Odă bucuriei, odă Primăverii, odă vieţii!

Câtă drăgălăşenie în acel micuţ obiect, cu snuruleţ împletit din alb şi roşu, pe care, fetiţe fiind, îl purtam prins în piept cu mândrie şi bucurie, ca pe o mică de–coraţie! Câte lăcrimuţe vărsam în batistuţă atunci când o altă fetiţă primea mai multe mărţişoare şi socoteam că ea este mai iubită şi mai populară! Of, dulce şi inocență copilărie!

Că-i din simplă tablă colorată, ori din aur, din pene de păun sau fulgi de găină, din plastic, sticlă sau ceramică, orice mărţişor aduce cu sine aceeaşi încărcătură emoţională. Reprezintă un gest simbol, un dar al primăverii, darul simpatiei, atenţiei şi al respectului faţă de toate reprezentantele sexului frumos, de la micuţa de doi anişori, ţopăind şi gângurind fericită, departe de grijile vieţii ce o aşteaptă, la şcolăriţa veselă, surioara, verişoara, mămica, bunica sau mătuşica, la colega, prietena, iubita, şefa, vecina, doa–mna doctor, doamna profesoară, vânzătoarea din colţ, că nu-i femeie să nu fi primit în viaţa ei cel puţin un mărţişor care să-i înflorească un boboc de zâmbet în colţul buzelor. În anumite zone ale ţării, fetele sunt cele care trudesc să creeze mărţişoare şi să împletească cu migală şnururi, oferindu-le băieţilor.

Există, mai nou, o întreagă industrie a mărţişoarelor. Majoritatea sunt realizate industrial, unele, chiar în China şi au derivat în broşe sau pandantive, ce, după îndepărtarea şnurului, pot fi asortate la ţinută, pe întreg parcursul anului. Însă, practic, oricine poate crea mărţişoare. În încercarea de a obţine ori–ginalitatea, unele sunt simple şi stângace, însă altele tind să devină mici opere de artă, fiind miniaturi pictate sau create prin diverse tehnici. Minuţiozitatea şi preţiozitatea le caracterizează pe cele mai elaborate. Dar şi un simplu coşar, o gărgăriţă, un trifoi cu patru foi ori un ghiocel din metal, pot avea acelaşi efect asupra celei ce primeşte. Mai nou, bufniţele şi pisicuţele din metal, bătute cu pietre ori sticlă colorată fac furori.

Ce era mărţişorul la origine?
Mărțișorul este un mic obiect de podoabă legat de un șnur împletit dintr-un fir alb și unul roșu, ce apare în tradiția românilor și a unor populații învecinate. Are rol de protecţie, aduce sănătate, dragoste şi noroc. Sau, este pur de–corativ. Împreună cu mărțișorul se oferă adesea și flori timpurii de primăvară; ghiocei, viorele şi brânduşe. Albul semnifică puritate, iar roşul, pasiune, puterea dragostei, renaşterea naturii.
Poate că nimeni nu ştie exact care sunt originile Mărțișorului, cert este că prezența comună la români și la bulgari (sub numele de Martenița) este considerată ca fiind datorată originii comune daco-tracică, anterioară romani–zării și slavizării. În paralel, există şi legende populare legate de acest obicei.

O altă teorie susţine că sărbătoarea mărțișorului a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci și al fertilității și vegetației. Această dualitate este remarcată în culorile mărțișo–rului, albul însemnând pace, iar roșu — război.

Interesant de ştiut este că, cercetări arheologice efectuate în România, la Schela Cladovei, au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărțișorul, datând de acum cca. 8 000 ani. Erau realizate din pietricele vopsite în alb și roșu, găurite şi purtate la gât.
Atestarea ulterioară a mărțișorului este atribuită unor studii făcute de Iordache Golescu şi Simion Florea Marian, conform cărora, în Moldova și Bucovina, mărțișorul era o monedă de aur sau de argint, prinsă cu ață alba şi roșie. Se numea mărţişor, mărţiguş sau marţ. Părinţii o legau copiilor la gât sau la mână, pentru a le purta noroc în cursul anului, ori pentru a fi sănătoşi şi curaţi ca argintul la venirea primăverii. Ori, se dăruia în prima zi a lunii martie, înainte de răsăritul soarelui copiilor şi tinerilor, fete şi băieţi deopotrivă şi se purta la mână.

Uneori, era un simplu şnur roşu, un găitan alcătuit din două fire răsucite din mătase roşie sau albă, ori mai multe fire de argint şi aur.
Fetele foarte tinere purtau și ele mărțișor la gât în primele 12 zile ale lui martie, pentru ca mai apoi să îl prindă în păr și să-l păstreze până la sosirea primilor cocori și înflorirea pomilor. La acel moment, acestea își scoteau mărțișorul și-l atârnau de creanga unui copac, iar moneda o dădeau pe caș. Aceste „ritualuri” asigurau un an productiv.

Este mărţişorul obicei tipic românesc?
Nu numai. Tradiţia Mărţişorului este o dovadă a existenţei acestui obicei pe meleagurile româneşti, încă din timpuri străvechi, dar, nu este întâlnit numai în zonele locuite de români, ci în întreg spaţiul balcanic, având acelaşi rol simbolic de alungare a iernii şi de întâmpinare a primăverii. Bulgarii, locuitorii din Macedonia de nord şi moldovenii se mândresc, de asemenea cu tradiţia Mărţişorului. În Bulgaria, pomii din parcuri sunt încărcaţi de mărţişoare cum sunt brazii de Crăciun de ornamente.
De ce alb, de ce roşu?
Se pare că cele două culori ar fi fost alese deoarece, roşul era asimilat sângelui, cu referire la ritualurile de sacrificiu practicate la începutul primăverii, iar albul simboliza puritatea zăpezii, a gheţii şi a norilor. Sau a ghioceilor, vestitorii anotimpului reînnoirii vieţii şi a naturii. Puse laolaltă, cele două culori exprimau dorinţa despărţirii de iarnă şi de întâmpinare a primăverii.

… Citiți continuarea în revista Păi, da!