Nu renunța niciodată la a spera, iar acesta va deveni realitate!

Suntem prizonierii propriei noastre gândiri.

Povestea mea începe de pe la vârsta de 10 ani când, după vacanța de vară petrecută și de data aceasta la țară, la bunici (vacanțe de care personal îmi este cumplit de dor, deși ajutam foarte mult în gospodărie și nu prea aveam timp de joacă), tocmai m-am transferat la o școală nouă și astfel am schimbat și colectivul. Am trecut de la ceea ce eram învățat, adică o doamnă învățătoare, la a avea profesori pentru fiecare materie. Făceam parte dintr-o familie în care condițiile erau destul de vitrege, fiind cinci copii, dintre care eu eram cel mai mare. Mama se sacrifica continuu și pendula între apartamentul din Brașov și casa de la țară, unde trudea din zori și până târziu în noapte pentru a ne asigura hrana cea de toate zilele, iar când era la Brașov nu știa cum să mai facă rost de bănuți pentru a ne asigura cele de trebuință și la școală …O mamă care din dragoste pentru copiii ei, a renunțat la un job bine plătit pentru a fi alături de noi și a preferat să lucreze ca femeie de serviciu la scări de bloc, dat fiind faptul că programul îi era mult mai flexibil – și astfel se putea îngriji de noi. Fiind cel mai mare dintre copii, o ajutam foarte mult. Deseori, le-am fost tuturor fraților mei mai mici: mamă, tată, frate, soră, psiholog, preot, avocat, etc. În ciuda vârstei, eram mâna ei dreaptă și pentru că aveam capacitatea de a conștientiza sacrificiile pe care le făcea, îmbrăcam halatul albastru, puneam mâna pe mop, pe mătură și făraș și o ajutam la curățenie la blocuri, ignorând glumele inocente deși extrem de jignitoare ale colegilor care mă vedeau deseori. Ajutându-mi mama și pentru că eram mai tot timpul cu ea la lucru, școala pentru mine ajunsese pe plan secundar. Rezultatele mele erau mediocre. Din clasele V – VIII, îmi amintesc doar de două situatii, care mi-au rămas întipărite în minte și în suflet:

• prima: faptul că prin clasa a VI -VII, deși eram aproape în stare de corigență la matematică, am fost singurul elev din clasă, care a reușit să rezolve o problemă primită în timpul orei de la o profesoară care era pe cât de dură, pe atât de profesionistă! Cu siguranță era în top 3 profesori de matematică din județul Brașov! Evident am primit nota 10, dar nu înainte de a mă face cu ou și cu oțet în fața clasei, spunând în gura mare printre altele faptul că sunt “brânză bună în burduf de câine” și alte expresii de genul acesta extrem de “încurajatoare”;
• iar a doua situație pe care nu o pot uita niciodată, este de fapt și subiectul poveștii mele adevărate. Diriginta noastră – o doamnă cu un suflet și o inimă de aur – o roagă pe șefa clasei să mă ajute și să mă mediteze la materiile importante, pentru a progresa. Răspunsul, din partea colegei, afirmativ a venit fără nici cea mai mică ezitare.

… Și deși eram părtaș la discuție, inimioara mea îmi zvâcnea cu putere, la față eram roșu ca racul și simțeam șiroaie de transpirație ce se formau în creștet și coborau precum izvoarele din munți pe fața mea în cascadă fiind absorbite de hăinuțele care – de cele mai multe ori, erau primite cadou de la persoane și familii mai generoase. Oare de ce aveam starea aceasta emoțională atât de puternică? Doar pentru faptul că mă simțeam neputincios și avem nevoie de sprijin? Pentru faptul că diriginta noastră apelase la o colegă? NUUUU!!! Toate acestea erau doar pentru faptul că aceea colegă de care vă vorbesc, era dacă vreți îngerul școlii – nu doar al clasei! Nu exista băiat să nu o placă și să nu se simtă atras atât de frumusețea fizică, dar mai ales de frumusețea interioară! Nu exista fetiță care să nu fie uimită de căldura cu care colega noastră îi înconjura pe toți, ajutând și sprijinind în absolut toate acțiunile! Ea s-a dedicat de mică în întregime, procesului de învățare, fără a ieși la joacă, fără a se distra cu prietenele. La ea întotdeauna găseai dacă aveai nevoie, nu doar un creion, o radieră sau riglă, culori, etc., ci chiar și stilou suplimentar! De la ea, zilnic, colegii mai nevoiași primeau prin rotație pachețelul pe care îl primea de acasă! Deseori făcea cadouri diverse rechizite tuturor colegilor! Iar toate acestea le făcea din tot sufletul, cu multă dragoste și iubire față de semeni, încât nu conta dacă erai elev, elevă, cadru didactic sau femeie de serviciu; toată lumea se îndrăgostise de ea, o îndrăgeau și o apreciau în egală măsură! Iar eu mă simțeam vrăjit de-a dreptul de ființa aceasta angelică și deși îmi venea în minte zicala românească “vulpea care nu ajunge la struguri spune că sunt acri” eu nu puteam spune lucrul acesta – faptul că strugurii sunt acri. Dimpotrivă! Eram extrem de bucuros pentru faptul că voi fi ajutat de această ființă care era apreciată de toată lumea. Am început să merg la ea acasă pentru meditații, la diverse materii; de multe ori mintea mea era cuprinsă de imaginație nicidecum fiind atentă la ceea ce îmi arăta și explica colega; inimioara mea abia mai încăpea în cutia toracică, iar bătăile erau neregulate și extrem de accentuate; sentimentul care oricum luase naștere încă din primele zile ale clasei a V-a pentru persoana respectivă (deoarece nu aveai cum să nu o iubești) acum se transformase într-un vulcan ce emana o lavă nimicitoare! Mihaela își dorea să devină medic,si pentru faptul că citea, învăța și scria extraordinar de mult, vederea i-a fost afectată încă de mică, astfel că era singura persoană purtătoare de ochelari din clasă. Dorința mea cea mai fierbinte din acea perioadă a fost de a o ajuta cândva să vadă mai bine și poate – de ce nu – să poată scăpa de ochelari.

După clasa a VIII-a, am fost purtați de vânturi diferite prin viață, timp de trei decenii și jumătate. În tot acest interval, deseori îmi aminteam de fetița cu trup de înger și păr lung bălai, de care mă îndrăgostisem încă de mic și de fiecare dată mii de fiori străfulgerau trupul meu.

Mă transformasem dintr-un copil nevoiaș, prin muncă într-un adult realizat din punct de vedere material, construind o vilă foarte mare și frumoasă în oraș și conducând mașini de lux, în cartierul în care am crescut; astfel că ajunsesem să fiu invidiat de unii care îmi cunoscuseră copilăria și apreciat de alții care aveau capacitatea de a aprecia eforturile depuse de către persoanele care ajung să fie împlinite. Printre aceștia, se număra, nu doar Mihaela ci chiar și frații ei mai mici decât noi, care mă dădeau exemplu în fața copilașilor lor, povestindu-le de unde am plecat și cum prin muncă am ajuns să reușesc în viață (lucrurile acestea le-am aflat mai târziu). La nici 100 de m de locul unde aveam casa, pe aceeași stradă, întâmplător am aflat că locuia și cea care între timp devenise medic – fosta mea colegă – persoana care m-a meditat atunci când eram în școala generală și avem nevoie de susținere! Am locuit pe aceeași stradă timp de 11 ani și în tot acest interval ne-am întâlnit o singură dată, deoarece autoeducația din copilărie s-a transferat pe umerii persoanei adulte, astfel că a fost, este și va fi extrem de dedicată pacienților, plină de pasiune în îndeplinirea actului medical și extrem de iubitoare față de cei trei copii pe care îi are!

Nu mă întrebați cum – pentru că nu știu să vă răspund – însă din varii motive, în urmă cu doi ani, întâmplarea (ne place nouă să spunem dar nimic nu este întâmplător) a făcut ca amândoi să divorțăm cam în același timp, a făcut ca drumurile noastre să se intersecteze, iar acum formăm o familie extrem de frumoasă, în mijlocul căreia iubirea și-a găsit un culcuș mai mult decât fabulos! Astfel că la rândul nostru, am ajuns un exemplu pentru cei cu care avem tangență, iar atunci când vor să ni se adreseze, niciodată nu ne spun pe nume ci ne strigă cu apelativul “îndrăgostiților”!

Nu am renunțat la visul de a o ajuta pe Mihaela să aibă o vedere mai bună, deoarece 27 de ani de activitate profesională m-am ocupat cu distribuție de aparatură medicală (import și service, la nivel național) pentru specialitatea oftalmologie, visând că într-o zi voi reuși să îmi ating țelul!

Astăzi suntem la braț și în viață dar și în cariera profesională; și împreună am deschis cabinetul de oftalmologie și optică medicală OPTIC SPA, împletind foarte armonios tot ceea ce am acumulat ca și experiență în acești 27 de ani de activitate în domeniul acesta plus dragostea și iubirea față de semeni, care, trebuie să recunosc, soției mele îi curge în vene! Și tu dragă cititorule, ai un suflet minunat! Te așteptăm să ne cunoaștem, pentru că … nu-i așa? Cine se aseamănă, se adună. Așadar, NU RENUNȚA NICIODATĂ la visul tău!
https://www.facebook.com/OpticSpa.ro/
https://opticspa.ro/

Mircea Istudor – administrator.