-a dat sfaturi esenţiale pentru terenul care a ajuns, într-un final, în Timoc, la Negotin, mi-a sugerat ce lucrări să mai caut, cum să nu mă pierd în detalii. Îi mulţumesc pentru fiecare sfat şi pentru tot drumul pe care l-am parcurs. Iancu Jianu m-a fascinat în anii în care l-am descoperit în film, interpretat de Adrian Pintea. A rămas în memoria culturală în special ca haiduc. În realitate a fost un erou complex: boiernaș, zapciu, justițiar, apărător al celor obidiți, diplomat, căpitan de panduri în oastea lui Tudor Vladimirescu… Sunt multe de spus, însă teza mea de doctorat ilustrează aceste aspecte. Tinerii trebuie formaţi în acord cu valorile culturale specifice acestui neam, fără să excludem cercerarea altor culturi. Avem nevoie de cunoaştere, dar să nu uităm cărui neam aparţinem. Avem nevoie de eroi.
Știu că organizați festivaluri de folclor cu activități specifice… Ne povestiți câte ceva despre farmecul lor? Mai este România o țară păstrătoare de folclor? Valul de televizor, Coca-cola, blue jeans nu va șterge ținuta tradițională, nu va sminti spiritul locului?
Anul trecut am organizat în colaborare cu Muzeul Astra din Sibiu cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Tarafuri şi Fanfare. Este un proiect care a debutat la iniţiativa lui Marius Tucă. A avut ediţii coordonate de etnomuzicologii Marian Lupaşcu şi Grigore Leşe. Din anul 2015 l-am preluat, l-am organizat, l-am prezentat şi am făcut câteva schimbări. Actanţii sunt muzicanţi din sate şi păstrători de datini. Festivalul constituie o poveste a oamenilor simpli. Ei cântă, vorbesc despre obiceiurile locale, gătesc folosind reţete de demult. Nu este nimic regizat… Găsesc în public foarte mulţi tineri. Sunt interesaţi de folclor. Dacă televiziunile ar reflecta autenticul, valorile culturale rele, n-ar exista pericol de sminteală. Cu toţii purtăm blue jeans, bem Coca-cola, însă gândirea integrează factorul cultural. Televiziunile sunt formatoare de opinie. Trebuie să acţioneze cu mare responsabilitate.
Ce cărți ați recomanda celor tineri? Mai sunt Dimitrie Gusti, Harry Brauner actuali? Cum prezervăm patrimoniul modest al românității când aud că se vând case vechi din Ardeal, se demontează și sunt duse peste mări și ţări?
Îi îndemn să citească în primul rând, fiindcă tinerii citesc tot mai puţin. Să-şi formeze un bagaj cultural din literatura recomandată în anii de liceu, apoi, cum ştim, pofta vine mâncând… Dimitrie Gusti, Harry Brauner, Lena Constante, Constantin Brăiloiu, Mihai Pop vor rămâne actuali prin lucrările lor, prin metode de cercetare. Ei ne-au deschis drumul. Noi avem datoria de a continua. Un popor fără rădăcini este asemenea unui copac uscat… Trebuie să păstrăm arhitectura vernaculară, să nu adoptăm kitsch-uri.
După 50 de ani de comunism biserica, credința care erau inima satului au fost afectate…Se refac ele acum în ultimii 30 de ani? Ce s-a pierdut?
Să nu uităm că înaintaşii au deprins ştiinţa de carte în tinda bisericii. Există un curent împotriva ei în postcomunism. În anii comunismului nu era voie la biserică, însă oamenii au găsit căi de a nu-şi pierde credinţa, de a se ruga în taină, de a-şi face cruce cu limba în cerul gurii. Credinţa e un veşmânt, un acoperământ, o purtăm în suflete unde trebuie să fie permanent casa lui Dumnezeu. Participarea la Sfânta Liturghie este foarte importantă. Nu putem să cerem într-una „Doamne, apără-ne!, Doamne, ajută-ne!” şi să uităm să mulţumim. Biserica a fost şi va rămâne un spaţiu sacru, o instituţie estenţială, un factor de echilibru.
Ce legătură este între credință și formele tradiționale de artă populară!?
Meşterii olari, tâmplari, iconari se mută la ceruri rând pe rând. Rar sunt întrebaţi despre rostul simbolurilor tradiţionale. Semnele ancestrale se regăsesc pe troiţe, pe icoane, pe stâlpii funerari, pe cei ai porţilor maramureşene…
Oare nu ar fi important un curs de folclor de studiat în licee și facultăți, chiar dacă opțional? Nu e nevoie să ne cunoaștem cultura tradițională? Cum se pot reface vechile meșteșuguri?
Din păcate, numărul elevilor din clasele liceelor vocaţionale a fost redus: doar 24 într-o clasă. Există tendinţa de a trece folclorul pe linie moartă. Cultura tradiţională include cultura material – obiectuală şi pe cea imaterială – diferitele forme de expresie verbală, muzicală şi, evident, dansul. Dacă nu vom bate la porţile meşterilor, ale rapsozilor, la timp, vom regreta. Merg pe teren în fiecare an în căutarea rapsozilor, a meşterilor populari, a păstrătorilor de datini. Cei mai mulţi sunt octogenari. Primarii ar trebui să acorde mai multă atenţie purtătorilor de valori culturale tradiţionale. Şi da, folclorul trebuie studiat încă din învăţământul primar. Ce dorește Luminița Tucă de la anul care a început? Ce le spuneți cititorilor revistei?
Sper să pot face echipă şi cu fiul şi cu fiica mea în cercetare. Îmi doresc să pot merge pe teren, să bat la porţile rapsozilor. A fost tare greu anul trecut când am stat la distanţă de singura mea bunică. Îmi doresc să o mai ţină Dumnezeu cu noi, împlineşte 90 de ani… Pe cititori îi rog să fie cu băgare de seamă. Să-şi noteze leacurile şi reţetele bătrâneşti, să-şi facă rai din lucrurile simple, să aşeze echilibru între cer şi pământ. Ovidiu Mihăilescu
https://paida.ro/wp-content/uploads/2021/03/bun-4-Copy.jpg800533Admin Revistahttps://paida.ro/wp-content/uploads/2021/02/logo-negru-slim.pngAdmin Revista2022-03-29 13:07:502022-03-29 13:08:03Ei ne-au deschis drumul. Noi avem datoria de a continua. Un popor fără rădăcini este asemenea unui copac uscat…
Sunt dintre oamenii care au învățat să moară, trăind. Nu știți cum e asta? Păi să vă spun eu… Să lași să te doară atât de tare viața și oamenii, încât, când te rănesc, să simți cum ți se umple sufletul de cenușă pâna la refuz. Cenușa aia înseamnă un fragment de moarte o parte din tine care se pierde lăsând în urmă un gol existențial. Când încrederea și speranța îți sunt făcute cenușă, treci printr-o moarte a spiritului. Și dincolo de literatură și pictură în lumea lacrimilor adevărate, să știi să plângi până ți se stinge focul din aripi. Nu pentru că ar avea vreun sens într-o lume în care sensul înseamnă puterea din nepăsare, ci doar pentru că nu știi altfel, pentru că așa strâmb te-a croit cineva când te-ai născut. Iar când durerea trece dincolo de marginea limitelor omenești, în prăbușirea aia înspre haos, să rămâi mai om decât sunt mulți alții dintre cei care se socotesc puternici doar pentru că nu le pasă.
Nu trăim într-o lume în care să-i pese cu adevărat cuiva de sufletul celuilalt. Oamenii uită, calcă peste tine dacă se întâmplă să stai in vreun fel în calea intereselor lor, își iau hălci zdravene din sufletul tău dacă le pot fi folositoare la un moment dat și trec mai departe pierduți într-o cruzime de care nici măcar nu mai sunt conștienți. Mai sunt doar puțini nechibzuiți care au învățat să moară în numele iubirii, în numele umanității, în numele sincerității. Oamenii ăștia cu sufletul plin de fluturi, defecții aștia care-au învățat să zâmbească de dragul celorlalți chiar și când sunt sfâșiați pe dinăuntru, sunt cei care mai aduc puțină magie peste lumea seacă în care trăim. Inutilii aștia se întâmplă să scoată din tine pentru o clipă tot ce ai mai bun – să te facă să-ți amintești cum erai odată. Sau cum ai fi putut fi.
Nebunii ăștia care se risipesc în ceilalți murind câte puțin cu fiecare dezamăgire, cu fiecare bătaie de inimă pe care n-o aude nimeni, sunt luminoși și umani și buni și calzi. Dar mai e ceva de spus despre viața lor de nimic – e… atât de frumoasă! Pentru că, în trecerea lor inutilă, îi fac pe ceilalți să se întâlnească pentru o clipă, cu ei înșiși, cu partea cea mai frumoasă din sufletul lor. Pentru că, atunci când lumea se sufocă sub povara indiferenței, vine câte-un … nimic din asta muritor de serviciu, gata să-și pună sufletul chezaș doar ca să te convingă că iubirea există, că dăruirea de sine există. Și poate treci pe lângă el în grabă fără să-ți pese, poate râzi de nebunia lui – însă cântecul pe care îl cântă, îți va răsuna uneori în urechi ca un dor de tărmul pe care nu-l vei atinge niciodată.
Pentru că, unii trăind, nu-s în stare să aducă atâta bucurie pe cât aduc stingându-se încet… oamenii ăștia născuți dintr-o aripă de suflet. Și se repară singuri, își peticesc sufletul, zâmbesc și o iau de la capăt în lupta lor cu morile de vânt ale existenței, pentru că de povara lor nu se mai fac bine până la capătul timpului.
Nu sunt o femeie fericită. Dar nici nefericită nu sunt. Sunt între cele doua stări. Sunt liniștită, sunt pace.
Fericită am fost. Cunosc starea în toate formele ei. În profunzime pot sa zic. Problema ei este că e nestatornică, e o stare de moment. Sau de momente. Nu de zile, luni, sau ani. Nu e continuă. Dacă ar fi să compar fericirea cu ceva, aș spune că seamănă perfect cu un foc de artificii. îți umple brusc sufletul și trupul, și la fel ca și artificiile se destramă încetișor, lăsând în urma ei bucuria că ai văzut-o, că ai trăit-o. Între momentele astea se așează liniștea. O liniște plăcuta, vecină cu bucuria.
Nefericirea? Cum să nu! Am trăit-o și pe asta. Toate o trăim, inevitabil. Ce doare, afurisita! Nu te lasă să dormi, să mănânci, să te bucuri. Te lasă în schimb să plângi muuuult și bine! Îți golește sufletul de toate frumusețile lumii și ți-l umple cu lacrimi, durere, amar și ceață. Nu știi încotro s-o iei.
Cauți atunci (dacă ești puternică) un alt drum. Dacă ești mai “slabă de fire”, ceața te încurcă și rămâi pe cel pe care ești. Și atunci trebuie să te gândești că nu poți căuta alt drum, când ești deja pe unul. Așa că renunță și caută-l pe celălat. Numai așa reușești să scapi de nefericire. Altfel devine o boala care îți mănâncă sufletul, zilele sau viața.
Între cele doua stări – fericire și nefericire – este liniștea. Toți o cautăm. Toți ne-o dorim. Până la urma, cred că e starea cea mai dorită de noi, chiar dacă nu conștientizăm asta. Și liniștea are bucurie, bucuria de a trăi cu ochii deschiși. Fără lacrimi, fără durere, fără neliniști !
Liniștea e singura stare care mă lasă să văd viața în culorile ei reale.
M-a întrebat cineva ”Ce este fericirea?”
Pentru fiecare om fericirea poate însemna altceva. Pentru un om bolnav, fericirea poate înseamna sănătate. Pentru un om sărac, fericirea poate însemna prosperitate. Pentru un adolescent, fericirea poate însemna o carieră de succes. Pentru un om cu o carieră de succes, fericirea poate însemna o familie fericită.
Pentru mine…
Fericirea înseamnă să faci ceea ce-ți place, când îți place, cum îți place și cu cine îți place.
Fericirea înseamnă să spui ce gândești și să faci ceea ce spui.
Fericirea înseamnă să pui iubire în gândurile tale, în cuvintele tale și în faptele tale.
Fericirea înseamnă să te poți privi în oglindă dimineața zâmbind.
Fericirea înseamnă să te bucuri de un răsărit, de o frunză, de o floare sau de zâmbetul unui copil.
Fericirea înseamnă să poți privi înapoi la viața ta cu înțelegere, acceptare și iubire.
Fericirea înseamnă pentru mine să îți fii tu ție de ajuns. Să nu vrei să demonstrezi nimănui nimic, ci doar să fii ceea ce ești. Atât!
Asta este fericirea mea!
Suferinta pe care o simti din “iubire” nu este din cauza iubirii, ci provine:
– din teama de a nu fi parasit, deoarece nu stii cum sa traiesti frumos si in solitudine;
– din gelozie – adica teama ca altcineva este mai “bun” decat tine in ochii partenerului tau;
– din faptul ca celalalt nu este asa cum vrei tu – nu se comporta in acord cu asteptarile, nevoile si dorintele tale egoiste;
– din cauza dependentei si atasamentului tau – “ce ma fac fara el/ea”;
– din cauza posesivitatii tale, a faptului ca nu vrei ca altcineva sa aiba parte de placerile pe care tu le simti in preajma unui om;
– din cauza egoului tau (a centrarii tale pe tine insuti) care nu stie ca iubirea inseamna libertate si nu inlantuire.
Daca ai iubi cu adevarat nu ai suferi, ci ai accepta si intelege neconditionat omul de langa tine, care este cu tine cat timp isi doreste, pentru ca vrea si ii face placere sa fie cu tine.
Lucreaza cu tine insuti, la increderea ta in tine, la stima ta de sine si la iubirea de sine si, astfel, nu vei mai suferi din iubire deoarece vei sti ca esti o fiinta umana valoroasa, demna de iubire, iar daca partenerul tau actual nu te pretuieste asa cum simti ca meriti sau daca observi ca nu sunteti de fapt compatibili, vei avea tu curajul sa pleci din acea relatie si sa iti dai o alta sansa.
Iubirea intre doi oameni apare atunci cand ambii parteneri daruiesc ceea ce este mai frumos in interiorul lor. Iubirea nu poate sa existe intr-un mediu populat de frica, gelozie, posesivitate, control, dependenta sau compromis.
Învațați fiicele, că întoarcerea acasă după o căsătorie eșuată este mai bună decât întoarcerea într-un sicriu.
Învățați fiicele că iubirile că despărțirile nu sunt eșecuri. A pune capăt unei relații înseamnă a începe o viață nouă. Că părăsirea unui cerc vicios este o victorie pentru inimă. Că tăierea unei legături emoționale toxice este un act de iubire de sine.
Lăsați-vă fiicele, surorile, mamele, mătușile, nepoatele și toți prietenii să știe că au o viață înainte. Că strălucirea din sufletul lor nu poate fi oprită de nimeni. Că nimic nu se pierde atunci când demnitatea este ceea ce se apără. Că frumusețea de a privi în sus este de a observa lucrurile valoroase pe care nu le puteam vedea. Că numai atunci când ne mișcăm putem auzi zgomotul lanțurilor.
Spune-le că vor avea întotdeauna sprijinul tău necondiționat. Că indiferent de loc, dată sau conflict vor avea ușile casei deschise. Spune-le că pot veni în brațele voastre de câte ori este nevoie. Această distanță nu este o problemă când iubirea este ceea ce vă unește. Că toată viața vei fi acolo, să nu judeci sau să învinovățești, decât să înțelegi, ascultănd, sfătuind și iubind.
Spune-le să se întoarcă acasă ca războinice, curajoase demne, de neînfrânt și puternice. Că o femeie care încearcă să-și recâștige încrederea, forța sau stima de sine este o persoană care merită mii de aplauze și este o inspirație pentru cineva care urmează să ia decizia de a-și asuma mintea, corpul și viața.
Spune-le despre importanța iubirii de sine, că pacea interioară nu este negociabilă, că principiile și idealurile nu sunt de vânzare. Că este interzis să închizi ochii la primele semne de violență. Că nu ar trebui să-i permită niciodată nimănui să i se taie visele, că aripile ei valorează mult mai mult decât un statut sau un cec de bani.
Spune-le femeilor pe care le iubești că au propria lor voce, că pot decide singure, că au un nume și un prenume, că au o familie mare care nu le va întoarce niciodată spatele, că au o casă și un cămin.
Învață-le că primul lucru este iubirea de sine.
Dacă te-ai născut fără aripi nu face nimic sa le opresti creșterea…
Feminitatea este împodobirea divină a umanităţii. Îşi găseşte expresia în puterea ta de a iubi, în spiritualitatea ta, în delicateţea, strălucirea, sensibilitatea, creativitatea ta, farmecul tău, graţia, bunătatea, demnitatea şi tăria ta interioară.
Încearcă să dai valoare la tot ce ai în jur și la tot ce faci. Inspiră oamenii, lasă-i să se bucure de ce creezi ca și când ei au făcut asta și nu tu. Dăruiește-le visul tău și bucățele din suflet sau lasă-i pur și simplu să ia. Arată-le că ei pot mai mult decât tine și să te bucure asta. Doar așa vei reuși. Nu distruge. Nu invidia. Construiește. Rămâi mereu în umbră. Lasă-i pe ei să strălucească primii pentru că razele lor vor cădea pe chipul tău și te vor lumina mai frumos decât crezi tu.
Îmi place să fiu femeie… cu tot ce înseamnă acest dar de a te naște femeie… E o dulceață aparte slăbiciunea unei femei…. moliciunea ei… vocea ei caldă… Și e odihnitoare starea asta de adâncime liniștită… ca un cântec de leagăn, când numai vocea mamei învăluie pruncul din brațe, care adoarme privind-o în ochi… Și maica îi cânta, de parcă singurul ei sens în lume, este somnul pruncului iubit.
Femeia… s-a dezbrăcat de hainele copilăriei, dar și-a păstrat bucuria ceea de a vedea frumosul în fiecare chip și în fiecare lucru….
Femeia…s-a despărțit de adolescență… dar a înțeles că dragostea se dăruiește, nu se cere… și trupul și-l păstrează acoperit, căci e darul cel mai de preț pe care il are de oferit în schimbul unei iubiri…
Femeia… se lasă în grija lui Dumnezeu, și nu își mai face idoli nici din soț, nici din copiii, nici din carieră, nici din lucruri scumpe, haine sau case impopotonate, nici din părinți, nici din prieteni și nici din trupul sau din frumusețea ei…. Căci toate’s trecătoare în viață… și unde e inima ei, acolo e comoară ei. Si tot ce iubește mai mult transformând în patimă , se transformă în durere și chin. De aceea inima ei este în cer.
Femeia… nu se ferește nici de greutăți, nici de dureri, și crucea ei nu i se pare prea grea. Căci nădejdea ei este la Dumnezeu, știind toate câte îi vin sunt pe măsură ei…
Femeia … nu se mai teme…să iubească… să se dăruiască, chiar dacă trecutul e plin de răni, căci drumul din față e necunoscut, și nu poate merge înainte, uitându-se în urma.
Femeia… isi cunoaste si firea si stie cine este… și totuși sufletul ei adânc rămâne o taină chiar și pentru ea.
Sunt multe feluri de femei în lume… probabil, din fiecare Adam, Dumnezeu a născut o Eva pe măsură lui… altfel că pământul pare că devenit o grădina cu flori, fiecare cu mirosul ei, frumusețea ei… parfumul ei… și uneori cu spini țepoși…
Eu aș vrea să miros a câmp cu flori… a levănțică și albastrele, și flori de romanița, și iarbă verde în amiază… așa îmi place mie… Dar uneori îmi place să miros a flori de cireș …sau de bujor și liliac… Acum acesta îmi este parfumul…
Dar va veni o vreme când voi vrea să fiu asemenea unui fir de busuioc, care nu-și pierde aroma niciodată…
Mi-am rupt toți țepii… m-am trezit într-o dimineață și nu mai aveam nevoie de ei… Am rămas numai petale… Petalele când ating.. mângâie!
Dar încă sunt atâția țepi în grădina, crescuți din atâtea răni și frici… din nesiguranță și durere, încât m-am pitit într-un colț, că să nu mă sufoc… Nu judec femeile care lupta, nu! Mă cuprinde o tristete și încerc să le mângâi, deși uneori agresivitatea lor mă sperie… Dar le înțeleg, pentru că orice lupta dusă în lume și împotriva lumii, impotriva barbatilor si a altor femei, este o lupta mai întâi în interior… în inima ei, în gândul ei… în sufletul ei… nascuta din durere si frica. Și Doamne, dacă lumea unei femei a devenit un câmp de bătălie, mă întreb oare în sufletul ei … cum este?! …Obositor cred… mai întâi de toate!
A fi femeie înseamnă a trăi fără să lupți… făcând totul cu blândețe, cu înțelegere, cu vorba bună… ‘’Vorba dulce mult aduce’’ mi-a spus odată o femeie înțeleaptă… E multă deșteptăciune în lume, multă știință… și puțină înțelepciune, dar și mai puțină blândețe…. O femeie cu un dram de bunătate, poate mută munții din loc!
O femeie care crede… a câștigat cerul, și pe toți cei din jurul ei, i-a urcat odată cu ea!
Spunea cineva odată că un bărbat puternic are nevoie de o femeie puternică…. Aș zice că un bărbat puternic are nevoie de o femeie blanda… și blajină… Căci focul barbatului poate fi aprins doar de aer, și potolit de apă și pământ… De asta femeia să fie ușoară că aerul, profundă ca apa și statornică ca
Am visat întotdeauna să am aripi să pot să zbor. Nu știu dacă îmi doream zborul să pot să văd lumea de sus sau doar să mă lupt cu timpul și să ajung în locuri mai devreme decât poate el să mă poarte. Nu am primit niciodată aripile, dar timpul mi-a adus lumi noi, văzute chiar de sus, din ceruri. Mă bucură fiecare priveliște care aduce în viața mea diversitate, dar gândul meu este în permanență la aripi și la zborul meu nesfârșit. Astăzi mi-am dat seama că zborul și aripile mele nu sunt despre locuri sau timp. Zborul meu este despre libertate. Este despre cum nimeni și nimic nu te poate ține locului. Este despre tăcerea pe care doar tu vrei să o auzi acolo, sus, tăcere pe care nici secunda nu trebuie să o sfârșească. Este despre un drum pe care pornești și pe care te poți întoarce oricând, căci acolo, pe cer, nu există reguli. Și mai este despre o viață fără moarte, căci zborul meu mi l-am imaginat privind păsările. Iar mie, păsările cerului mi se par că nu mor niciodată…
https://paida.ro/wp-content/uploads/2022/03/FaceApp_1614792907067.jpg19801485Admin Revistahttps://paida.ro/wp-content/uploads/2021/02/logo-negru-slim.pngAdmin Revista2022-03-29 13:04:492022-03-29 13:38:10Iuliana Ștefan-Gaga este un pictor care a ales sa vadă și sa amplifice frumusețea și lumina din oameni și din tot ceea ce o înconjoară.
Printre alții: Țapinarii, Tică Lumânare, CALEnDAR, Ionel Eremia, Om Bun, Mădălina Amon, Vocelis, Puiu Cazan
Iubitorii de munte și ai cântecelor de munte, montaniarzii, sau munțomanii, cum își mai zic ei, vor avea, în sfârșit, un festival al lor, de anvergură, care, probabil că le va bate pe toate celelalte din țară. Unde? Bineînțeles, la Summer Camp Brezoi.
Evenimentul va avea loc în weekendul 30 iulie – 1 august și va fi organizat de Live Music Summer Camp Brezoi 2021, ABY STAGE BAR şi alţi 3 parteneri.
“Dacă peisajul feeric este completat de muzică bună, grupuri de prieteni reuniți laolaltă și o atmosferă de entuziasm, tihnă, libertate și inspirație, înseamnă că avem toate ingredientele pentru un weekend reușit”, promit organizatorii.
Ne vor bucura cu cântece:
Grupul Vocelis, CALEnDAR, Walter Ghicolescu, Adrian Sărmășan, Tapinarii, Daniel Făt, Titus Constantin, Madalina Amon (Generatia Folk), Iulian Timar (Yoyo), Grupul Folk Cuarț, Iulia Caraiman, Grup Folk Om Bun, Ionel Erimia, Corina si George Nica, Dorel Ciot (Piticu’), Raluca Manea, Marius Coserariu, Marcel Bălan Trio, Nechita Corneliu, Tică Lumânare, Edi Țapu și Alin Diodă, cel cu Restaurantul Casa Veche, Puiu Cazan, FOLK2ROCK – vâlceni, trupa vâlceană „Nu face nimic”, Florian Jianu. Mulți din ei au participat la numeroase concerte în cadrul Lirelor montane, inclusive la Lirele celor de la Clubul montan vâlcean Buila- Vânturarița, ori la Aby Stage Bar sau Morrison Pub. .
Potrivit organizatorilor, Live Music Summer Camp Brezoi 2021 va fi la dispoziția turiștilor în fiecare zi, pe toată perioada verii:· 10.000 metri pătrați destinați concertelor în aer liber și teraselor; cncerte în fiecare weekend; zonă de camping pentru corturi și rulote; zonă de plajă pe malul râului Lotru; parc cu loc de joacă pentru copii și teren de sport.
Ca de fiecare data, iubitorii de drumeții vor descoperi frumusețea Văii Lotrului, o zonă cu obiective și trasee turistice spectaculoase.
Organizatori: Asociatia MENTOR ROCK si Aby Stage Events in parteneriat cu Primăria oraşului Brezoi.
1. Cum a descoperit tânărul Andrei Partoș lumea muzicii?
Din copilărie, la grădiniță și cămin, unde se cânta, se dansa enorm. Apoi la Școala Maghiară din București unde am fost membru într-un mic grup de dans popular secuiesc. Am avut și apariții la TVR în clasa a doua. Ai mei m-au dus la opera, la spectacole, dar n-au insistat pe nimic anume. Radioul era sursa esențială pentru muzica lumii. Ascultam tot. La orice post de radio prindeam atunci pe unde medii și apoi pe scurte. Și televizorul era o sursă până a luat-o razna. Vedeam bulgarii.Sanremo era o plăcere. Cerbul de Aur la începuturi. În liceu mergeam la Biblioteca americană, franceză pentru discuri, cărți și reviste cu topuri. Am continuat în facultate. De la 18 ani eram deja Implicat în lumea discotecilor. Rock, blues, folk, progresiv, italienești, franțuzești, ungurești, ascultam de toate.
2. Aveți, știu, nenumărate amintiri de la Costinești și de la Radio Vacanța… Câteva reamintiri …?
În prima mea perioadă, adică din 1971 era o imensă bucurie. Făceam un program la Ring, apoi mergeam la Dacia unde făceam altul, fără oră exactă de închidere. Eram student și am fost amânat de mers în armată, ca să rămân la Costinești. S-a terminat sezonul, BTT m-a lăsat din brațe, așa că am ajuns la Lipova, lângă Arad. O pedeapsă aspră, pentru că toți colegii mei au mers în București.
Radio Vacanța a apărut în germeni în 1979, iar ca post, girat de Radioul public, în 1981. Eu am revenit în 1982. Am fost interzis în 1979. N-am cum să uit acel episod securistic. Eram interzis la Costinești, dar mergeam vara la Jupiter, la Paradis.
Amintiri frumoase sunt zeci, sute:Serbările Mării, concertele rock, concursurile de Miss, nopțile de la Vox Maris. Imposibil de povestit aici. Întâlniri de neuitat cu Iosif Sava, Florian Lungu, Ivan Patzaichin, Nadia Comăneci, Dan Pița, Cristian Țopescu, Octavian Vintilă, Carmen Bunaciu, actori, regizori, jurnaliști, sportivi .
3. Iubiți radioul, care sunt oamenii de radio care v-au marcat?
Da, iubesc radioul, dar nu știu dacă am avut repere interne. Mi-au plăcut și au contat pentru mine oameni ca Lucian Sârbescu, Ion Stănică, Jana Gheorghiu, Marius Groza, Victor Spirache și alții de la tineret. Preferam Radio Luxembourg, sau BBC cu John Peel, Andrei Voiculescu de la Europa Liberă care-mi este și azi prieten, pentru scurtă vreme și Cornel Chiriac. Nu știu dacă pot spune că m-a marcat cineva. N-am făcut niciun curs, deși aș fi vrut, așa că am furat de peste tot și mi-am creat un stil personal.
4. Iubiți artiștii, că vorbim de rock, folk sau muzică ușoară, care au fost artiștii cu care ați legat prietenii, care v-au însoțit cu prietenia lor?
Am avut o relație plăcută cu majoritatea artiștilor noștri. Cu foarte puțini am ajuns la respingere categorică, la antipatii declarate. Apropieri, prietenii sunt tot puține. Nici nu știu dacă eu am ajuns acasă la mai mult de 4-5 dintre ei. Ei la mine au fost nenumărați. Totuși e corect să subliniez câteva nume: Vali Sterian, Teo Peter, Ioan Gyuri Pascu, Alexandru Andrieș, Mirela și Cornel Fugaru, Mădălina Manole, Gabriel Cotabiță și Ovidiu Mihăilescu!
5. Emisiunea de noapte de la RRA este una dintre cele mai longevive și interesante emisiuni din spectrul radio, cum s-a ajuns la acest format atipic?
Din 1991 fac emisiuni de noapte, de vineri spre sâmbătă. Formatul e invenția mea, modificată după caz, după postul la care era. Psihologul muzical merge spre 19 ani și are aproape 5 ore săptămânal. Formatul include experiențele mele anterioare. Ușurința de a dialoga cu un invitat, nevoia de dialog cu ascultătorii, bucuria de a avea cântări live în studio, importanța informației muzical-culturale, a reperelor istoriei pop-rock din toată lumea, promovarea selectivă a creației autohtone.
6.Care sunt cei mai importanți invitați care au trecut pragul emisiunii Foc de PAE (video blog)?
O astfel de întrebare mă pune în dificultate, pentru că pentru mine toți au fost importanți. Pot da, ca să nu te las fără răspuns, nume care au surprins plăcut, sau care au avut cifre mari, vizualizări. Cristian Diaconescu, Mircea Mihăieș, Radu Paraschivescu, Cristian Pătrășconiu, Nicu Covaci, Radu Filipescu, Alexandru Andrieș, Zoia Alecu, Nicu Alifantis, Marius Manole, Daniel Iancu, Tony Poptămaș, Adrian Cioroianu, Ioan T. Morar, Marina Almășan, Mircea Baniciu, Vasile Șeicaru, Laura Bretan, Dorel Vintilă Zaharia, Emeric Imre ș.a.m.d. Trebuie să precizez și că suntem, periodic, victimele Facebook-ului, care face modificări, care mai cade, care strică cifrele și relația cu publicul.
7. Sunteți absolvent al Facultății de Psihologie, ce alte discipline v-ar mai fi atras?
M-a atras medicina, dar n-am intrat la facultatea de profil. Tot psihiatrie aș fi făcut. M-a atras și facultatea de tumbe, de sport, dar m-am decis în ultima clipă. Am făcut și doi ani sanitară, apoi am lucrat în spitale și policlinici, adică om de halat alb. Tata a fost medic, așa că e explicabil.
8. Care sunt sporturile care vă plac, ați putea comenta evenimente sportive?
Îmi plac în ordine: polo, scrimă, înot, handbal, fotbal, baschet, tenis, volei, hochei, patinaj artistic ș.a. Aș fi putut comenta, am și făcut-o la începuturile mele. Prin 1979 comentam meciurile de pe plaja de la Costinești. Pe vlog am încercat, în joacă, tenis și handbal. E o meserie serioasă, trebuie exercițiu, documentare, fluență, spontaneitate și voce! Nu e pentru mine, dar sunt foarte atent la cei care o fac!
9. Mai este Eurovizion un concurs care promovează muzica, sau a devenit un instrument de promovare comercială?
Eurovision nu mai este al muzicii de mulți ani. Influențele geo-politice, trendurile de tot felul al unor grupări aparent minoritare se simt acut. Poate fi și instrument de promovare comercială, dar prea rar am rămas cu produse valabile lansate la Eurovision. Și-a pierdut mult din credibilitate și importanță și după extinderea spre Australia, după numeroase scandaluri, după prea multe modificări ale regulamentului. În România impactul n-a fost niciodată foarte mare, iar în ultimii 10 ani interesul a scăzut vertiginos. TVR n-a știut să facă din acest concurs de creație, o sursă de bucurie și muzică bună!
10. Nu deranjează viața personală faptul că ne transformăm locuința într-un spațiu de emisie?
Ar deranja dacă ai avea copil în casă, dacă ai avea o familie numeroasă și dacă ai emite și noaptea. Altfel, noile condiții au dus la podcasturi, la video-bloguri, la soluții inedite de comunicare. Multe job-uri s-au mutat acasă, pe computere. Eu nu mă plâng din acest punct de vedere. Mă bucur că pot înregistra decent acasă emisiunea de la Radio. Sigur, ajutat de Iulia Radu.Focul de P.A.E. e un proiect care a crescut, care a căpătat identitate în numai 3 ani. Nici n-ar putea fi realizat decât de acasă.
11.Ce rămâne după 50 de ani de muzică ce se înoiește mereu, există o înțelepciune a ascultătorului de muzică?
Ca unul care ascult de peste 60 de ani muzică, pot spune că rămâne ce vrem să rămână, ce transmitem altor generații, dar și ce are valoare. Ultimele decenii s-au subțiat în consistență, au crescut în cantitate. Acum contează vizualizările, înainte contau unitățile vândute, numărul de bilete. E și greu să mai comparăm. Apar și azi creații valoroase, de calitate, dar cum ajungi la ele, sau cum ajung ele la tine? Înțelept este să ai răbdare să asculți, să alegi conform stării și gustului tău, să nu te lași manipulat. Adesea anturajul te poate deturna.
12. Ce le spunem celor tineri? Dacă ați pune bazele azi unui nou radio ce le-ați cere tinerilor oameni de radio?
Un post de radio trebuie să-și definească intențiile. Vrea bani, glorie rapidă, vedete, sau vrea să cultive muzica de calitate, să și educe, să ofere alternative la zgomotul din jur. Radio nu se poate face fără pasiune, fără devotament, sacrificii, fără voce radiofonică, fără cultură generală, fără empatie, deschidere la dialog, la acceptarea criticii, la feedback permanent. Eu aș face un radio de info-tainment, de muzică și informații, de comentariu socio-politic decent și echidistant cu ușoare tendințe de dreapta, de informație culturală dominantă. Aș acorda 60% spațiu muzicii românești, dar nu oricare. Le-aș cere tinerilor să nu se bage în lumea asta dacă nu cred în ea, dacă se gândesc doar la bani și parvenire.
https://paida.ro/wp-content/uploads/2022/03/Andrei-Partos-scaled-e1648546870832.jpg9001072Admin Revistahttps://paida.ro/wp-content/uploads/2021/02/logo-negru-slim.pngAdmin Revista2022-03-29 12:41:412022-03-29 12:41:43Interviu cu Andrei Partoș
O cheamă Teodora Ștefănoiu, își spune Theea Medeea și, este, probabil, cea mai frumoasă fată din Vâlcea, aș considera-o comoara noastră locală. Extrem de inteligentă, frumoasă fizic, cu un chip angelic, perfect și un trup de zeiță, frumoasă și sufletește și foarte modestă, cuminte și rațională, Medeea e un adevărat înger, când e în situația de a ajuta semenii și animăluțele, pe care le adoră. Dacă se poate vorbi de un om la superlativ, ea este aceea! Ea omite, din modestie să povestească niște lucruri, însă, din puținul ei, oferă ajutor celor nevoiași, chiar acolo, unde este, fiindcă orice țară din lume, oricât de bogată ar fi, are amărâții ei. Nu a dus o viață foarte ușoară în România. Ai ei au fost oameni modești, care și-au câștigat pâinica cu sudoarea frunții și a minții, poate tocmai de aceea, proaspăt bacalaureată de nota 10, a luat singură calea pribegiei, căutându-și norocul tocmai în Spania cea veșnic însorită. A urmat-o, pentru a o sprijini după toate puterile ei, mama, Mariana. Departe de casă, mistuită de dor, Teea a pierdut suflete dragi… pe bunicuța sa, Florina și pe câinele Max, cu care a crescut… dureri ascunse, ce nu se vor stinge ușor, însă ea nu cedează. Acolo unde este, se luptă să își construiască un viitor mai bun și să își vadă visul cu ochii: acela de a fi actriță. Și, mai ales, de a ajuta. Noi îi dorim să o vedem nu doar în telenovele sau filme spaniole de top, ci în producții hollywoodiene, frumoasa noastră vâlceancă mustind de talent și având o prezență scenică de excepție. De departe -, spunem noi, bate orice spanioloaică, fiindcă are finețe, grație și trăsături faciale splendide. Am provocat-o la un scurt interviu, pe care, printre două reprize de muncă, ni l-a acordat, cu naturalețe și bucurie.
Teea, din câte cunosc despre tine, căci ne știm de o viață, ai plecat în Spania pentru a-ți vedea visul cu ochii, iar acel vis te-a îndreptat către actorie. Cum ai începe un interviu televizat, dacă ți s-ar propune asta?
Numele meu este Medeea, am 25 de ani și sunt actriță. După această propoziție, probabil, urmează seria întrebărilor “Și în ce film ai jucat?”, “Când te vedem la Hollywood?”, “Poți să plângi la comandă?”. Întrebări care au o tentă de ironie și la care pot răspunde doar cu un zâmbet larg și cu mai multă convingere. Medeea, 25 de ani, Actriță.
Am studiat timp de 4 ani cinematografie și teatru, am participat la două scurtmetraje și o piesă de teatru. Cel mai recent proiect este un serial care se va difuza în luna septembrie.
Superb! Și, cum ai ajuns aici?
Este una din întrebările cele mai dificile care mi-a fost pusă în toți acești ani. “Cum ai decis să devii actriță?”, “Când ai știut că vrei să studiezi actoria?” Răspunsul este: nu știu momentul exact în care am ales, probabil profesia m-a ales pe mine.
Totul a început acum 6 ani. Eram în ultimele luni de liceu, focusată pe a termina anul cu brio, a promova examenul de bacalaureat și a continua studiile în domeniul pe care îl alesesem: contabilitatea. Când îți asculti instinctul și reușești să obții echilibrul între minte, corp și suflet, atunci știi ca ai ales bine, iar eu eram departe de a fi mulțumită cu viitorul care părea a mă aștepta.
Orice copil visează, ca, atunci când va fi mare, să se facă ceva; doctor, polițist, profesor. Tu ți-ai dorit încă de atunci să poți aduce bucurie și încântare oamenilor, jucând în piese de teatru sau în filme și, desigur, să fii admirată și iubită pentru asta?
Actoria nu a fost visul meu de mică, nici nu am avut un model de urmat, nici nu am un actor în familie de la care m-aș fi putut inspira, dar ceva striga în interiorul meu, așteptând sa fiu pusă sub presiunea de a alege între evident și nebunesc. Și așa am decis sa îmi fac bagajele, să plec în Spania și să îmi încep călătoria vieții. Încercări au fost multe, încercări pe care le-ar putea înțelege doar cineva care trăiește printre străini. Începuturile au fost, sunt și vor fi întotdeauna înfricoșătoare, ești nevoit să rupi o parte din tine și să îi faci loc celei noi. O persoană nouă, într-o țară nouă, o limbă diferită și cel mai important, mentalități diferite. Frica de eșec, oboseala, dezamăgirea, momentele în care îți pierzi speranța, dorul de casă, de familie și de esența ta și-au spus cuvântul în repetate rânduri, dar atunci când ai un vis pentru care să lupți și știi ca în țara în care te-ai născut, ai mai puține șanse de a-l împlini, nu îți rămâne altceva decât să continui sa lupți.
Evident, nu a fost ușor, fiindcă, o luptă-i viața, deci, te luptă!
Când am luat decizia sa fac pasul acesta, m-am lovit de nenumărate ziduri, ironii, batjocură, cu timpul am înțeles că aceste lucruri i se întâmpla oricui vrea să iasă din tipar. Mulțumită mamei mele (n.a. Mariana) și a unchiului meu (n.a.Nicu), care m-au sprijinit și mi-au încurajat nebunia, astăzi sunt aici. 6 ani mai târziu, cu o nouă viață, o nouă perspectivă asupra schimbărilor și cu mai multă dorința de reușită, ca niciodată.
Crezi că experiența de viață te-a ajutat să cunoști mai bine oamenii, cu bune și rele, așa cum sunt ei? Așa cum te știu, ai un suflet imens și o frumusețe interioară ce iradiază și, înainte de toate, îți pasă de oameni!
Următorul proiect de viitor este să studiez psihologia. Cu ajutorul artei am reușit să înțeleg anumite tipuri de personalitate, să îmi dezvolt empatia față de necunoscut și neînțeles, pentru a nu îmi judeca niciodată personajul pe care îl interpretez, iar acest lucru m-a ajutat la dezvoltarea personală și a relațiilor cu cei din jur.
Dacă îmi permiți, aș vrea să dau un sfat celor care se simt pierduți, care nu știu ce să aleagă doar pentru că se gândesc la un viitor stabil. Nu există! Nimeni nu îți poate garanta că, dacă o sa studiezi la facultatea X, o să ai un loc de muncă pentru toată viața. În schimb, eu îți pot garanta că, dacă nu alegi ceea ce dă sens vieții tale, o să simți o frustrare toată viața. Cu timpul, frustrarea asta o să devină din ce în ce mai mică, o să te obișnuiești cu rutina și o să pară ca a dispărut, dar ea doar este ascunsă, acolo, într-un colț întunecat. Nimeni nu o să creadă în tine așa cum crezi tu și, crede-mă, nici nu ai nevoie să o facă.
Îți mulțumesc din suflet și, sper ca bunul Dumnezeu să te ajute să fii ce vrei să fii și, chiar mai mult. Să strălucești și să poți ajuta!
https://paida.ro/wp-content/uploads/2022/03/104228510_3340118702689005_2625675560414572306_n.jpg960960Admin Revistahttps://paida.ro/wp-content/uploads/2021/02/logo-negru-slim.pngAdmin Revista2022-03-29 12:38:472022-03-29 13:35:31Probabil, cea mai frumoasă fată din Vâlcea, Theea Medeea, va fi actriță de succes în Spania. Așa să fie, minune a Vâlcii!
Era aproape ora 6 dimineața când a sunat alarma telefonului ca să mă trezesc. Acasă atunci când sună ceasul îi dau snooze de câteva ori până mă ridic din pat. Alea 5 minute pe care le dorm între alarme sunt de-a dreptul minunate! Câteodată parcă fac cât somnul de toată noaptea. Dar asta fac acasă.
Nu și aici. Aici mă trezesc la prima alarmă. Mă dau jos din pat încet-încet ca să nu deranjez pe nimeni, mă duc la baie și apoi mă îmbrac. Astăzi în camera în care dorm eu mai dorm alte 30 și ceva de suflete. În unele zile sunt doar 5, în altele 20, iar în altele chiar și 50. Depinde cât de mare și de plin este albergue-ul la care m-am cazat.
Pe El Camino nu contează cu câți alți oameni dorm în cameră. Poate fi unul sau o sută, dorm la fel de bine.
Nici ce mânânc nu prea contează. Important este să mănânc, ca să am energie pentru drum.
Nici pe unde merg nu prea contează. Merg pe unde îmi indică drumul, curioasă ce o să îmi aducă nou ziua de astăzi. Curioasă ce oameni voi cunoaște, ce provocări voi avea, ce peisaje de vis îmi vor scălda ochii.
Nici ce zi este nu prea contează. Poate fi luni sau sâmbătă, mie mi-e totuna. Este încă o zi din viața mea, pe care o primesc cu bucurie. Primul gând cu care mă trezesc dimineața este de recunoștință. Pentru că sunt binecuvântată să trăiesc încă o zi.
Nici vremea nu prea contează. Răcoare, cald sau foarte cald, pentru că este mijlocul verii, nori sau ploaie, singura diferență este o bluză în plus pe mine și poate o pelerină de ploaie, dacă norii se hotărăsc să aducă și niște picături de apă.
Nici cu ce mă îmbrac nu prea contează. Nu de alta, dar opțiunile sunt limitate. Am de ales între cele 2 bluze și bocanci sau sandale. Aveam și două perechi de pantaloni, dar pe una am dat-o ca să se mai ușureze rucsacul.
Nici câți km merg pe zi nu prea contează. Fie că merg 15, 20 sau 40 km într-o zi, tot acolo ajung în final. La capătul drumului. La catedrala Sfântului Iacob din Santiago de Compostela.
Și totuși, pe drum am de făcut alegeri la tot pasul. Câteodată drumul are două variante. O aleg pe cea pe care o văd prima. Oricum nu știu și nu voi ști niciodată ce ar fi fost diferit dacă o alegeam pe cealaltă.
Am de ales să mă opresc să mă odihnesc atunci când am obosit sau să merg mai departe, ignorând ceea ce îmi transmite corpul.
Am de ales să mă opresc să beau apă atunci când mi-e sete sau să mai trag puțin de timp.
Am de ales să merg alături de un om sau de altul pe care l-am întâlnit pe drum, sau să rămân în spatele tuturor și să merg singură.
Am de ales să povestesc companionilor de drum viața mea și provocările ei sau să ascund totul sub una din măștile cu care jonglez acasă. Le aveam pe toate cu mine, dar sunt destul de greu de cărat, așa că m-am hotărât să le arunc.
Am de ales să ascult sau să pun întrebări. Le fac pe ambele, după cum simt.
Am de ales să ajut pe cineva în nevoie sau să fiu doar un simplu spectator. Am de ales să fac un masaj unui om care mi-a împărtășit că îl dor rău picioarele sau să stau deoparte. Până la urma urmei nu știe nimeni că mă pricep la făcut masaje.
Am de ales locul în care să înnoptez. Îl aleg mereu pe primul care îmi iese în cale atunci cînd sunt obosită și vreau să mă opresc. Și, ce să vezi, de fiecare dată m-am simțit bine acolo unde am dormit.
Am de ales ce, unde și alături de cine să mănânc. Fac de fiecare dată așa cum simt.
Am de ales să îmi agăț chiloții proaspăt spălați de rucsac ca să se usuce sau să nu o fac, de rușine. Rucsacul meu a fost unul împopoțonat tot drumul😊 – înțelegeți cred ce am ales..
Am de ales să mai stau seara la povești cu oamenii de la albergue-ul unde m-am cazat sau să mă duc să mă culc atunci când corpul mi-o cere.
Am de ales să mă opresc să scutur bocancul în care tocmai ce mi-a intrat o pietricică sau să mai merg cu pietricica acolo, chiar dacă mă deranjează o leacă.
Am de ales să ascult propria muzică pe drum sau să ascult doar muzica naturii ce mă înconjoară.
Unele alegeri sunt mai inspirate decât altele. Dar, în cazul în care mă nemulțumește ceva, pot oricând să aleg diferit.
Aleg zi de zi, clipă de clipă, să fac ceea ce simt, oricât de nebunesc ar părea. La ora 17 după amiază mai nimeni nu pleacă la drum, ci se cazează și se pregătește de cină. Mi-e mie poftă să mai merg. Așa că mai merg câțiva km. La ora 14 cel târziu marea majoritate a pelerinilor sunt deja cazați. Eu am chef să mai merg. Ce dacă merg singură atâta vreme cât mă bucur de drum?!
Se spune că El Camino este un drum de regăsire, un drum pe care îl faci pentu tine și doar pentru tine. Un drum care începe într-un punct și, într-o zi, indiferent cât de mult l-ai lungi, tot se termină. Cam așa ca viața.. Un drum care, deși se termină, continuă în interiorul tău. Și tot ceea ce ai trăit, toate lecțiile pe care le-ai învățat, tot ceea ce ai descoperit despre tine, te îmbogățește și te transformă. Este un drum ”greu”, de 775 de km, distanță pe care o parcurgi cărând în spate, în rucsac, tot ceea ce crezi că ai nevoie. Sau, mă rog, ce ți s-a spus că ai nevoie. De unele chestii din rucsac te descotorosești pe drum văzând că nu îți sunt de folos, în timp ce alte chestii le iau locul, despre care nu ai știut că îți pot fi utile. La finalul drumului realizezi cu uimire că sunt atât de puține lucrurile de care ai nevoie ca să îl parcurgi. Te prinzi mute din cele despre care ți-au spus alții că vei avea nevoie doar îți îngreunează drumul. Renunți cu greu la ele. Poate nici măcar nu o faci la primul Camino, ci la al doilea, sau al treilea sau atunci când ești pregătit să o faci.
Realizezi că bucuria drumului nu are nici o legătură cu ceea ce ai în rucsac. Că oamenii pe care îi întâlnești nu au nici ei vreo legătură. Ei sunt doar oglinzile tale și regăsești în fiecare dintre ei câte o părticică din tine. Nici cum se poartă ei cu tine nu are vreo importanță, ci valoarea pe care tu le-o atribui cu fiecare pas pe care îl faci. Nici ce mănânci nu contează. Nici dacă plouă sau este soare nu contează, ci cum te raportezi tu la vremea de afară. În interiorul tău soarele poate străluci mai tare decât în cea mai senină zi.
Realizezi că uneori drumul e mai greu decât te așteptai și că e nevoie de un efort suplimentar. Pe care însă, îl faci cu bucurie de fiecare dată. Realizezi că lucrurile nu se întâmplă precum le-ai gândit sau le-ai plănuit, indiferent cât de bun planificator ai fi. Atunci când lași viața să curgă ai cele mai multe surprize plăcute și chiar ai parte de miracole.
Realizezi că fiecare zi nu doar poate fi, ci chiar este un nou început. E nevoie doar să te dai jos din pat și să te pui în mișcare.
Iar atunci când, plin de entuziasm, ajungi la capătul drumului, îți dai seama că ceea ce a contat de fapt a fost drumul. Fiecare pas de care te-ai bucurat. Fiecare trăire pe care ai avut-o. Fiecare clipă cu soare sau cu ploaie. Realizezi că ți-ai retrăit viața, cu toate provocările ei, în doar 34 de zile. Realizezi câte ai învățat și câte mai ai încă de învățat.. Realizezi că de fiecare dată când ai făcut ceea ce ai simțit, viața a curs precum râul, care indiferent ce întâlnește în cale, curge mai departe, fără să se supere, fără să se împotrivească. Doar curge în albia lui, îmbrățișând tot ceea ce viața îi scoate în cale și devenind mai puternic de fiecare dată..
” Nu îți visa viața, trăiește-ți visul”
Mai multe articole despre experiența mea pe El Camino poți citi aici: www.gabrielahobeanu.ro
https://paida.ro/wp-content/uploads/2022/03/c1-Copy.jpg8001645Admin Revistahttps://paida.ro/wp-content/uploads/2021/02/logo-negru-slim.pngAdmin Revista2022-03-29 12:37:422022-03-29 12:46:05Pelerinaj pe El Camino. 775 km în Aici și Acum
Mă simt binecuvântată să stau de vorbă cu un Om excepțional. L-am găsit la aproape 600 km depărtare de București, în satul Marga din județul Caraș Severin, căutând remedii pentru a mă vindeca de o boală la care marea majoritate a medicilor spun că nu există vindecare. Pe un vârf de munte, la 700 metri altitudine, înconjurată de păduri de mesteceni vindecători și munți sub formă de piramidă, se află Mănăstirea ”Izvorul Tămăduirii”. Aici părintele doctor Cornel Jupâneanț și maica Arsenia își trăiesc zilele cu simplitate și bucurie. Părintele Cornel are planuri mari, începute în urmă cu aproape 20 ani. Vrea să continue construcția primului și singurului Așezământ Medical Creștin din România, un loc unde bolnavii din întreaga țară să poată petrece 2-3 săptămâni vindecătoare în mijlocul naturii, alături de specialiști atât ai medicinei clasice cât și complementare, având ca sprijin rugăciunile și prezența atât de bine simțită aici a lui Dumnezeu.
Părinte, vă mulțumesc în primul rând pentru că m-ați primit aici. Vă mulțumesc pentru rugăciunile rostite, pentru ședințele de acupunctură, pentru slujbele pe care mi le-ați făcut. Pentru tot ceea ce mi-ați explicat, pentru tot ceea ce am găsit și am primit aici, în sânul Mânăstirii. Spuneți-mi, cum ați ajuns să fiți și medic și preot în același timp?
Cred că așa a fost să fie, așa a vrut Dumnezeu. S-a întâmplat ca în ultimul an de liceu, în timp ce mă pregăteam să continui la facultate în domeniul informaticii, al electronicii mai exact, unul din profesorii de biologie să mă convingă că aș fi mai potrivit să fiu medic, că am calități de medic. Așa am făcut primul pas pe drumul acesta, al medicinei. Am început să fac pregătirea la biologie cu el și la fizică și chimie la Timișoara. Cu toate că am învățat doar 3 luni pentru examen, am reușit să intru la Facultatea de Medicină din Timișoara din prima sesiune ba chiar pe locul 10 din toti participanții.
Apoi, din anul 3 de facultate am început să caut și altceva decât medicina clasică, pentru că am constatat că aș vrea să știu nu numai problemele trupului, anatomie, fiziologie și așa mai departe. Sesizasem că există și altceva în noi in oameni, nu doar trupul. Citisem foarte mult despre medicina clasică dar și despre medicina chineză și după ce am auzit de dr. Carol Quint, chirurg renumit care făcea și acupunctură, am cerut profesorului de semiologie medicala să mă introducă medicului Quint.
Au urmat 2 ani de zile în care am stat pe lângă el, deși nu am pus nici un ac. Am învățat diagnosticul pe bază de puls și am studiat punctele de acupunctură, la vremea aceea neexistând cărți despre asta, ci doar câteva traduceri, câteva xeroxuri. Ne chinuiam să aflăm de ce un punct are acțiunea x, y sau z sau alte acțiuni și am luat în studiu toate punctele și le-am urmărit efectele.
La finalul facultății, lucrarea de diplomă am făcut-o din 3 specialități: chirurgie, hematologie și acupunctură și am lucrat la ea timp de 2 ani. Adică am combinat medicina clasică cu această medicină căreia de multe ori i se spune complementară sau alternativă. A fost prima lucrare care continea și acupunctură.
Despre ce era vorba? Ce conținea lucrarea și cum a fost privită ea având în vedere combinația dintre medicina clasică și cea complementară? Nici astăzi cele două nu sunt prea des acceptate, dar acum aproape 40 de ani…
Am combinat cele 3 specialități vrând să văd ce se întamplă cu diametrul hematiilor înainte și după operația de stomac sau vezică biliară la pacienții operați la Spitalul Municipal din Timișoara. Am lucrat sub atenta coordonare a doctorului Quint si a profesorului Roth, șeful laboratorului de hematologie.
Am constatat că în masa eritrocitară după operațiile de abdomen superior, ulcere și colecistite, se modifică diametrul hematiilor pentru că apare șocul postoperator.
Așa că am luat în studiu un lot de pacienți martor și un lot de pacienți operați și am luat lame înainte de operație și după, apoi am măsurat diametrul eritrocitelor în mod rudimentar, cu micrometrul. Ceea ce am observat a fost că după operație, dacă le puneam un singur punct de acupunctură, Tsu sang li, combăteam șocul postoperator. Tsu sang li este un punct foarte important în acupunctură, care se ocupă de etajul abdominal superior, un punct deșocant. Bineînțeles că lucrarea a fost revoluționară la acel moment și a arătat multora că și acupunctura este o metodă de tratament eficientă, pe lângă medicina clasică.
După terminarea facultății am urmat stagiatura timp de 3 ani. Am fost repartizat la sat, cum se făcea pe vremea mea, și pe toată perioada stagiaturii am continuat să fac acupunctură pacienților împreună cu dr Quint. Deci nu am oprit acupunctura din anul 3 de facultate, tot timpul cautând punctele și învățând dignosticul energetic al bolilor după puls, una din cele mai importante metode de dignosticare din medicina chineză.
Știu că sunteți și fitoterapeut și mi-ați povestit mult despre puterea plantelor. Am venit aici la Marga ca să fac o cură cu sevă de mesteacăn și mi-ați recomandat și mie tratamentele cu plante ale călugărului Mihai. Cum ați ajuns să adăugați și medicina naturală, pe bază de plante, printre metodele de tratament pe care le foloseați? Și cine a fost călugărul Mihai?
În acea perioadă, cât am lucrat la sat, m-am îmbolnăvit foarte grav de inimă, am făcut o viroză pulmonară și probabil cardiacă și am făcut o cardiomiopatie dilatativă cu pericardită, o boală care se vindecă extrem de greu. Nu am reușit să o vindec cu medicina clasică, am început să fac și acupunctură, m-am simțit mai bine, însă tot nu m-am vindecat.
Și atunci mi-am zis că e imposibil, orice boală se vindecă dacă este bine tratată, deci nu e suficientă medicina clasică și medicina energetică, trebuie să mai existe și altceva. Am continuat cu tratamentele și nu m-am simtit bine și in paralel, fiind atras de medicina nescolastică, alternativă, am auzit de la o pacientă de un renumit tămăduitor, vindecător, călugarul Mihai de la Prilog, județul Satu Mare.
Am mers la el și am cunoscut un om care cred eu, se naște o dată la 1000 ani! Era un om special, un sfânt, un harismatic cum spunem noi in ortodoxie, un înaintevăzător. S-a uitat prima dată la mine și a zis ”Și ce-au zis doctorii cei mari? Să îți schimbi inima?” Am zâmbit și am zis că da. El știa totul despre tine, chiar și ce gândești, erai în fața lui aproape ca la Judecata de Apoi.
Mi-a dat un tratament cu peste 100 plante pe care l-am urmat aproape 3 ani de zile și am reușit să vindec problema inimii mele, care era asociată unei boli mai profunde, era o stare leucemică cronică care avea o perioadă de reacutizare și inima mea, ca și alte organe, erau mărite din cauza acestei boli. Am primit tratament cu sevă de mesteacăn primăvara când curge seva, și în rest ceaiuri de coajă de mesteacăn și salcie roșie și galbenă, o combinație de ceaiuri a călugărului Mihai.
Părinte, sunteți doctor, fitoterapet, doctor în acupunctură și preot. Pentru mine sunteți un om excepțional și văd că tot ceea ce faceți, toată cunoașterea dvs este pentru a sluji omul și pentru a îi reda sănătatea pe toate planurile. Când v-a bătut Dumnezeu la ușa sufletului?
A existat un moment în acea perioadă în care am intrat în moarte clinică timp de 3 minute și jumătate.
Moartea clinică m-a determinat să încep să citesc Biblia, viețile sfinților și să mă rog mai mult. Moartea clinică a fost de fapt întoarcerea mea cu 180 grade din omul care am fost în alt om, ”Metanoia”cum se spune în greacă, care înseamnă înnoirea minții.
Așa am început să constat că există și medicina spirituală, pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu prin harul Duhului Sfânt. Am început să citesc tot mai mult. Intrasem la pensie pe caz de boală fără drept de lucru pentru că la orice efort oboseam, făceam edeme și emfizeme pulmonare foarte periculoase. Dar mintea era foarte activă, nu se pensionase deloc. Citeam foarte mult și m-am hotărât să fac facultatea de Teologie. M-am înscris la facultatea de teologie în Timișoara și am fost admis la zi.
După ce am terminat facultatea, calugărul Mihai m-a îndrumat spre medicina populară, cu plante. Îl întrebam cum se numește doctorul care se ocupă de asta. Doctor de medicină populară, îmi spunea. Ca și în China, unde medicina tradițională chineză este medicina poporului chinez, sau așa cum în Germania există ”Folk Medicine”.
Aveți planuri mărețe. Vreți să lăsați oamenilor o moștenire sfântă, îndrăznesc să o numesc. Spuneți-mi mai multe despre Așezământul Medical Creștin pe care vreți să îl construiți aici la Marga.
Proiectul este format din 3 corpuri: policlinica, un plafar și un corp de cazare. Corpul de cazare este gândit să poată acomoda un număr de 40-50 pacienți; plus personalul administrativ: asistente, infirmiere, medici, bucătar etc. Am gândit proiectul astfel încât să fie un om la 2 bolnavi. Nu va fi un spital, ci un complex în care locuiești în cadru hotelier și te tratezi în regim policlinic, beneficiind de metodele noastre de tratament și de medicina spirituală, pe lângă tratamentele convenționale ale medicinii alopate. Existând acest tip de cazare vor putea beneficia de toate acestea nu doar localnicii ci și oamenii din toate zonele.
Ideea acestui Așezământ Medical Creștin a venit în timp ce eram ucenicul călugărului Mihai Neamțu. După ce am înțeles că noi oamenii nu suntem doar trup, ci și minte, și suflet. Ele au nevoie să fie tratate împreună astfel încât să se producă vindecarea.
Ce oameni excepționali ați întâlnit de-a lungul vieții? Oameni care v-au marcat existența și care v-au ajutat să fiți omul excepțional care sunteți astăzi?
Am avut șansa de la Dumnezeu să întâlnesc și să am ca mentori și profesori mulți oameni de excepție. În domeniul acupuncturii l-am avut pe doctorul Carol Quint care, deși acum câțiva ani a trecut la cele veșnice, este considerat unul dintre cei mai mari acupunctori din Europa. Am fost cu doctorul Quint în China, la spitalele de acupunctură din Shanghai și Beijing și nu am mai întâlnit un acupunctor mai valoros ca el, atât în ce privește teoria cât și practica acupuncturii. După părerea mea este, a fost și rămâne cel mai mare maestru al acupuncturii. Eu am fost ucenicul lui timp de 11 ani, am făcut o serie de cercetări împreună și am creat împreună Asociația Medicilor Acupunctori din Banat, care face parte din Asociația Română de Acupunctură a cărui președinte este domnul profesor dr. Dumitru Constantin Dulcan, o somitate în domeniul medical, științific, al psihologiei și parapsihologiei.
Al doilea om de o deosebită valoare și pe care îl îndrăgesc foarte mult este prof. dr. Sorin Cosma, care este foarte aproape de mine, el locuind in Caransebeș. Este, după părerea mea, un magnat al teologiei. Cu ajutorul dumnealui am realizat lucrarea de diplomă de la sfârșitul Facultății de Teologie care încearcă să aducă în lumină asemănările și deosebirile dintre spiritualitatea creștină și cultura chineză. Mergând în China de atâtea ori, am vizitat și eu templele budiste, confucioniste și m-am interest de religiile de acolo. Am găsit mai ales în textile antice, multe asemănări cu creștinismul, ba chiar am găsit și citate din Biblie. Lucrarea urmează să o public și să o extind probabil la o lucrare de doctorat care să cuprindă atât un doctorat în medicină cât și în teologie.
A treia persoană pe care vreau să o menționez – de fapt, încadrată în timp este a doua – este călugărul Mihai Neamțu de la Prilog, alături de care am învățat timp de 7 ani medicina plantelor și medicina spirituală. Timp de 7 ani, în fiecare lună, trei săptămâni le petreceam la policlinică făcând acupunctură, iar o săptămână o petreceam cu el. După revoluția din 1989 am renunțat la postul din policlinică și am făcut doar acupunctură la cabinetul meu privat. Aveam mulți pacienți cu boli grave cărora colegii mei medici nu le dădeau de capăt și mă consultam mereu cu călugărul Mihai despre cum îi puteam ajuta prin terapia cu plante pe care el o cunoștea atât de bine.
Când ați înființat Asociația Medical Creștină ”Izvorul Tămăduirii”? Și cum ați reușit să construiți ce este aici acum la Marga?
Asociația Medical Creștină ”Izvorul Tămăduirii” am fondat-o în anul 2000 și avea ca scop de activitate – în afară de tratamentele medicinei populare, homeopate sau acupuncturii, și educarea pacienților din punct de vedere medical, spiritual, al fitoterapiei și al medicinei complementare. Suntem câțiva membrii fondatori, eu, soția mea care este și ea medic pediatru și specialist în acupunctură, homeopatie și fitoterapie, fiul meu, tot medic, care a preluat cabinetul meu de acupunctură din Timișoara, fiica mea care este farmacist-șef, dar sunt și foarte mulți membrii care sunt ctitori ai acestui complex medical creștin, oameni care ne-au ajutat enorm de mult cu bani, cu ajutoare directe, cu serviciile lor, pentru a putea duce la bun sfârșit construcția Așezământului Medical Creștin.
Înainte de a începe criza din 2009 am avut printre pacienții mei persoane care aveau firme din domeniul construcțiilor dar și din alte domenii și care au făcut donații pentru construcția bisericii și a Așezământului Medical Creștin și al căror nume se găsește într-un registru special pus în Sfânta Masă în momentul în care s-a sfințit biserica și care vor fi pomeniți și aici și sus la Dumnezeu pentru totdeauna. Ajutor am primit și din străinătate, de la oameni care ne cunosc și știu ce vrem să facem aici.
În ce stadiu sunteți în prezent cu proiectul?
Cu bunăvoința primăriei de aici din Marga și a domnului primar de atunci Nicolae Mărgan, în anul 2000 am primit în concesiune pe 59 de ani 3 hectare și jumătate de teren pe care până acum am construit biserica, casa preotului și clopotnița. Planul Așezământului este făcut și proiectul este aprobat, însă de câțiva ani este blocat neavând fonduri pentru a ne apuca de ce mai este de făcut și anume policlinica, partea hotelieră și plafarul.
Care ar fi primul pas în momentul în care ați avea la dispoziție fondurile pentru a demara lucrările? Și ce ar urma după aceea?
Primul pas ar fi policlinica, unde oamenii să beneficieze de tratamente și de specialiști. Sunt doctori, colegi de diferite specialități – chiar și medici stomatologi – cu care am vorbit deja să vină să stea câte o zi pe săptămână și să consulte în policlinică. Deci un cabinet poate să funcționeze 5-6 zile pe săptămână pe mai multe specialități medicale. Policlinica nu prevede doar medicină populară ci cât mai multe specialități medicale. De asemenea, vreau să dotez cabinetele cu aparatură modernă, ecografe etc. plus să existe un cabinet de medicină de urgență. Chiar dacă suntem în vârf de munte lumea va auzi și va știi că aici este în permanență un medic și este foarte bine să fie așa.
După finalizarea policlinicii ar urma plafarul. Plantele trebuie adunate, uscate, procesate, pentru a putea face ceaiuri de care bolnavii să beneficieze cât stau aici. Sunt niște condiții speciale, foarte pretențioase, de selectare și curățire a plantelor. Toate ceaiurile vor fi făcute în funcție de patologia fiecărui bolnav, după rețetele călugărului Mihai Neamțu. Avem, ca să zic așa, binecuvântarea lui pentru a folosi aceste remedii din plante aici, în această policlinică. De la el am învățat că ceaiul, pentru a avea cât mai multe beneficii, se consumă în loc de apă.
Și apoi ar urma corpul hotelier cu bucătărie, sală de mese și corpul administrativ. Sunt multe de făcut.. și bani deloc.. Ceea ce este foarte important și face parte din idea de bază acestui Așezământ este ca bolnavii care vin să se trateze aici să stea o perioadă de 2-3 săptămâni și să se trateze cu acupunctură, sevă de mesteacăn, masaje terapeutice, cu băi de plante și cu medicina clasică dacă este cazul. Iar în afară de toate acestea să se facă rugăciuni pentru sănătatea lor, să participe la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, să se facă la fiecare cură un Sfânt Maslu, să se facă Spovedanie, Împărtășanie și rugăciuni de către mine sau alți preoți care vor mai fi aici.
Cum ați numi această medicină practicată aici, la clinica pe care doriți să o construiți?
Aș numi-o medicină Hristică, pentru că Iisus Hristos ne este model ca doctor al trupurilor și al sufletelor noastre. El este cel care tratează și vindecă atât trupul cât și sufletul, pentru că este Dumnezeu. Noi încercăm să facem după modelul Lui, să tratăm trupul cu metode cât mai naturale, sufletul să îl tratăm cu rugăciuni și în afară de asta să abordăm și partea energetică a corpului uman, care este undeva între trup și suflet. Fiind specialist în medicina tradițională chineză, cu atâtea deplasări și studii în China, pot spune că primul lucru care se dereglează la om este partea energetică, care poate fi bolnavă luni sau ani de zile, până ca boala să apară în trup. Totul trece prin psihicul nostru, există această psiho-somatizare de la conflictele noastre cu noi înșine, cu Dumnezeu și cu cei din jurul nostru.
Este fascinant cum dvs priviti omul holistic – din punct de vedere trupesc, spiritual, emoțional. Deși sunteți medic de medicină alopată, convențională, ați ajuns la o altfel de înțelegere a bolii și a omului, o înțelegere mai adâncă. Este prima dată când văd în cabinetul unui medic un tabel cu Noua Medicină Germană. Spuneți-mi mai mult despre cauzele bolilor.
Fiecare tip de boală are la origine un conflict spiritual sau psihogen. Cauzele interne ale tuturor bolilor sunt emoționale, șocurile noastre psihice duc mai apoi la boală. Moartea cuiva drag din familie, fiind un șoc, poate duce la boli, chiar până la cancer. Pierderea locului de muncă, a unei case, a unui teren, pe foarte mulți oameni îi poate duce până la cancer. Sigur, cancerul nu vine brusc, ci trece prin etape successive. În primul rând se dereglează psihicul, apoi are loc psihosomatizarea de care vorbeam înainte – ”soma” înseamnă „carne” – iar energeticul este undeva între ele.
Starea de sănătate în medicina clasică este definită a fi o stare de bine fizic, intelectual, social, la toate nivelele. Starea de sănătate în medicina energetică, în special în acupunctură, este starea de echilibru între părțile corpului și între organism și mediul exterior. Diagnosticul în medicina chineză se pune în principal după pulsul radial. Starea de boală în medicina energetică înseamnă dezechilibru. Ceea ce face acupunctura este să elimine dezechilibrele și să aducă organismul în stare de echilibru.
Este foarte greu să fim sănătoși când nu avem suficientă energie, când ne-am pierdut energia prin toate faptele noastre și avem deschiși ”robineții” prin care ni se scurge energia. Pentru că uităm că există igiena somnului, a vieții, a muncii, ne epuizăm în stres și ne pierdem energia – asta se întâmplă. Ceea ce avem nevoie este să închidem acești ”robineți”, să echilibrăm energia care a mai rămas și să aducem energie nouă. Energia telurică vine în organism doar prin alimentele pe care le mâncăm, prin ceaiuri și prin plante, care vin tot din pământ. Fitoterapia are rolul de a aduce o bază energetică, de a completa cu săruri, minerale, vitamine. În afară de a rezolva funcțiile organelor, fitoterapia vine să crească cantitatea de energie a organismului.
Apoi se poate face acupunctură. Doar atunci când există o bază energetică. Sunt situații în care nu am cum să lucrez ca medic acupunctor pentru că pacientul este prea slăbit energetic. Atunci încep cu alimentație, odihnă, ceaiuri, diete speciale, și atunci când cantitatea de energie crește atunci poate fi foarte utilă acupunctura. Apoi, superioară acestei stări energetice este starea psihică a omului.
Spuneai ceva de tabelul de pe perete cu Noua Medicină Germană. La ora actuală mulți cunosc – dar foarte puțini totuși – că a existat un medic extraordinar, un medic oncolog pe nume Ryke Geerd Hamer, care a pus la punct această metodă de tratament numită Noua Medicină Germană. Acest mare medic, psiholog și bun credincios – specialist în cancerologie – a descoperit că marile șocuri, marile conflicte, duc la cancer. Împreună cu alți medici din Europa a studiat cazurile a peste 11 mii de bolnavi de cancer și a constatat că la originea cancerului există la toți acest șoc psihogen, un conflict puternic. Și fiecare tip de conflict dă cancer într-o anumită parte a corpului.
Iată că după ce chinezii sunt de părere că bolile interne au cauze de origine emoțională, vine cineva în Europa care să confirme acest lucru. Mai mult decât atât, a fost demonstrat la computerul tomograf că pe creier apar niște puncte de ușoară necroză, cu niște cercuri în jurul lor, acestea fiind focarele care declanșează cancerul. Tragem concluzia din toate acestea că psihosomatizarea este adevărată și mă bucur că există și în România medici care practică Noua Medicină Germană cu succes, încercând să caute cauza psihologică a bolii și să o trateze prin metode de psihoterapie și alte metode alternative/complementare.
Și totuși, sunt toate aceste metode eficiente?
Medicina alopată, medicina complementară, cea energetică, psihoterapia, sunt eficiente până la un punct. De ce spun până la un punct? Pentru că deasupra tuturor este medicina spirituală, adică sufletul nostru. Cea mai pură formă de energie care este în noi este energia spirituală, energia Duhului Sfânt, prin care am fost creați ca oameni pe acest pământ.
Am concluzionat prin practică și prin studiile pe care le-am făcut, că atunci când faci medicină și la suflet cu metodele pe care le deții în religia ta – și noi, ortodocșii, avem Slavă Domnului, multe metode de tratament ale sufletului – totul merge foarte bine. Adică bolnavul se poate vindeca chiar și de cancere. Eu însumi am avut două cancere care s-au vindecat. Acum îl am și pe al treilea, dar nu mă sperie, nădăjduiesc în continuare că, cu ajutorul lui Dumnezeu voi trece și peste acesta.
Cred că este un subiect delicat pentru dvs. Vreți să îmi spuneți mai multe despre asta?
Am avut leucemie și m-am vindecat cu ceaiuri și rugăciuni. Apoi am avut în 2009 am avut cancer de căi hepato-biliare. Am fost o lună și jumătate în China și m-am tratat cu ajutorul medicinii tradiționale chineze și apoi am continuat tot cu plante și rugăciuni. În prezent am un carcinom bazo-celular de piele din cauza tratamentului pe care îl iau în urma trasplantului de inimă. Sunt niște medicamente ce duc la sensibilizarea pielii la razele ultraviolete și pe suprafața pielii expusă la lumină se pot face carcinoame sau melanoame. Dar mă tratez în continuare cu plante și rugăciuni și nădăjduiesc că Dumnezeu mă va ține în viață să mai fac ceva pe pământul ăsta.
Fiind pacient oncologic, în căutarea mea de a mă vindeca, am vorbit cu mulți medici. Marea majoritate a lor nu cred în aproape nici un alt tip de tratament complementar. Mai există medici care gândesc ca dumneavoastră?
Da, există. Eu însumi am convins colegi iar alții s-au convins singuri. Am colegi care au făcut facultatea de teologie, de exemplu dr Răzvan Ionescu din București care este și un acupunctor renumit. Mai am un coleg chirurg de chirurgie cardiovasculară care a făcut și teologia. Apoi prof. doctor Ștefan Mindea din Constanța care este neurochirurg și preot. Și mai sunt și alții.
Mi s-a spus de multe ori în ultimul timp că tratamentele cu ceaiuri, tincturi sau alte tipuri de amestecuri de plante pot interfera cu tratamentele medicamentoase. Așa este? Și dacă da, ce poate face un bolnav? Unde să se ducă ca să beneficieze pe lângă tratamentele convenționale și de puterea a ce există în natură?
Există în întreaga lume clinici unde se practică și medicina alopată și terapia cu plante. Există în Germania, în Elveția, Austria, America, Rusia etc. Din păcate la noi în țară nu există așa ceva. Ar putea exista aici, la Marga, cu voia lui Dumnezeu. Dacă această clinică ar lua ființă ar aduce un mare beneficiu oamenilor din toată țara.
Ca să îți răspund la întrebare, este foarte important ca cei care recomandă tratamente cu plante să fie fitoterapeuți. Dacă sunt și medici, cu atât mai bine. Este foarte important să fii pregătt în domeniu, pentru că există plante care au contraindicații, de exemplu sunătoarea sau spânzul.
Ce ați recomanda oamenilor, medicina clasică, alopată, sau medicina complementară?
Medicina universitară este pe primul loc și trebuie să recunoaștem asta, că suntem medici. Ceea ce cred eu că este foarte important însă, este să nu închidem ochii la lucrurile care se întâmplă în urma tratamentelor cu plante sau cu produse apicole și care au un efect excep țional asupra bolilor. Există spre exemplu specializarea apifitoterapie sau apiterapie, care există doar la noi în țară. Unul din colegii mei, dr. Eugen Ștefan, care este lector al Ministerului Sănătății, predă cursuri de apifitoterapie și practică și medicina ayurvedică. A stat 7 ani în India, a făcut studii acolo, vorbește limba sanscrită și este președintele Societății Europene de Apifitoterapie.
La noi în țară dreptul de a practica acupunctura și homeopatia îl au doar medicii. De asemenea acupunctura pot practica și medicii stomatologi. Farmaciștii pot practica și ei homeopatia și fitoterapia după ce și-au luat dreptul de practică de la Ministerul Sănătății. Se fac cursuri de specializare de 3 ani în aceste domenii ale medicinei complementare. Cu lucrare de diplomă și tot tacâmul. Iată că noi stăm bine la capitolul medicină complementară față de alte țări.
În România însă nu există un centru care să îmbine medicina clasică cu ce complementară și cu medicina spirituală. Există necesitatea unui astfel de complex, ca cel pe care vrem să îl construim aici, la Marga. Un centru unde sub același acoperiș, să se poată folosi atât remediile clasice cât și cele complementare. Un complex medical profesional, coordonat de medici, specialiști în diferite domenii, care să poată monitoriza cu atenție starea pacienților. Spre exemplu un pacient hipertensiv care are de luat medicamente cu pumnul trebuie să fie urmărit în timp ce urmează o cură cu ceaiuri sau alte preparate din plante, ca să nu existe afecte nedorite.
Părinte, cine vă poate ajuta să continuați proiectul și să demarați construcția policlinicii, care, din câte am înțeles, este primul pas necesar ca Așezământului Medical Creștin Izvorul Tămăduirii” să prindă contur?
Oricine poate să contribuie cu donații în contul Asociației. Persoane fizice, firme, Guvernul României, biserica ortodoxă, oamenii de bună credință care văd, ca și mine, necesitatea existenței acestui centru.
Nădăjduim că articolul va sensibiliza pe cei ce pot să ne sprijine în orice fel spre finalizarea proiectului. Dumnezeu și Maica Domnului ”Izvorul Tămăduirii” să Binecuvinteze România și toți românii de pretutindeni!
Donațiile se pot face în contul Asociației Medical Creștine ”Izvorul Tămăduirii” RO97RNCB0249049286030001 deschis la Banca Comercială Română
Utilizăm cookie-uri și / sau tehnologii similare pentru a analiza comportamentul clienților, pentru a administra site-ul, a urmări comportamentul utilizatorilor pe site și pentru a colecta informații despre utilizatori. Acest lucru se face pentru a vă personaliza și îmbunătăți experiența cu noi.
Puteți controla modulele cookie la nivel de browser. Alegerea dezactivării cookie-urilor poate împiedica utilizarea anumitor funcții.
Cookie-uri necesare și de funcționalitate
Cookie-urile necesare – aceste cookie-uri sunt necesare pentru a putea utiliza câteva funcții importante pe site-ul nostru, cum ar fi conectarea. Aceste cookie-uri nu colectează informații personale.
Cookie-uri de funcționalitate – aceste cookie-uri oferă funcționalitate care face ca utilizarea serviciului nostru să fie mai convenabilă și face posibile caracteristici mai personalizate.
Cookie-uri Google Analytics
Utilizăm Google Analytics pentru a măsura traficul pe site-ul nostru.
Dacă doriți să renunțați la urmărirea de către Google Analytics, accesați Google Analytics opt-out page sau dezativati de aici:
Alte servicii externe folosite
Folosim deasemenea servicii externe pentru imbunatatirea calitatii informatiei ce o prezentam ca de exemplu: Google Webfonts, Google Maps si eventual coduri de la canale Video. Acestea pot colecta adrese IP, putand sa le dezactivati de mai jos. Atentie, odata dezactivate vor avea efect la reincarcarea paginii asupra functionalitatii corecte a site-ului.
Fonturi Google:
Hărți Google:
Vimeo și Youtube embeds:
Confidențialitate
Pentru mai multe detalii accesați pagina de confidențialitate.
