Interviu cu Alexander Hausvater

“Dacă te uiți la ciclurile naturii, la fazele lunii, la naștere, e o corespondență între microcosmos și macrocosmos, între femeie și lumea divină așa că ea era recunoscută ca primitoare a mesajului divin, nu el. Și, copil fiind, i-am spus mamei, citind Biblia, că noi suntem produsul unei deviații totale, pentru că primul om, prima femeie, Adam și Eva au fost alungați din Grădina Eden, au doi baieți Abel și Cain. Cain îl omoară pe Abel (din gelozie). Și Biblia spune că după aceea el a avut mulți copii.

Întrebarea e: cu cine?”

Alexander Hausvater

CS. Am pornit la drum cu mult curaj să construim o nouă revistă, în acest context ciudat, în care necunoscutul ne conduce viețile…

Încurajez asta. Pe mine nu mă interesează să dau un interviu. Pe mine mă interesează o conversație. O conversație, înseamnă că tu mă cunoști pe mine, că eu nu te cunosc pe tine, doi străini se întâlnesc, pentru un moment unic. Acum, este foarte rar când drumurle noastre se intersectează, e ca și cu stelele în cer, ne oprim o secundă, fiecare din direcția lui, ne vedem, poate ne înțelegem, dar cel mai important este, de fapt, să știm că nu suntem singuri pe planeta asta. Dacă te uiți ce se întâmplă în jurul nostru, singurătatea predomină.

CS. Este exact ceea ce îmi do-ream să vă solicit. Să comunicăm deschis și firesc, ca între prieteni, despre omul Alexander, eu, copleșită, totuși, de emoția acestei șanse de a vă cunoaște.

Sunt minunate emoțiile. Când avem emoții la o întâlnire, acestea nu sunt din cauza persoanei cu care te întâlnești, ci, este în interior, este entuziasmul juvenil și adolescentin, pe care îl avem de a cunoaște pe cineva, iar dacă noi avem un interes în el, el are de acum puncte comune cu noi. Aceste puncte comune mă interesează și pe mine.

CS. Primul punct comun ar fi să mă lămuriți cum se pronunță corect numele dumneavoastră. Alexander Hausvater, Hausewather …

Când eram la liceul englez mă chemau Alexader WatherHouse, în Canada Franceză și la Paris eram HouseVaterr, în Germania, numele e germanic, eram Hausvater așa că, cum se pronunță e puțin important, e ca acea întrebare pe care mi-a pus-o cineva acum mulți ani: “Domnule care este limba dumitale de baștină, maternă?”, răspunsul meu a fost: “ACCENTUL”.

CS. Atunci, pe ce să punem accentul?

Accentul se pune pe viață. Vagabondajul meu prin viață nu s-a datorat circumstanțelor, condițiilor, a faptului că tatăl meu era la închisoare sau că am fugit de aici spre Israel, se datora faptului că am avut un suflet de vagabond, iar sufletul de vagabond este al cuiva care nu face limitări, nu ține cont de o culoare, de o rasă, de o cultură. Eu am fost foarte curios să aflu ce este în spatele a orice, în spatele epidermei, ce se găsește sub porii pe care îi vedem, ce este dincolo de zâmbetul omului.

… Citiți continuarea în revista Păi, da!