Interviu cu Loreta Popa, un om făcut mai mult din Artă

Mai întâi a fost Cuvântul. Nu știu de ce am iubit de când mă știu grupările acestea de litere numite cuvinte. Copil fiind, le priveam curioasă, aidoma unui arheolog care dezgroapă un monolit cu încrustații necunoscute și se străduiește să le găsească o explicație logică. Apoi, când am descoperit cheia potrivită, mi-am lăsat imaginația să zburde spre, în, către, din toate tărâmurile posibile. Uneori și imposibile…

Apoi, am văzut primul film. Mama îmi citea. Apoi, n-a mai vrut să facă acest lucru. Acest lucru m-a motivat, m-a ambiționat. Am învățat rapid cum să rotesc cuvintele pe degete și din acel moment lumea a fost a mea. M-am îndrăgostit de actori, de Errol Flynn, care se bătea pentru dreptate, onoare și mâna unei domnițe din alte vremuri, de povestea pe care filmul o spunea. De haiducii noștri și iubirea lor pentru pământul din care veniseră pe lume, Emanoil Petruț și Florin Piersic. Ca să dau numai două exemple.

Cum a trecut Loreta Popa de la adolescența nesigură la tinerețea căutătoare de loc și personalitate? E sensibilitatea un handicap?

Citește mai mult