Dans cu pumnalul în inimă

Poet și folkist din valul de folk ce a debutat mai ales după 1989 cu o abordare mai ludică și mai diversă a genului. Ada Milea, Daniel Iancu, Dinu Olărașu, Poesis sunt cîteva din numele cunoscute ale generației sale. Ce-l distinge în cadrul mișcării este ironia amară și melancolia, capacitatea de a trece ușor de la ludic la ironic, de la tristețe la texte sociale. În general își scrie singur versurile și ca orice folkist își alege teme cu impact social.

Eu nu vorbesc cu cealaltă eu, doar dansăm uneori cu pumnalul destinului în inimă de Ovidiu Mihăliescu

Mi-e greu și acum să vorbesc despre Clara Mărgineanu și despre destinul ei zdențuit de nefericire, aș mai amîna o vreme dar mă tem că voi uita amănunte revelatoare. Clara mi-a fost prietenă și reflectare în ultimii 10 ani ai vieții ei. Știa să fie un neasemuit prieten, știa să pună întrebări, să caute explicații, era vie și plină de reflexii, căuta prietenie și apropiere și nu întâmplător a avut mereu în destin un pariu pe prietenie pe care l-a câștigat în cele din urmă. Ne-am cunoscut prin 2010 la Festivalul Chitara Dunării organizat de soții Ojog la Călărași… mi-a luat un interviu filmat și după ne-am oprit la o cafea de câteva ore la care am vorbit de toate cele. Mai apoi a devenit un obicei să vorbim ore întregi despre toate artele, toate lumile, toate ferestrele. Eram rude de curiozitate, poezie, cântec și nu eram eu singurul cu care comenta cu poftă diversele fațete ale realității.

Clara era un personaj, adeptă a rochiilor lungi și a pălăriilor ascunzătoare, parcă descinsă din secolul XIX dar cu o minte sclipitoare și o sensibilitate acută de seismograf (Am construit pentru ei un personaj credibil și ușor ingurgitabil… pălării, eșarfe, fulgi, oricum nu întreabă nimeni des–pre frig, despre pălării se vorbește, se gesticulează, se scandalizează…) A avut în liceu o distinsă profesoară de română (din păcate nu-i știu numele) de la care a împrumutat o ținută, o vervă și o pasiune pentru literatură care n-au părăsit-o până în ultima clipă. Clara a fost o adevărată profesoară de literatură de uz general (Vezi Jurnalul Național unde a creionat zeci de biogafii scriitoricești…) S-a vrut cândva actriță, dar poate din timiditate, poate dintr-o luciditate diamantină și-a exportat personajul în viață, cine avea simț artistic nu putea să nu o observe, cu ținutele ei, cu cerceii mereu exotici, mereu în rochii lungi niciodată în pantaloni, cu mâinile expresive dansând cu țigara în pliuri de fum, cu chipul intens de Nefertiti… Clara era ori iubită ori detestată. Nu s-a vrut (Regină neagră pe o scenă de carton presat). A iubit actoria, teatrul, dar a înțeles ca sub fardul decorului se ascund adesea vieți scindate, grele, confuze. Și destinul binevoitor a dus-o la televiziune unde s-a format singură în umbra unor profesioniști (Ne construim prin admirație, spunea adesea) ca una din cele mai competente reporterițe pentru filmul și interviuri cu temă culturală. A făcut filme etalon despre Zavaidoc, Petru Popescu, portrete de poeți, multe portrete de folkiști, interviuri de o calitate care azi lipsește de pe marea majoritate a posturilor TV. A luat și premii importante care însă nu au contat când a fost expulzată din TVR la ordin. Știa să rămână în umbră și să dezvolte prin voce și discurs firul filmic al reportajului. Poate cândva filmele ei vor fi prețuite la valoarea lor, cine știe când!?! A fost apreciată de câțiva profesioniști și marginalizată de câțiva politruci, nu insisit, se știe povestea disponibilizării ei într-un context politic străveziu. (a suferit mult, câinește, vreme de 3 ani până a câștigat procesul cu TVR și a fost reangajată) A scris pentru Jurnalul Național zeci de articole despre poeții și scriitorii împortanți ai acestei țări (articolele ei publicate în volum ar face o frumoasă carte de promovare a unor efigii literare) A reușit să includă căteva astfel de portrete în cartea Povești, semnificații, armonii. Un eșantion din România noastră-Editura Semne 2012. A iubit cu patimă folkul în care vedea o muzică pentru suflet și un vehicol aparte pentru promovarea poeziei de calitate. A sprijinit mișcarea folk cum a putut, în jurii la festivalurile de gen, prin simpatia arătată unor folkiști, cu versurile ei puse pe muzică uneori mai bine alteori mai rău, cu filme memorabile. A patronat Pariu pe Prietenie, un cenaclu muzical-poetic organizat de Sorin Teodoriu și alți entuziaști, menit să apropie poezia de folk. Prezența ei, uneori distană, alteori elegantă, dădea noblețe acelor întâmplări. Discursurile ei totdeauna elocvente, verbul viu și atent organizat, o distingeau din mulțime. Clara știa ca nimeni altcineva să se exprime în cuvinte bine alese, să atingă sensuri și semnificații adânci. Avea verb și prezență și poate așa au descoperit-o cei mai mulți din prietenii ei nenumărați. Cine-o auzea vorbind cu vocea ei suplă, cu ideile fin conturate, cu o logică a discursului strălucitoare nu o uita curând.

… Citiți continuarea în revista Păi, da!