Am creat acest personaj Geta Voinea de mică, din prima clipă în care am simțit ce înseamnă să fii pe locul 2 sau 3. M-am luptat cu toți cei din jur, eram extrem de ambițioasă şi voiam să reuşesc să gust ce înseamnă primul loc. Woowww ce frumos este să fii aplaudat, să fii apreciat, să fii în primul rând!

Am găsit o poză de când eram în clasa a întâi şi am văzut că stăteam în bancă, undeva în fundul clasei. Hmmm, ciudat sentimentul, acum când m-am văzut, dar nu-mi aduc aminte de cel de-atunci. Important este că am luat premiul I în şcoala generală, restul nu mai contează.

Părinții mei erau oameni simpli, muncitori, însă aveau meserii, care erau plătite bine extra, plini de ciubucuri toată ziua. Tata taximetrist, mama coafeză. Mama era renumită în domeniul ei, mergea la concursuri şi câştiga tot timpul locul 2, ceea ce pe vremea aceea era extraordinar, fiind cel mai bun loc pentru o provincială. La un moment dat , am întrebat-o de ce nu ia primul loc, însă răspunsul ei mi-a lasat un gust amar! “Noi suntem din provincie mami şi dacă vrei să fii prima trebuie să ajungi la București!” Mi-a rămas în minte acest lucru. Mama era extrem de frumoasă, aranjată în permanență, plină de veselie, talentată şi extrem de gospodină. Îmi aduc aminte şi acum de franjurile covoarelor din casă, care trebuiau aranjate, pieptănate, ca totul să sclipească de curățenie.

Citește mai mult